Arsinel si ursul grizzly ne scapa de aripioare

de Simona Tache     Cotidianul
Marţi, 26 aprilie 2005, 0:00



La Prima TV, exista o emisiune matinala al carei scop e motivarea telespectatoarelor sa faca sport. Doamna care o prezinta si pe care, imi cer scuze, nu stiu cum o cheama, da iama prin tot felul de sali de aerobic, echipata corespunzator, dar cu o coafura adecvata, mai degraba, unui recital de nunta: parul foarte lung si foarte cirliontat ii atirna pompos pe spate.

Nici chestia asta n-ar fi atit de deranjanta daca n-ar exista inca o inadecvare grava, de data asta, la conditia de prezentator de televiziune: o limba romana destul de chinuita. Mi-am notat, din pacate, un singur citat, dar voi reveni si cu altele: „Spune-ne un exercitiu care-l facem ca sa scapam de aripioare".

Fac un apel la fetele care fac aerobic in salile vizitate de persoana in chestie: sa nu-si mai ritmeze exercitiile numarind „unu, doi trei, unu, doi, trei", ci repetind la infinit „pe care, pe care, pe care".

Imediat dupa ce am scris ca l-am vazut, saptamina trecuta, pe Alexandru Arsinel de cite ori am deschis pe Antena 1 (din cauza de „Geniali"), pac, m-am trezit cu dumnealui si pe Acasa TV, la emisiunea de retete a Cristinei Cioran. Ma simt de parca as fi urmarita de Alexandru Arsinel.

Dar nu ma las coplesita, ba, dimpotriva, raspund provocarii cu o alta provocare: Domnu’ Arsinel, uite, am consemnat-o si p-asta cu reteta de pe Acasa TV. Sint curioasa acum de unde-o sa-mi mai sariti in fata: de la „Ce vor fetele", de la „Surprize, surprize", de la „Piersic Show", de la „Teo" sau de la mine din frigider?

Tot la Prima TV, in emisiunea „Fanatik Show", cineva mi-a retinut atentia cu propozitia „Daca se uneste ursul grizzly si ursul polar...".

Cred ca, daca se uneste speciile alea doua de urs (eventual, daca se uneste ele si cu ursul brun), iese niste exemplare care vorbeste cam ca la „Fanatik Show", iar, cu aceasta ocazie, oamenii care apare pe sticla pe canalul Prima TV devine campioni nationali de necontestat la agramatisme. Pentru ca este cei mai buni care noi ii respectam si vrem sa invatam sa vorbeste ca ei.

Am vazut si in reluare „Ce vor fetele", editia cu Petre Roman, de data asta, chiar de la inceput. Ce nu vazusem data trecuta a fost cum s-au extaziat fetele din juriu cind au citit fisa invitatului. Ele insele au recunoscut ca „au cazut in plomba" si ca a fost nevoie sa fie „udate cu apa" ca sa-si revina. Ce nu realizeaza fetele cu pricina e ca fac la fel aproape cu toti invitatii.

De-aia ma gindesc ca exista doua solutii: ori se schimba juriul cu niste vecine de la mine din bloc, care stau pe bancuta din fata scarii si critica toti trecatorii, ori ramine acelasi juriu, dar se invita in emisiune barbati mai controversati, gen vecinul meu de la VIII care-si bate nevasta de trei ori pe zi.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


140 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by