Falimentul sistemului feroviar, anuntat recent de ministrul trasporturilor, Gheorghe Dobre, a fost confirmat, ieri, inca o data, prin ultimatumul dat de conducerea Electrica Banat catre Compania Nationala CFR SA, pentru plata unei datorii in valoare de circa 230 miliarde de lei. In caz contrar, Electrica va sista furnizarea de energie electrica.

Dupa indelungi negocieri purtate, ieri, intre conducerea CFR si reprezentantii Electrica, s-a ajuns la un compromis, respectiv la amanarea pana dupa Paste a masurii de intrerupere a curentului electric. De astfel, toate filialele Electrica din tara au dat preaviz pentru data de ieri, ora 10, in vederea deconectarii tuturor unitatilor CFR cu datorii restante la plata curentului.

"Mentionam ca in cele patru sucursale din zona de activitate a Electrica Banat s-au inregistrat disfunctionalitati in plata energiei electrice incepand cu luna octombrie 2004, in prezent fiind acumulata o datorie restanta de 228,6 miliarde de lei, din care 169,7 miliarde lei reprezinta facturi de energie electrica, restul fiind penalitati de intarziere a platilor", se arata in comunicatul Elec

trica Banat, semnat de directorul general Martin Staia, citat de Mediafax. Conform aceleiasi surse, Electrica Banat a solicitat CFR, in mai multe randuri, sa gaseasca solutii pentru stingerea datoriei respective, dar nu s-au facut plati semnificative.

CFR: Nu va fi afectata circulatia trenurilor

"In cazul in care Electrica Banat va sista furnizarea energiei electrice pentru unitatile CFR, vor fi afectate numai instalatiile electrice care nu concura la siguranta circulatiei, conform legislatiei in vigoare. Prin urmare, circulatia feroviara nu va fi afectata", ne-a informat conducerea CFR SA.

Aceasta a precizat ca trenurile de calatori vor putea circula in continuare, avand in vedere ca nu se poate sista furnizarea energiei electrice pentru tractiune, cu toate ca exista si varianta alternativa de tractiune cu locomotive Diesel.

CFR sustine ca are de recuperat bani

Intrebata daca are disponibilitati finaciare pentru a achita facturile catre Electrica, conducerea companiei a evitat un raspuns clar, precizand doar ca "CFR SA are de incasat datoria la energia electrica de la operatorii de transport feroviar.

Numai ca ceilalti operatori - cu exceptia celor privati - stau si mai prost cu banii decat CFR SA, care incaseaza sume importante in contul taxei de utilizare a infrastructurii. De pilda, CFR Calatori are nu numai datorii uriase, ci si pierderi de circa 2.300 miliarde de lei.

Nu este exclus ca in situatia in care operatorii feroviari aflati in mari dificultati financiare sa nu-si poata plati obligatiile financiare catre CFR SA, aceasta sa apeleze la un credit bancar pentru a-si onora facturile catre Electrica.

Oricum, compania intentioneaza sa-si inaspreasca atitudinea fata de operatorii feroviari cu datorii, promitand sa se comporte "mult mai ferm in respectarea disciplinei financiare".

Executarea silita, amanata dupa Pasti

Ieri dupa-amiaza, Electrica a ajuns la o intelegere cu CFR, amanand decizia privind deconectarea punctelor de lucru cu datorii la plata energiei electrice pana dupa Sarbatorile Pascale, la nivelul intregii tari. Cu alte cuvine, deznodamantul se mai amana o saptamana.

Avand in vedere privatizarile succesive, aflate in derulare, ale sucursalelor Electrica, este de asteptat ca noii patroni ai acestora sa dea dovada de mai putina indulgenta fata de companiile feroviare. In aceasta perspectiva, CFR SA - care este consumator eligibil - ia in calcul varianta de a achizitiona, in viitor, energie electrica de pe piata libera.