• La inmormintarea lui Razvan, nepotul fostului lider comunist Paul Niculescu-Mizil, a venit lume din toate mediile sociale. Fiica cea mica a presedintelui Traian Basescu, Elena Basescu, care facea parte din grupul de prieteni ai lui Razvan Mizil, a fost vazuta ieri in multimea indoliata.

• Fane Spoitoru a sosit la inmormintare pe filiera lui Madalin Voicu, care este prieten la catarama cu Serghei Mizil, unchiul lui Razvan. Serghei si Madalin au fost, de asemenea, cei mai buni prieteni ai lui Nicu Ceausescu, acesta fiind si nasul de botez al raposatului.

• Tudor Vasile, baiatul lui Radu Vasile, ex-premier al Romaniei, a fost si el prezent la inmormintare. Acesta face parte din cercul de tineri bogati din high-life-ul bucurestean,

pe care il frecventa si Razvan Mizil.

• Printre participanti au mai fost vazuti Alexandru Erbasu, impreuna cu mama sa si fostul director al SIE, Catalin Harnagea.

• La tristul eveniment s-au reunit oameni de afaceri romani si libanezi, precum si diplomati palestinieni.

Fane Spoitoru, cunoscuta figura a lumii interlope, si Elena Basescu, fiica presedintului Romaniei, au participat la inmormintarea lui Razvan Niculescu-Mizil, nepotul unui fost demnitar comunist, mort intr-un tragic accident de motocicleta. Au mai fost vazuti fiul lui Radu Vasile si Catalin Harnagea, fost director SIE, diplomati si importanti oameni de afaceri.

Este aproape ora 11.00. Slujba de inmormintare va incepe peste citeva ore. Deocamdata, in fata manastirii sint doar citiva membrii ai familiei Mizil: fostul demnitar comunist Paul Niculescu-Mizil impreuna cu sotia sa, Lidia, Oana, sora lui Razvan, si unchiul acestuia, Serghei Mizil.

Fara sa schimbe prea multe cuvinte, cu totii asteapta. Linistea e tulburata doar de cite o masina de la Zapp, compania unde a lucrat Razvan, care trece prin fata manastirii in cautarea unui loc bun de parcare. Nu mai e mult timp pina cind va incepe slujba.

Masini luxoase

Brusc, apare ambulanta. Doctorul iese din masina si se indreapta repede spre o femeie in virsta care da semne ca ii este rau. E vorba de bunica lui Razvan, doamna Mizil, care suporta cu greu moartea nepotului.

Rudele apropiate incearca sa o consoleze si sa o linisteasca. In acest timp incepe agitatia. In mai putin de o jumatate de ora, zeci de masini luxoase ocupa pina la refuz spatiul liber din jurul manastirii. E nevoie de oameni care sa dea indicatii si care sa fluidizeze traficul din jur.

Botezat de Nicu Ceausescu

Legaturile dintre familia Ceausescu si familia Mizil sint cu atit mai puternice cu cit Nicu Ceausescu a fost cel care l-a botezat pe Razvan.

De altfel, la inmormintare au fost prezenti toti nepotii lui Nicolae Ceausescu. Lista personalitatilor care au tinut sa fie prezente la ceremonie este cu mult mai mare. A fost vazuta Elena Basescu, care a copilarit cu Razvan. A venit insotita de prietenul ei, Radu Budeanu.

De asemenea si-au mai prezentat omagiile fiul lui Mihai Erbasu, Alexandru, impeuna cu mama acestuia, fiul lui Radu Vasile, Tudor, Fane Spoitoru, fostul director SIE, Catalin Harnagea, baietii ambasadorului Palestinei, cei mai importanti oameni de afaceri libanezi din Romania, membri ai familiei lui Madalin Voicu, sotia lui Ovidiu Tender si intreaga conducere a companiei de telefonie mobila Zapp.

Au mai trimis coroane de flori Victor Ponta si noul presedinte al PSD, Mircea Geoana.

La inmormintare au mai fost prezenti Sasa si Violeta Marinescu, nasii de cununie ai lui Razvan si Codruta. Mama lui Sasa, Iulia Marinescu, a fost primul colonel de securitate femeie din Romania.

Slujba de inmormintare a fost oficiata de preotul Stefan Stanciu, coleg cu Oana Mizil la Colegiul National de Aparare.

"E o tragedie"

Directori de companii, personalitati din lumea politica actuala, dar si din perioada comunista, oameni de afaceri, demnitari, cu totii au venit pentru a fi alaturi de familia indoliata.

Atmosfera este sobra, hainele de doliu scumpe, privirile sint acoperite de ochelari de soare, iar coroanele de flori apar de peste tot. Sint atit de multe incit aproape ca nu este loc pentru ele. Cineva are insa grija sa ajunga toate in biserica.

Serghei Mizil, unchiul lui Razvan, este de asemenea preocupat ca totul sa fie in ordine. "A plecat de la mine de la masa cind a avut loc accidentul, povesteste el despre Razvan. E o tragedie ce s-a intimplat. Asta e tot ce conteaza si nu cite femei am avut eu la viata mea, asa cum am vazut ca s-a scris in presa", declara Serghei Mizil pentru "Evenimentul zilei".

La iesirea din cimitir, Donca Mizil, marea iubire a lui Nicu Ceausescu si matusa lui Razvan, era coplesita de lacrimi. Aceasta a plins continuu pe tot parcursul funeraliilor de ieri: "L-am iubit ca pe copilasul meu. Un fiu, asta a insemnat Razvan pentru mine. Eu l-am crescut si l-am iubit si venea la mine, la Snagov, sa isi tina ziua de nastere".

Potrivit acesteia, nepotul sau a ramas la Snagov in Noaptea de Inviere impreuna cu citiva prieteni si membri ai familiei. "Eu am mers la biserica de la Ghermanesti, linga Snagov, impreuna cu cele doua fete ale mele si cu mama lui Razvan. El nu a venit. A ramas acasa, cu citiva invitati de-ai nostri", a povestit Donca Mizil cu glasul inecat de lacrimi.

Paste indoliat

Moartea nepotului lui Paul Niculescu-Mizil a reprezentat o "tragedie de neinchipuit" pentru influenta familie a fostului lider PCR. Razvan a lasat in urma o sotie insarcinata in luna a treia si o fiica in virsta de doi ani.

Razvan Niculescu-Mizil, nepotul fostului demnitar comunist, Paul Niculescu-Mizil, a murit intr-un violent accident rutier produs duminica, 1 mai. Acesta conducea o motocicleta Yamaha YZF-R1, model de top al constructorului japonez.

Tinarul, in virsta de 28 de ani, se intorcea in Bucuresti, venind dinspre Snagov. Razvan Mizil a sarbatorit Pastele alaturi de cei dragi intr-o vila a familiei din cunoscuta comuna din nordul Bucurestiului. Dupa cum ne-au declarat surse din apropierea familiei, cei mai multi au plecat spre locuintele din Bucuresti cu automobilele. Razvan Mizil a preferat sa se intoarca cu motocicleta.

Ajuns pe Drumul National 1, in dreptul comunei Saftica, judetul Ilfov, din cauza vitezei excesive, nepotul politicianului comunist a pierdut controlul directiei. Motocicleta a parasit partea carosabila si s-a izbit violent de parapetul de pe marginea soselei.

Conducator experimentat. "Am fost sunata de pe telefonul mobil al fratelui meu de cineva ajuns la locul accidentului. Abia ma despartisem de Razvan. Ajunsesem de citeva minute in Bucuresti. M-am intors imediat la locul accidentului", a povestit Oana Mizil, sora lui Razvan, care a avut un soc la aflarea vestii tragice.

Potrivit agentilor de circulatie care au venit la fata locului, Razvan Niculescu-Mizil se afla singur pe motocicleta in momentul accidentului. Din datele oferite de anchetatori reiese ca Razvan Niculescu-Mizil era un conducator experimentat si era posesor al unui permis de conducere valabil pentru clasele A si B de autovehicule, adica motociclete si automobile.

Razvan Niculescu-Mizil lucra pentru compania de telefonie mobila Zapp. Era casatorit cu Codruta. Razvan era tatal unei frumoase fetite, in virsta de numai doi ani, iar sotia lui este insarcinata in luna a treia. Vestea mortii sotului ei i-a provocat un soc emotional. Codruta a avut nevoie de asistenta medicala de urgenta.

Acest accident a reprezentat pentru familia Mizil o "tragedie de neinchipuit", cum au precizat in anuntul mortuar.

Cronica de familie. Razvan este nepotul fostului lider comunist Paul Niculescu-Mizil. Acesta a fost o figura marcanta a PCR. Are 82 de ani si s-a retras de citiva ani din viata publica. Paul Niculescu-Mizil a fost membru al Comitetului Politic Executiv al PCR. A participat la evenimentele din decembrie ‘89. In 1990 a fost judecat alaturi de alti membri ai CPEx.

In timpul procesului, Paul Niculescu-Mizil a spus ca s-a opus deschiderii focului impotriva manifestantilor de la Timisoara, opozitia lui infuriindu-l pe dictatorul Nicolae Ceausescu.

Paul Niculescu-Mizil trecea in PCR drept un comunist cu "fata umana", iar istoricii de stinga afirma ca a jucat un rol important in 1964, cind politica Romaniei se desprinde de tutela Moscovei. El a avut trei copii din casatoria cu Lidia si a infiat alti trei. Pe mama lui Razvan, pe nume tot Lidia. Pe Serghei Mizil si pe Donca.

Ultimii doi au facut parte din cercul de prieteni al lui Nicu Ceausescu, Donca fiind, timp de zece ani, iubita fiului dictatorului.

Oana Mizil, sora lui Razvan, este creatoare de moda si proprietara revistei "Monden". Oana Mizil are 30 de ani si este casatorita cu omul de afaceri libanez Jimmy Thome. Nasul de cununie al acestora este seicul Saad Hariri, fiul fostului premier libanez, Rafik Hariri, ucis in martie acest an intr-un atentat cu bomba. (Emilian Isaila)

Catalin Bulat, Laurentiu Mihu