Declaratia Consiliului Uniunii Europene privind transparenta de care trebuie sa dea dovada oficialitatile fata de presa nu mai lasa loc nici unui echivoc. Fiindca textul se refera, in mod explicit, chiar la informatiile din zona terorismului.
Sub acoperirea ca este vorba de terorism, ceea ce trebuie sa ajunga la populatie prin intermediul presei nu trebuie ascuns si, cu atat mai putin, clasificat. Un asemenea punct de vedere este sustinut, pe drept cuvant, si atunci cand ne referim la criza ostaticilor din Irak.
Este adevarat ca, sub nici o forma, presa nu trebuie sa lanseze scenarii, pentru ca ele pot deveni periculoase, atunci cand viata unor oameni atarna de un fir de par si nici sa se faca portavocea scenariilor confectionate de fel de fel de strategi de ocazie, dar la fel de adevarat este ca, in numele protejarii unor actiuni care trebuie sa se desfasoare cu discretie - cum este negocierea si recupe
rarea unor ostatici - nici un reprezentant al vreunei institutii publice nu are dreptul sa ascunda unele informatii nepericuloase si, cu atat mai putin, sa le serveasca in mod discriminatoriu. Nu trebuie sa asteptam deznodamantul pentru a semnala o serie de greseli facute de catre responsabilul celulei de criza, care este presedintele Traian Basescu.
De la declansarea crizei ostaticilor, sub pretextul ca, fiind mostenitorii unui stat totalitar, irakienii au tendinta de a da statut oficial unor puncte de vedere exprimate in presa, Traian Basescu ne-a solicitat, in mod insistent, sa fim precauti atunci cand difuzam anumite informatii. Pentru a nu le face rau ostaticilor. Dar a fost o exagerare.
Este limpede ca celula de criza este stanjenita, in masura in care opinia publica pune prea multa presiune asupra ei. Si cu atat mai mult se intampla asa atunci cand celula de criza este surprinsa a fi in criza. Cum s-a intamplat.
Cat despre organizatia terorista - si nu de rezistenta, sau de insurgenta - care ii tine ostatici pe cei patru cetateni romani, cred ca este de datoria noastra sa o asiguram ca nu suntem o portavoce a autoritatilor. Suntem mult mai periculosi. Pentru ca reprezentam - presa, in ansamblul ei - revolta unei intregi populatii, fata de actul incalificabil al luarii de ostatici.
Fata de punerea in pericol, prin amenintarea cu moartea, a unor compatrioti, trei jurnalisti si un om de afaceri, care nu fac, sub nici o forma, parte din trupele combatante. De aceea, ceea ce se intampla la Bagdad reprezinta nu o actiune a unor patrioti, ci un act terorist.
Respectiva organizatie trebuie sa stie ca, daca li se intampla ceva ostaticilor, mai rau decat ceea ce li s-a intamplat pana acum, nu vor fi niciodata iertati de poporul roman. Si nici cauza pentru care ei cred ca lupta nu va putea beneficia de simpatizanti. Dar sa ne intoarcem la celula noastra de criza.
Presedintele Traian Basescu a facut deja doua greseli majore. Prima si cea mai importanta este ca a confundat interesul national cu moftul personal si cu propriile aprehensiuni. Fiindca se afla intr-o relatie de conflict cu televiziunea publica si cu Radio Romania, a evitat cu obstinatie sa informeze populatia asupra situatiei ostaticilor prin respectivele canale.
Singurele, de altfel, care pot ajunge la sate si in orasele foarte mici. In acest fel, o parte considerabila a populatiei Romaniei este lipsita de informatiile la care avea dreptul. Este o greseala grava. Fata de care un sef de stat nu are nici un fel de scuza. O alta discriminare a fost semnalata ieri chiar in ziarul Ziua.
Si anume ca, de la declansarea crizei ostaticilor, exista obiceiul ca, la Cotroceni, sa fie invitati reprezentantii unor posturi de televiziune si radio - a unei parti dintre acestea - carora li se transmit informatii in mod privilegiat. Unele avand o destinatie publica, altele off the record, pentru o mai completa informare a redactiilor respective.
A ascunde asemenea informatii de presa scrisa este o greseala la fel de grava ca cea pe care am semnalat-o mai sus. Ca sa nu spun ca este chiar o idiotenie. In fine, in preajma sarbatorilor Pastelui i s-a solicitat presei audio-vizuale, tot prin intermediul sezatorilor de la Cotroceni, o tacere absoluta in legatura cu situatia ostaticilor.
Invocandu-se motivul ca negocierile de eliberare au ajuns la final si nu trebuie tulburate, vezi Doamne, de nici un fel de "paraziti de presa". Si tot dupa regula lui mucles, au incetat si demonstratiile de strada. Si, cumintita astfel, presa si opinia publica s-au conformat. Dupa cum s-a vazut, degeaba.
