Ion Iliescu a decorat de-a valma mii de persoane in ultimele zile ale mandatului sau prezidential. De la somitati din lumea culturii, muzicii, artelor, la soferi, fosti securisti sau membri PSD, fostul presedinte a nu a facut nici un fel de diferenta si le-a agatat tuturor in piept cite o medalie, stea sau ordin.

Printre ultimii decorati ai lui Ion Iliescu se numara si Rodica Odobescu, cumnata lui Adrian Nastase, dar si citeva persoane care au avut probleme serioase cu legea.

Fostul presedinte Ion Iliescu a decorat in ultimul sau mandat peste 16.600 de persoane. Membrii PSD sau persoanele fidele social-democratilor au avut intiietate la fabrica de medalii patronata de Iliescu.

La o analiza atenta a listelor cu decorati se vede ca acordarea distinctiilor a fost transformata de fostul presedinte dintr-un act de recunoastere a unor merite deosebite intr-un bilci ieftin, in care valoarea a fost amestecata cu nonvaloarea, iar reputatia cu controversa.

Surprinzator este ca, la finele mandatului PSD, mai-marii fostului partid de guvernamint s-au incapatinat in a-i decora taman pe cei mai controversati membri ai sai: Ion Dumitru, fostul sef al Romsilva, Tudor Tanasescu, fostul director al vamilor, Constantin Sava, fostul secretar general al Senatului, sau Tudor Bistreanu, sefului Aeroclubului Romaniei.

"Nu am nevoie de loc de veci gratuit. Am deja"

Rodica Odobescu sustine ca, desi apare in Monitorul Oficial alaturi de alte persoane decorate, nimeni nu a chemat-o la nici o ceremonie si nici nu i s-a inminat deocamdata decoratia. "Nici nu stiu daca a fost organizata vreo ceremonie. Doar dupa ce s-a publicat in Monitorul Oficial am aflat de decoratie. Am inteles ca

s-a facut o lista la nivel de minister. Nu cred ca are vreo legatura decorarea mea cu faptul ca sint cumnata lui Adrian Nastase, pentru ca eu sint cumnata lui de mai de mult. Banuiesc ca am fost propusa de Ministerul Transporturilor pentru rezultatele financiare ale companiei TAROM pe 2004. Nu am primit nimic pina acum", ne-a precizat cumnata lui Adrian Nastase.

Rodica Odobescu a aflat din "Evenimentul zilei" de ieri ca singurul beneficiu de care se poate bucura este obtinerea unui loc de veci gratuit: "Am aflat ca voi primi loc de veci gratuit. Sper sa nu am parte de el prea curind. Mi s-a parut macabru. Eu nu am nevoie de asa ceva, pentru ca am deja un loc de veci, impreuna cu familia".

Rodica Odobescu, un cavaler civil

Cumnata lui Adrian Nastase, Rodica Obobescu, fosta directoare a TAROM, si-a gasit si ea locul printre decoratii neamului. Propunerea a venit de la Miron Mitrea, fostul ministru al transporturilor. Sora Danei Nastase a primit Virtutea Aeronautica in grad de Cavaler, cu insemn pentru civili, pentru "activitatea defasurata in vederea bunei desfasurari a transporturilor aeriene".

Adrian Nastase, cumnatul Rodicai Odobescu, a contrasemnat decretul prin care sora sotiei sale, Dana Nastase, a fost medaliata. Nastase, in caliatea sa de prim-ministru, si-a pus semnatura pe respectivul decret pentru a-l face valid.

Intrebat daca a stiut despre prezenta cumnatei sale printre decorati si daca a avut ceva de-a face cu plasarea ei pe lista medaliatilor, fostul premier ne-a raspuns sec prin consiliera sa, Anca Alexandrescu: "Domnul Adrian Nastase m-a rugat sa va comunic ca nu dinsul a facut propunerea pentru decorarea doamnei Rodica Odobescu si nici nu a participat la ceremonie".

"Rodica a fost de mai multe ori in atentia presei

Si Miron Mitrea, cel care a propus-o pe Rodica Odobescu pentru a fi decorata, ne-a raspuns tot prin consiliera sa, Manuela Dumitru. "Rodica a fost de mai multe ori in atentia presei. Ea a lucrat de mai mult timp in TAROM. Acum trei ani avea cam zece ani in TAROM. A fost lucrator, apoi sef de birou. Ea a evoluat, indiferent ca a fost sau nu cumnata premierului.

Ea a preluat TAROM-ul, iar la finele lui 2004 l-a lasat intr-o situatie destul de buna", ne-a declarat Manuela Dumitru in numele lui Miron Mitrea.

Manuela Dumitru, purtatoarea de cuvint a lui Miron Mitrea, a fost si ea medaliata. Despre ordinul primit, Manuela Dumitru ne-a declarat ca in miinile ei nu a ajuns nici o distinctie, iar faptul ca a fost decorata nu are nici o semnificatie deosebita pentru ea insasi.

Delapidare versus decorare

Propus tot de Miron Mitrea pentru a fi decorat, Tudor Bistreanu, directorul general al Aeroclubului Romaniei, a fost anchetat in urma cu numai doi ani pentru o frauda de 40 de miliarde de lei. La vremea respectiva, Bistreanu era director general la Avioane SA Craiova, iar acuzatia formulata impotriva lui se referea la echiparea a doua avioane IAR 99 Soim cu motoare Viper, insa numai in acte.

Dosarul a fost instrumentat de Parchetul Militar Teritorial Craiova, iar Bistreanu a fost cercetat pentru abuz in serviciu, fals intelectual, uz de fals, tentativa de inselaciune si prezentarea catre actionari, cu rea-credinta, a unui bilant contabil inexact.

La doi ani dupa ancheta, acesta a fost si avansat, si decorat de regimul PSD.

"Regii" controverselor

Cele mai controversate personaje din diverse domenii, de la sport sau invatamint la administratie, si-au gasit locul printre decoratii lui Iliescu. In foarte multe cazuri s-a sfidat orice limita, cum este si cazul lui Ion Dumitru, fostul director al Romsilva.

Considerat omul lui Adrian Nastase, Dumitru a mers pina intr-acolo incit a facut donatii si sponsorizari in valoare de sute de miliarde de lei unor institutii si localitati care au legaturi directe cu importanti lideri ai PSD. Despre el s-a mai scris ca ar fi sponsorizat chiar construirea fermei lui Nastase de la Cornu, pe vremea cind era seful Directiei Silvice Dimbovita.

Drept rasplata, a fost mai intii "uns" director general al Romsilva, facut deputat PSD si apoi decorat de fostul presedinte.

"Surprizele" de la Vama, Invatamint sau de la Senat

Un al personaj controversat medaliat "in semn de apreciere pentru bunele rezultate obtinute in activitatea desfasurata in cadrul Autoritatii Nationale pentru Control" este Tudor Tanasescu, fostul sef al Autoritatii Nationale Vamale. La putin timp de la numirea sa de catre PSD ca sef al Vamilor, au aparut si informatiile potrivit carora ar fi fost ofiter de Securitate.

Un cotidian central a prezentat mai multe documente in acest sens. Inainte sa fie decorat de Ion Iliescu, Tudor Tanasescu a mai primit o alta favoare din partea PSD: a fost facut deputat.

Mihnea Costoiu, fost secretar general al Ministerului Educatiei si Cercetarii, a facut "cariera" in presa cu "tunurile" de miliarde de lei date statului.

Cu toate acestea, s-a gasit un Ordin National Serviciul Credincios in grad de Cavaler si pentru el.

Constantin Sava , fostul secretar general al Senatului, este o alta aparitie de-a dreptul surprinzatoare pe lista decoratilor.

Implicat intr-un scandal sexual cu angajatele Senatului, Sava a fost decorat fara nici o retinere cu Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler.

Opozitia, la un loc cu puterea

Selectia pe criterii politice a recompensatilor cu medalii este si mai evidenta la categoria senatori si deputati. Deputatii PSD sint cel mai bine reprezentati: Dorel Bahrin, Alexandru Sassu, Liviu Bara, Ioan Bivolaru, Marin Gheorghe, Tudor Mohora, Mihai Nicolescu, Constantin Nita, Ion Stan.

Si numarul senatorilor PSD este destul de mare, comparativ cu cei ai opozitiei: Antonie Iorgovan, Aristide Roibu, Grigore Zanc, Ioan Pop de Popa, Victor Apostolache, Ion Honcescu, Viorel Stefan.

Totusi nici opozitia nu a fost lasata la o parte: deputatii Gheorghe Albu, Corneliu Ciontu, Crin Antonescu, Dorel Dorian, Nicolae Leonachescu, Ion Oltean sau Anghel Stanciu au fost si ei medaliati de Ion Iliescu, la fel si senatorii Marko Bella, Alexandru Paleologu, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Buzatu sau Dorel Onaca.

"Stele" pentru PSD

Politicienii PSD sint si ei foarte bine reprezentati printre decoratii lui Iliescu. De la ministri, purtatori de cuvint sau purtatori de mape, pina la senatori si deputati, fostul presedinte a gasit cite o medalie, stea sau ordin pentru fiecare pesedist fidel partidului.

Ultimii ministri intrati in guvernul condus de Adrian Nastase, chiar daca au ratat decorarea in 2002, au primit distinctii in decembrie 2004. Eugen Bejinariu, Ovidiu Brinzan, Gheorghe Emacu, Speranta Ianculescu au primit Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler, lor adaugindu-li-se Alin Teodorescu sociologul convertit in membru PSD.

Cei cinci au fost decorati la propunerea fostului prim-ministru, Adrian Nastase.

Titus Corlatean, purtator de cuvint al PSD, Remus Truica, fost sef de cabinet al lui Nastase, Mircea Ursache, fost sef al AVAS, Irina Jianu, fosta sefa a Inspectoratului de Stat in Constructii si protejata lui Sergiu Sechelariu, Despina Neagoe, fostul purtator de cuvint al guvernului Nastase, Daciana Sirbu, fiica tatalui sau, Ilie Sirbu, si alti 42 de referenti, directori, sefi de cabinet de la c

ancelaria primului-ministru sau de la Secretariatul General al Guvernului au fost decorati tot la propunerea fostului premier.

"Un sistem clientelar si arbitrar"

Stelian Tanase, politolog si om de cultura, a comentat sistemul de conferire a celor mai inalte distinctii ale statului roman: "In primul rind, este o rigoare si o transparenta. La noi este un sistem clientelar si arbitrar care a fost cultivat si in acest domeniu. Pe listele decoratilor apar persoane care i-au slugarit pe cei care dau decoratiile.

Si Constantinescu, si Iliescu au facut la fel, au acordat decoratii dupa aceleasi criterii. Grupurile care propun cine sa primeasca aceste onoruri sint arbitrare. Te miri cind vezi cine apare pe aceste liste. Regulamentele de acordare ar trebui sa fie mult mai precise. Ce inseamna, de exemplu, slujba tarii sau merite deosebite? Cred ca aici ar trebui completata si modificata legea.

Astfel, ele (n.r. - decoratiile) nu mai au nici o valoare si nici o consideratie. Avem nevoie sa asezam meritul in fata societatii.

Insa, din ce se vede, si merituosii, si derbedeii sint aliniati in acelasi rind. In alte tari o astfel de decoratie consacra o valoare, insa la noi consacra apartenenta la un clan. Este amestecul dintre valoare si nonvaloare".

Iliescu, cel fara de vina

Ion Iliescu, vedeta acestui spectacol cu decoratii impartite in stinga si in dreapta unor personaje pestrite, arunca toata responsabilitatea acordarii distinctiilor pe umerii institutiilor care au facut propunerile. Iliescu nu si-a gasit nici o vina pentru ca a semnat decretele prezidentiale prin care diverse persoane controversate au fost medaliate.

Intrebat daca a stiut ca a decorat-o pe Rodica Odobescu, cumnata lui Adrian Nastase, Iliescu s-a aratat de-a dreptul surprins: "Habar n-am avut de prezenta ei pe lista. Am semnat decretul si, cu asta, basta. Propunerile au venit pe linia institutiilor ca diversi oameni sa fie decorati. Nu am stat sa-i verific pe fiecare in parte. Este raspunderea institutiilor pentru propunerile pe care le fac.

Nu stiu daca este normal sa se puna la indoiala corectitudinea celor decorati. Institutia poarta toata raspunderea. E o regula fireasca intr-un stat democratic".

Consiliile de onoare pot retrage medaliile

Legea decoratiilor prevede si anumite situatii in care meritele conferite se pot retrage. Articolul 52 prevede: "Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde in urmatoarele situatii: a) condamnarea, prin hotarire judecatoreasca ramasa definitiva, la pedeapsa privativa de libertate; b) pentru fapte dezonorante, altele decit cele prevazute la lit.

a), care aduc prejudicii morale membrilor ordinului". Legea mai prevede constituirea unui consiliu de onoare pentru fiecare ordin, care poate judeca "faptele dezonorante ce aduc prejudicii morale membrilor ordinului".

Pina acum nu s-a luat in discutie retragerea vreunei medalii deoarece primele trei consilii de onoare au fost constituite abia luna trecuta. Doina Cornea prezideaza consiliul de onoare pentru Steaua Romaniei, Mircea Spataru - pentru Ordinul National Serviciul Credincios, iar Iolanda Balas - consiliul aferent Meritului Sportiv.

In Spania, etape "eliminatorii"

In Spania, decoratiile supreme in stat se acorda pe scara ierarhica, de jos in sus. Exista comisii speciale care propun persoanele ce urmeaza a fi decorate. Se parcurg mai multe etape la ministere, trei-patru la numar, dupa care, in final, ministrul isi da acceptul pentru includerea respectivei persoane pe lista viitorilor decorati.

Cu lista avizata de el, ministrul se prezinta la Consiliul de Stat si la Consiliul de Ministri, care, la rindul lor, isi dau sau nu acceptul. Conform Legilor 17/1999 si 1040/2003, prin decretul regelui sint instituite recompense militare de pace sau de razboi.

Pentru persoanele care dau dovada de valoare etica sau eroica deosebite, de voluntariat, sau care fac eforturi relevante pentru securitatea comunitatii internationale San Fernando. ONG-urile sau organizatiile publice pot cere retragerea decoratiilor in 48 de ore. (Alexandru Petrescu)

Tiriac, decorat si de Constantinescu, si de Iliescu. Afaceristul Ion Tiriac, cunoscut drept un apropiat al lui Iliescu si Nastase, a reusit performanta de a fi decorat de doua ori in interval de patru ani. Fostii presedinti Emil Constantinescu si Ion Iliescu au gasit fiecare cite o medalie pentru fostul tenisman.

In 2000, la finalul mandatului lui Constantinescu, i s-a conferit Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Mare Ofiter, iar in 2004 - Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Comandor.