In Romania s-au consemnat cele mai mari cresteri salariale din Europa, dar venitul mediu ramine printre cele mai mici. Din punctul de vedere al distributiei intre sexe insa, veniturile se apropie de media europeana.

Salariul mediu al femeilor din Romania reprezinta 82,4% din salariul mediu al barbatilor, arata un raport al Institutului European pentru Relatii Industriale (EIRO). Procentul este aproape egal cu media de 82,7% a tarilor europene. Cele mai „democratice" state din acest punct de vedere sint Malta, cu 96,4%, si Slovenia, cu 90,5%. La extrema se afla Cehia si Germania, cu putin sub 75%.

Studiul noteaza insa ca aceste diferente apar in ciuda legilor nationale si a regulilor europene care impun nediscriminarea salariala intre sexe. Diferentele nu exista in cazul negocierilor colective, iar diferentele apar ca urmare a modului de distribuire a locurilor de munca.

Primii la cresteri

Spre deosebire de restul statelor membre sau candidate la UE, salariul mediu in Romania este ceva mai mic de 200 de euro, depasind doar cei 180 de euro ai bulgarilor. Pe de alta parte, Romania a avut parte de cele mai mari cresteri salariale, secundata de Bulgaria.

Salariul mediu a crescut in Romania cu 22,5% in termeni absoluti si cu peste 12% daca se ia in calcul inflatia, adica de trei ori mai mult decit media europeana de 4,5%.

Salariul minim stationeaza

Nu la fel de mult a crescut insa salariul minim. Scazind inflatia, cresterea salariala s-a situat la nivelul mediei europene, de 3%, iar acest lucru s-a intimplat doar pe seama aprecierii euro.

Din punctul de vedere al valorii absolute a salariului minim, Romania si Bulgaria se disting din nou ca ocupante ale ultimelor locuri. Salariul mediu in Romania a fost anul trecut de doar 70 de euro pe luna, fata de 190 de euro in Polonia, 210 euro in Ungaria si Cehia sau 490 de euro in Slovenia.

In Grecia, salariul minim ajunge la 560 de euro, mai mult decit in Spania, unde este doar de 490 de euro. In schimb, belgienii, olandezii si francezii au negociat salarii minime de peste 1.200 de euro.

Sindicatele n-au fost convingatoare

Anul trecut, negocierile colective n-au adus nici pe departe promisiunile din 2003. Cresterea reala de 2,5% a fost chiar mai mica decit in state ca Grecia, Bulgaria sau Norvegia. A fost insa mai mare decit media europeana de numai 1%.

Cu un an in urma, sindicatele obtinusera acordul pentru majorari salariale de 22,5% in termeni reali, de trei ori mai mare decit a ultimului clasat, Estonia, si de peste 12 ori mai mare decit media de 1,8%.