Din cei 4.911 cetateni ai statelor membre ale Ligii Arabe care au drept de sedere in Romania, 547 sunt cercetati de politie pentru infractiuni economice, inclusiv spalare de bani, se arata intr-un raspuns al ministrului de Interne, Vasile Blaga, la o interpelare a deputatului PNl Mircea Ciopraga.

Vasile Blaga a mai aratat ca cei 547 de cetateni arabi cercetati de Directia de Investigare a Fraudelor din cadrul IGP sunt implicati intr-un numar de 214 dosare. Ministrul de Interne nu a putut insa preciza si cati arabi au obtinut cetatenia romana, intrucat aceste date sunt gestionate de o comisie de pe langa Ministerul Justitiei.