Sectorul de prelucrare a legumelor si fructelor trece de ani de zile printr-o criza acuta. O criza ale carei inceputuri se regasesc in primii ani de dupa 1989 si care a capatat accente mult mai grave in anii care au urmat.

In urma cu 15 ani existau 35 de fabrici mari si 40 medii, in subordinea Ministerului Agriculturii, la care se mai adaugau peste 50 de sectii apartinand sectorului cooperatist, iar productiile si exporturile nu erau de neglijat. De exemplu, dintr-o productie de circa 360.000 tone de conserve de legume aproape jumatate luau calea exportului.

Sectorul de conserve si semiconserve a fost unul in care sectorul privat si-a facut simtita prezenta imediat dupa 1990. Toate societatile din sector au fost privatizate rapid, dar, din pacate, 70% au fost lichidate la fel de rapid, spune Aurel Tanase, presedintele Patronatului Romconserv.

Disparitia acestor societati se datoreaza, pe de o parte, materiilor prime, din ce in ce mai putine, echipamentelor de prelucrare neperformante, energofage etc. Asa se face ca in prezent mai exista 40 de unitati, din care intr-adevar reprezentative numai 15. Ele abia mai reusesc sa produca 7-8% din ce se producea anterior, desi cerere pe piata exista.

Caderea productiei interne a fost suplinita imediat de importurile realizate la preturi de dumping, fapt ce le creeaza serioase dificultati producatorilor autohtoni. Din acest punct de vedere, cele mai mari probleme le creeaza cele realizate din Republica Moldova, care, in plus, beneficiaza si de lipsa taxelor vamale.

Asa se face ca, daca anul trecut fabricile romanesti au produs 14.391 tone de conserve de legume, importurile s-au ridicat la 39.639 tone.

Diferente mult mai mari s-au inregistrat la conservele de ciuperci, unde productia interna a fost de 173 tone, iar importurile de 11.471 tone si la cele de tomate (sucuri, paste si bulion), unde la intern s-au produs 1.368 tone, iar din afara s-au adus 21.420 tone.

Autoritatile, surde la doleantele producatorilor

Sistemul de lucru in acest sector din ultimii 10 ani a dus la decapitalizarea an de an a unitatilor, iar din aceasta cauza investitiile in retehnologizari au fost foarte firave, afirma presedintele Romconserv. Si accesul la creditele bancare atat pentru productie, cat si pentru investitii este foarte greoi, daca nu chiar imposibil.

Angajarea unor investitii pentru modernizari este ingreunata si de faptul ca producatorii de conserve nu au siguranta productiilor pentru ca fabricile nu mai au terenuri proprii, desi statul le promisese, cu ani in urma, ca vor avea drept de preemtiune in cazul in care au deja concesionate terenurile de la ADS.

Pentru plata lor le promisese si facilitati financiare, dar totul a ramas la stadiul de promisiuni. Pe langa problema scumpirii preturilor la utilitati, o problema devenita deja clasica pentru intreaga economie romaneasca, o problema deosebita o constituie ambalajele din sticla. Reprezentantii patronatului sustin ca ele au un cost foarte ridicat, dar sunt si greu de procurat.

Din cele 11 fabrici mari producatoare, in prezent mai produce numai Stirom Bucuresti, care acopera 40% din nevoile pietei, diferenta provenind din import. Toate aceste greutati contribuie din plin la cresterea preturilor de productie, iar acest lucru influenteaza negativ nivelul vanzarilor.

Despre exporturi nu se mai pot spune foarte multe, iar lanturile de magazine, care asigura si cea mai mare parte a desfacerii, pun producatorilor conditii din ce in ce mai grele si platesc la termene din ce in ce mai mari, sustine Aurel Tanase. Rezultatul: o industrie cu potential, dar care este urmarita de umbra falimentului.