Suprafata totala pe care o ocupa terenurile si casele senatorilor romani este cam cat un orasel de provincie, adica 5.931.985 mp. Asta inseamna ca in medie fiecare senator detine aproape 44.000 mp de teren si cam doua vile si jumatate.

Desigur, unii sunt mai modesti, altii din contra. Recordul in materie de proprietati imobiliare il detine, la categoria suprafata, senatorul liberal Nicolae Vlad Popa cu 7.826 mp, totalizand 7 vile si apartamente.

In ce priveste numarul caselor, Adrian Paunescu se claseaza de la distanta in fruntea topului, cu 10 case, raspandite prin toate colturile pitoresti ale tarii. De rusine nu raman nici altii, care par a avea un adevarat hobby al achizitionarii si construirii unor vile cat mai mari si mai impozante.

Ioan Chelaru, senator PSD, are in constructie o vila de 1000 mp. Ion Solcanu are si el o vila in constructie de 709 mp, Cristian Diaconescu locuieste intr-o vila de 494 mp, iar Octav Cozmanca, una de 360 mp.

Ca sa nu mai discutam de vila lui Copos de 888 mp. Exemplele ar putea continua, dar lista este prea lunga. Senatorii nu sunt insa amatori numai de vile, ci si de conturi in banci. Valoarea acestora se ridica la frumoasa suma de 15.373 milioane de euro, bani cu care s-ar putea plati toate restantele la creditele de consum pe care le au in acest moment romanii.

Printre cei mai bogati se numara senatorul UDMR Verestoy Atilla, care are conturi in banci de 246 miliarde lei, 4,7 milioane euro si 44 milioane forinti. Urmeaza George Copos, vicepremierul umanist, care are 16,5 miliarde de lei, 76 mii de euro si 10.000 de dolari, iar actiunile sale valoreaza 200 de milioane de euro.

Seful sau de partid, Dan Voiculescu, are 444 de milioane de lei, 418.000 euro si 4,9 milioane de dolari, iar actiunile sale valoreaza 7.850 miliarde lei, adica 215 milioane de euro.

Senatorii au nu doar terenuri si case, ci si adevarate galerii de arta cu care-si impodobesc vilele, casele de vacanta sau apartamentele copiilor. Mobile vechi, antichitati, statuete si bijuterii vin sa completeze peisajul de ansamblu al senatorilor autohtoni care au facut avere din politica.

(Andreea Pora, Sabina Fati)