Cind, in campania electorala de anul trecut, i-am auzit pe liderii ADA rostind raspicat ca, o data ajunsi la putere, vor da de pamint cu sistemul ticalosit, reinstaurind dreptatea si adevarul, primul lucru la care m-am gindit a fost razboiul strimb si dureros pe care-l poarta in justitie, de mai bine de cincisprezece ani, fostii proprietari. Gata, mi-am zis, se face dreptate! Si m-am bucurat.

Nu pentru mine. Nici eu si nici familia mea nu am fost nevoiti sa induram calvarul unor procese interminabile pentru recuperarea unor bunuri confiscate de comunisti. Dar mi-a fost dat sa intilnesc, de-a lungul timpului, zeci, poate chiar sute de oameni care s-au strivit, saptamina de saptamina, de portile tribunalelor, incercind sa-si faca dreptate.

Chinul lor si nepasarea altora ne-au costat pe toti. Ma indoiesc sa existe prea multi oficiali europeni sau americani care sa nu stie bataia de joc la care sint supusi de atita amar de vreme acesti oameni. Unii dintre ei mai au putin, foarte putin de trait. Altii, s-au stins deja, fara sa vada o sentinta dreapta.

In ultimii lor ani de viata s-au tinut cu promisiunile facute, in campaniile electorale, de Constantinescu, Diaconescu, Patriciu, Ionescu-Quintus, Basescu, Tariceanu si altii ca ei. N-au asteptat nimic de la Iliescu si Nastase, dar au crezut in dreapta judecata a celor care s-au autointitulat democratii Romaniei. In 1996-2000 n-a fost sa fie.

„Eram tara de chiriasi!", rosteste stins, acum, pe post de justificare a esecului de atunci, necoptul ministru pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, finul trimis la inaintare de nasul Calin Popescu-Tariceanu sa le arate fostilor proprietari schimbarea schimbarilor Legii 10.

Ingrata misiune! Om politic in devenire fiind, tinarul Olteanu a ajuns la momentul in care, de dragul politicii si puterii, e nevoit sa inghita o broasca riioasa si sa se mai si declare fericit ca are o asemenea ocazie.

Undeva, in bucata de constiinta care mai ramine treaza in orice individ, indiferent cit de om politic si-ar dori sa devina, sint convins ca si pe domnul Olteanu il apasa mirsavia la care e partas: modificarea Legii 10, in forma pentru care, peste citeva zile, cabinetul Tariceanu isi va asuma raspunderea in fata Parlamentului, e o cacealma de proportii.

Iar infiintarea fondului „Proprietatea", pe post de damigeana cu actiuni la societati de stat, in stare sa-i imbete cu iluzia dreptei despagubiri pe fostii proprietari, e o leapsa trasa tuturor celor care au votat Alianta, sperind sa primeasca, in sfirsit, banii pe care statul ii datoreaza acestora, de atita vreme, pentru furtul ordinar savirsit de comunisti acum cincizeci de ani.

Vor primi actiuni. Hirtii. Ministrul Olteanu spune ca vor fi hirtii de mare valoare. Nu-l poate contrazice nimeni, deocamdata, chiar daca romanii – iar romanii fosti proprietari cu atit mai mult! – stiu foarte bine ce valoare au hirtiile statului. Pina la proba contrara, ele nu pot sterge furia unor oameni care, in loc de alinare, au primit o injuratura si inca un sut in fund.

Loc in care, de altfel, au anuntat Guvernul ca poate deja sa-si bage actiunile din fondul „Proprietatea".

Citeva dintre marile scanda-luri ale anilor din urma, printre care se numara si restituirea proprietatilor, si SAFI, si FNI, si nenumaratele licitatii trucate, si marile tunuri din bani publici nu se vor incheia niciodata cu victoria celor pagubiti. Clasa politica romaneasca balteste intr-o complicitate imensa, din cauza careia promisiunile ramin intotdeauna doar promisiuni.

Asumarea raspunderii guvernului Tariceanu pe legile proprietatii e doar o trimbita zgomotoasa care incearca sa acopere, cu tonuri vesele, jalea fostilor proprietari, carora li s-a promis o nunta ca-n povesti si care, de fapt, au dat peste o sumbra-nmormintare.