Dupa esecul de miercuri seara, in fata formatiei FC National, Gigi Becali, patronul Stelei, l-a concediat ieri la prinz pe antrenorul principal Walter Zenga. Dumitru Dumitriu a fost instalat interimar pina la finalul sezonului, urmind sa fie ajutat de "secunzii" Dorinel Munteanu, Mirel Radoi si Florentin Dumitru.

Cu trei etape inainte de incheierea campionatului, Steaua este pe primul loc, la numai un punct de Dinamo si doua de Rapid. Cosmin Olaroiu si Dan Petrescu sint cele mai vehiculate solutii pentru preluarea echipei din sezonul urmator. Tehnicianul italian a decis aseara sa-si amine casatoria pentru saptamina viitoare.

Ceea ce toata lumea astepta sa se intimple la incheierea campionatului s-a petrecut ieri. Cazut de ceva vreme in dizgratie, italianul Walter Zenga, antrenorul care a dus Steaua in primavara europeana, a fost concediat fara remuscari de Gigi Becali. Fostul oier i-a facut cel mai neasteptat cadou de nunta lui Zenga, care urma sa-si oficializeze azi relatia cu Raluca Rebedea.

"Dupa meciul din Cotroceni a fost lovit cu o piatra de un suporter. Bineinteles ca si rezultatele au contat. Dar piatra a fost picatura care a umplut paharul! Am vorbit cu citiva jucatori si am ajuns la concluzia ca e nevoie de un soc la echipa. O sa am o discutie mai dura cu fotbalistii. Zenga n-a fost demis, ci a fost sacrificat pentru binele echipei.

El a vrut sa plece dupa meciul de la Galati. Ne-am despartit prieteni. Nu regret nimic in viata. In fotbal, antrenorul plateste tot timpul. Daca nici dupa socul asta nu cistigam, inseamna ca e ceva grav. O sa luam campionatul, dar trebuie sa fim ca fiarele", a declarat latifundiarul din Pipera.

Oficialii din Ghencea au optat pentru solutia cea mai comoda, Dumitru Dumitriu, seful cautatorilor de talente la echipa "ros-albastra". Mai mult, Becali i-a impus ca "secunzi" pe jucatorii Dorinel Munteanu, Mirel Radoi si Florentin Dumitru.

De notat ca Titi, omul care a dus Steaua de trei ori la rind in grupele Ligii Campionilor, a reusit si "performanta" de a retrograda doua echipe in acelasi sezon (Akratitos Atena si FC Oradea).

Nu-l vrea pe Lacatus

Gigi Becali a lasat sa se inteleaga ca Marius Lacatus, idolul suporterilor stelisti, nu are sanse sa preia echipa. Fostul oier a dezvaluit sfaturile primite de la Victor Piturca in privinta noului antrenor. "A venit o data la mine acasa, ca aveam sa-i dau vreo zece mii de dolari. Si am discutat despre situatia tensionata de la echipa.

Piti mi-a zis: "Gigi, daca vrei liniste, ia-l pe Lacatus, sa vada aia (n.r. - fanii) cum e si cu asta. Daca vrei performanta, ai doar doi antrenori care pot pregati Steaua: Olaroiu si Dan Petrescu". Eu n-am nevoie de liniste. Eu vreau performanta. Nu ma intereseaza ce vor suporterii. Nu dicteaza ei pe banii mei. Suporterii au avut noroc ca n-am aflat eu ca s-au dus la stadion.

Ati fi vazut atunci violenta! N-au voie sa se atinga de echipa", a amenintat Gigi Becali.

"Landi putea sa-l ajute"

Gigi Becali a spus ca Walter Zenga a avut dreptate cind s-a certat cu Roberto Landi, reprosindu-i ca nu l-a ajutat.

"Are si Walter dreptate. Daca vezi ca toti aranjeaza meciurile si ca lupta e necurata... Tu (n.r. - Landi), ca prieten cu omul care te-a adus in Romania, puteai sa-l ajuti. Sint doi italieni aici. Daca unul l-a vazut pe celalalt ca ii e greu, putea sa-l ajute intr-un fel. Nu sa vinda meciul, cu ceva la tactica putea sa-l ajute. Prin Italia se mai fac intelegeri d-astea.

Asa, Landi ce a cistigat, in afara de 2-3.000 de euro, cit i-a revenit de la prima data de altii?", a concluzionat fostul oier.