Marian Oprisan este hotarat sa desfiinteze Consiliul Judetean Vrancea pe care il conduce, daca acesta nu-i va aproba propunerea de privatizare a societatii judetene de drumuri si poduri.

Deputatul liberal Corneliu Momanu sustine ca Oprisan ar vrea sa dirijeze vanzarea Drumuri si Poduri SA catre o firma din Galati, in spatele careia s-ar afla, potrivit unor relatari din presa, fostul senator PSD Ilie Platica Vidovici. Presedintele CJ Vrancea are insa nevoie de votul a doua treimi din consilierii judeteni pentru a putea declansa procedurile de privatizare.

Pana acum, in doua sedinte consecutive, consilierii PNL si PD au votat impotriva si au reusit sa blocheze aceasta initiativa a lui Oprisan. Astazi, acesta a convocat din nou Consiliul judetean, in sedinta extraordinara, pentru a incerca - a 3-a oara - adoptarea unei hotarari de declansare a privatizarii Societatii Drumuri si Poduri Vrancea.

Marian Oprisan a declarat, ieri, ca, daca reprezentantii Aliantei D.A. vor continua sa se opuna "cu rea-credinta" la propunerile sale, va initia procedurile de dizolvare a Consiliului judetean. Aceasta se va realiza prin demisia celor 18 consilieri PSD, precum si a supleantilor lor, ceea ce va face ca in consiliu sa nu mai existe cvorumul de doua treimi, ceea ce duce la dizolvarea de drept.

Societatea judeteana de drumuri si poduri - aflata in proprietatea Consililui judetean - a acumulat in ultimii ani datorii de aproape 100 de miliarde. Societatea, la randul ei, are de primit cateva zeci de miliarde de la CJ, a explicat deputatul PNL Momanu. "Aveam prevazute, in 2003, trei miliarde pentru deszapezire.

A nins de 10 miliarde", a explicat Oprisan motivul pentru care consiliul nu a platit lucrarile efectuate chiar de societatea care-i este subordonata. In perioada in care PSD se afla la guvernare, astfel de datorii se acopereau din fondul de rezerva al Guvernului. Acum, guvernul Tariceanu nu mai vrea sa plateasca, iar finantele publice au blocat conturile societatii.

Corneliu Momanu a explicat ca, in consecinta, Oprisan ar vrea sa vanda pe nimic aceasta firma, invocand faptul ca are datorii imense. Ulterior, dupa ce cumparatorul agreat de Marian Oprisan devine proprietar, Consiliul judetean ar urma sa achite creanta detinuta de Drumuri si Poduri, iar firma va avea bani sa-si plateasca datoriile.

In acest fel, amicii presedintelui Consiliului judetean ar putea ajunge proprietari peste o societate avand un patrimoniu estimat la peste 60 miliarde de lei. Deputatul PNL a precizat ca si consilierii Aliantei D.A. ar dori ca aceasta societate sa se privatizeze, dar numai dupa ce trece printr-un program de restructurare si in mod transparent.

In plus, potrivit lui Momanu, Marian Oprisan doreste atat de mult aceasta privatizare incat a incalcat Legea administratiei locale si a convocat ilegal Consiliul judetean in sedinta extraordinara de astazi.

Astfel, potrivit legii, consilierii trebuie anuntati cu trei zile inainte de convocarea unei sedinte extraordinare, dar Oprisan nu a respectat acest termen, pe care l-a redus la doar 48 de ore. Cu toate aceste obiectii, presedintele Consiliului judetean este hotarat sa mearga mai departe.

"Asa cum Parlamentul a votat in unanimitate Tratatul de aderare la UE, pentru ca acesta era interesul national, asa si pentru Vrancea aceasta privatizare este un subiect de interes comunitar", a declarat Oprisan.