Ce altceva sa spui cand afli ca ai nostri sunt liberi? Dupa bucurie vine insa, intotdeauna, gandul. Gandul ca expresia de mai sus trebuie luata la propriu.

Dumnezeu a fost, probabil, factorul determinant in eliberarea lui Marie Jeanne, Sorin si Ovidiu, ca altcineva cine, „celula de criza" de la Cotroceni? Nu mai departe de vineri seara, infiorand o tara intreaga, presedintele Basescu declara oaresicum iritat la televizor, ca am putea vedea si o executie in direct a jurnalistilor.

Gandul ca exclamatia in araba Allah el Akbar era mai potrivita: cu siguranta, organizatiile religioase islamice din Irak sunt cele care au reusit sa schimbe soarta jurnalistilor romani aflati in pragul mortii televizate, salvand totodata buna convietuire dintre romani si numeroasa comunitate araba de la noi.

Daca s-au dat bani, si cati, probabil ca nu vom sti niciodata oficial. Oricum, o targuiala de atatea saptamani pe pretul in euro sau in dolari al vietii celor trei romani e greu de inchipuit.

Cu ce dureri de cap ramanem dupa aceasta criza? La ora la care scriu, nu stiu ce va spune Traian Basescu la conferinta de presa.

Sper ca autoritatile, in frunte cu presedintele, sa aiba bunul simt de a nu-si adjudeca politic rezolvarea crizei si sa dea in schimb slava lui Dumnezeu ca ziaristii n-au dat din portocaliu in negru – altfel, era vai si amar de capul actualei puteri portocalii! (Cat de teferi au scapat cei trei ramane de vazut: chiar

daca nu au rani pe corp, ce-o fi in mintea lor dupa o luna si jumatate in anticamera mortii numai ei stiu…). Ce-i drept, nu e vina lui Basescu ca ziaristii au ajuns in mainile teroristilor, dupa ce au plecat in Irak intr-un mod pe cat de dubios, pe atat de iresponsabil.

Dar apoi, intreg comportamentul „celulei de criza" a dat opiniei publice impresia de acuta nesiguranta, de lipsa de coordonare, de agitatie in orb fara ca un contact efectiv si eficient cu rapitorii sa fi fost vreodata stabilit.

Iesirile publice ale presedintelui si reprezentantilor sai au fost neconvingatoare si agresive la adresa presei. Albie de porci i-a facut Cotroceniul pe jurnalisti pentru ca si-au dat cu parerea pe la televizor, gata-gata sa compromita, cica, marile manevre secrete ale „Celulei".

Si presa a gresit in anumite momente, dar asta nu scuza in nici un caz incompetenta cu care „organele" l-au adus pe Sorin Miscoci in situatia de a imbraca giulgiul portocaliu.

Basescu a zis-o de la obraz lui Tariceanu si guvernului sau ca s-au miscat aiurea la inundatii, fara organizare si comanda ferma, reusind, pe deasupra, sa-i jigneasca pe oamenii loviti de ape si sa enerveze opinia publica.

Acelasi lucru poate sa-l spuna Palatul Victoria despre Cotroceni in cazul crizei ostaticilor.

Presedintele Basescu a dat in stanga si-n dreapta termene de cate sase luni, uitand ca pentru el insusi si intreaga putere metronomul opiniei publice bate deja de mai bine de jumatate de an.

Si o prima linie rosie a fost deja atinsa: aroganta aproape nastaseasca, vorbarie si actiuni in devalmasie, ineficienta relaxata in politica interna, aventuri la Marea Neagra ale capitanului Val Vartej si magarii care ne indeparteaza de Europa in politica externa.

Cunoscand incapatanarea cu care Traian Basescu incearca sa compenseze o gandire politica primitiva si balcista, nu cred ca va interpreta corect semnul pe care il reprezinta salvarea celor trei romani cand totul parea pierdut.

Cata vreme colegii nostri erau prizonieri, eu nu am sustinut luarea in discutie sub presiune a retragerii trupelor romane din Irak, pe care unii jurnalisti inconstienti o strigau in strada. Acum insa, o data ce ei sunt liberi cred ca este obligatorie punerea acestei probleme in dezbaterea Parlamentului si chiar a tarii intregi.

E timpul sa ne gandim ca viitorul Romaniei nu e nici in nisipurile irakiene sau afgane, nici pe tarmurile salbatice ale Marii Negre si ca Dunarea nu se varsa in Atlantic.

Viitorul Romaniei e in Europa civilizatiilor, si daca presedintele Basescu nu intelege asta nici cand i-o spune un fost presedinte al Americii, si continua, aidoma lui Nicolae Ceausescu, sa bantuie prin tari din lumea a treia ca sa-si fabrice „o inalta apreciere" printre romani, atunci ne asteapta vremuri

grele.

Dl Basescu nu imi e prieten cum nu-mi este nici un om politic, dar nu-mi e nici dusman, cum crede d-sa. Il voi considera insa dusmanul personal, al meu si al copiilor mei, daca va reusi sa ne mai tina cel putin un an ostatici departe de Europa.