Romania nu poate face fata unei situatii de urgenta. Daca premierul Tariceanu ar fi vrut sa faca un enunt corect, ar fi trebuit sa spuna: Romania nu poate face fata unei situatii de urgenta pentru ca cei care s-au aflat la putere in ultimii cincisprezece ani au furat.
In primul numar din „Cotidianul" relansat, scriam ca in Romania s-au furat 92 de miliarde de dolari in ultimii cincisprezece ani. Cu o treime din aceasta suma, toata infrastructura romaneasca ar fi fost pusa la punct. N-am mai fi putut scrie acum ca jumatate din tara aceasta sta sa cada. Intre timp, in istoria reala, ceva-ceva bani s-au investit. Prost si ineficient.
Cirpelile pentru autostrada Bucuresti-Pitesti au costat mai mult decit o noua asemenea investitie. Cu digurile ne-am lamurit cum stam, insa pentru prabusirea lor s-au platit alti bani. Tot de la buget. Pina la urma, guvernantii lui Iliescu, timp de unsprezece ani, si cei ai lui Constantinescu, timp de patru ani, ne-au furat caciula de doua ori.
Aceasta este pina la urma o parte din factura ultimilor cincisprezece ani: ca vom plati din buzunar de doua ori acelasi lucru. Privitul spre trecut, care poarta numele de bilant, este util in acest caz. Fostul presedinte Iliescu a condus o grupare politica ce n-a facut prea mult din aceste investitii cit s-a aflat la putere.
Cu banii respectivi s-au platit insa subventii imense pentru mastodontii industriali care au fost pina la urma taiati si dati la fier vechi.
Deturnarea electorala a acestor fonduri a ramas, aparent, neobservata mai multi ani, dormitind in spatele dezinformarii. Pina cind fatalitatea a lovit exact in mediul rural, acolo de unde Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Geoana, toti laolalta, si-au tras pina acum grosul voturilor.
Daca am trai intr-o tara perfect normala, PSD si tot ce s-ar desprinde din acesta, eventual, ar trebui sa devina formatiuni politice extraparlamentare. Cei care i-au votat cu predilectie pina acum ar trebui sa fie negri de suparare ca PSD-istii le-au construit tot felul de aparatori impotriva inundatiilor care s-au dovedit ineficiente, si asta au simtit-o pe pielea lor.
N-a fost suficient ca banii de la buget sa se scurga in vile, masini, tablouri, bijuterii sau terenuri. A trebuit si ca tara sa devina din ce in ce mai expirata, de la an la an. Vom construi cu bani de la buget, adica de la noi toti, casele care s-au pravalit din cauza modului in care s-au alocat resursele care sa ne apere de calamitati.
Fostul guvern ne-a pus in situatia de a fi un fel de companie nationala de asigurari care acum trebuie sa plateasca pentru oalele sparte chiar de acesta. Pentru ca acesta este adevarul: unii si-au facut prost treaba, in cel mai bun caz, si altii trag ponoasele.
Pina aici am vorbit de trecut care trebuie sa devina o lectie. Mai ales de felul in care societatea cere socoteala politicului de modul in care este guvernata. Prezentul este si el semi-dezamagitor cind il vedem pe Calin Popescu-Tariceanu cum stie sa gestioneze criza inundatiilor, de exemplu.
Una peste alta, mai bine de jumatate din infrastructura tarii are durata de viata expirata si sta sa cada. Daca as fi pesimist, as spune ca nici viitorul nu arata prea roz. Aceasta tara expirata trebuie reanimata pentru a intra in Uniunea Europeana. Pe bani, pe banii nostri, citeva zeci de miliarde de euro, in alti cincisprezece ani.
In 30 de ani ar urma sa platim, dupa cum ziceam, de doua ori pentru acelasi lucru. Pentru a avea o Romanie neexpirata, in care sa poti inspira si expira linistit pe un pod, linga o conducta sau intr-o casa aflata in coasta unui dig. Este un motiv absolut suficient pentru ca noi toti sa cerem socoteala celor care ne-au guvernat pina acum.
Viitorul poate avea insa o culoare, cit de cit, normala. Macar de acum incolo, investitiile in infrastructura, indiferent ca se cheama sosele, conducte, cai ferate, sa fie facute temeinic si cu cap. Pentru aceasta este in primul rind nevoie de transparenta. E o conditie necesara. Acolo unde au avut loc atribuiri de lucrari intr-un mod opac, adica mai peste tot, au aparut si problemele.
A lupta sa aducem Romania inapoi in termenul de garantie inseamna a sti cine si cum trebuie sa se ocupe de asta. Iar acest guvern ar trebui sa ne duca in aceasta normalitate. Insa e mult mai greu sa pui mina pe lopata, la figurat, decit sa umbli in cizme de cauciuc prin Romania expirata, la propriu.
