"Judecatorii isi bat joc de noi, ne plimba pe drumuri in fiecare luna, n-a fost de ajuns durerea noastra ca am ramas fara copii, la fiecare proces ne ducem doar sa ne intalnim cu totii si sa plangem unul pe umarul altuia", a declarat Anica Barbu, mama cameramanului Ionut Barbu, mort in explozia de la Mihailesti.

Aflata duminica la locul catastrofei, mama lui Ionut Barbu a spus ca nu exclude existenta unor interese oculte. "Noi am cerut ca dosarul sa se judece la Buzau, caci, dupa felul cum decurge, cu unul sau doi martori pe luna, procesul ar putea dura mai multi ani si probabil cineva are interes sa nu se stie adevarul", a mai spus mama indurerata.