Intoarcerea victorioasa de la Eurovision a formatiei Romaniei - cu asta mi s-a parut ca seamana bratele agitate pe sus cu degetele in V de Marie Jeanne si baietii.

Ar fi absurd sa le reprosez ca aratau vioi si exuberanti, dar atunci cand printr-o initiativa iresponsabila si dubioasa pui intr-o situatie limita un stat intreg, cind se mobilizeaza pentru repararea prostiilor tale mari resurse umane si materiale, parca un sentiment de oarecare jena, o anume rezerva mi s-ar

fi parut mai omenesti. Si nu cred ca sunt inuman daca astept niscai scuze sau pareri de rau adresate tarii de colegii nostri.

Ce ar fi fost, de pilda, daca sub impactul implorarilor zguduitoare pe care teroristii i-au silit sa le adreseze poporului, presedintiei si guvernului, am fi cedat, ca Filipinele, fie si numai luand in discutie sub presiune retragerea trupelor din Irak. Inca o data Romania ar fi starnit zambete internationale de dispret.

Este meritul autoritatilor, in frunte cu presedintele Basescu, faptul ca s-a respins net santajul, asigurandu-se un castig important de imagine tarii.

Cum au fost insa eliberati, de fapt, jurnalistii, daca bani nu s-au dat si politica externa nu s-a negociat ramane o intrebare. Pana cand vom cunoaste raspunsul, nu pot sa preamaresc celula in frunte cu presedintele.

Succesiunea iesirilor ei in public pe timpul crizei, avand ca aproape unic comunicator pe domnul Basescu, a aratat deruta, declaratii socante si contradictorii in decurs de numai cateva zile arestarea intempestiva a lui Omar Hayssam, evocarea bizara a simbolului Fecioarei Maria, un apel tarziu pana la ilogic la organizatiile clericilor

musulmani. Traian Basescu ba avea accese de ras ca un nas de nunta tiganeasca, ba slobozea niste declaratii de-ti ingheta sangele in vine despre „complicarea situatiei" si posibilitatea de „a vedea si executii in direct".

S-a ajuns ca televiziunea Al Jazeera, altfel foarte binevoitoare fata de Romania, sa atraga atentia ca declaratiile necontrolate ale presedintelui roman pun in pericol soarta prizonierilor – asta dupa ce dl.

Basescu probozise aprig ziaristii deoarece teroristii ar fi facut zilnic in desertul irakian revista presei romane si, netacand, noi cica le dadeam idei… Venita dupa un asemenea lant de aiureli, eliberarea pare chiar lucrarea lui Dumnezeu.

Dl. Basescu zice ca meritul apartine „suta la suta" SERVICIILOR NOASTRE (n-am litere mai mari in repertoriul computerului) secrete.

Vibranta si dragastoasa e vocea presedintelui cand multumeste si iar multumeste secreteilor nostri – parca vezi aievea infiltrand Irakul trambe de agenti cu antenute ascunse sub turban sub conducerea capitanului Stejeran, precum si antiterosi vanjosi la vederea carora rapitorii isi

smulg cearceafurile cu patratele de pe cap si izbucnesc in plans. Oricat ar parea de ciudat, cinicul jucator politic Traian Basescu exhiba aici chiar un sentiment.

Primii trei presedinti pe care i-a avut Romania au fost in primul rand activisti de partid comunist. Si Ceausescu, si Iliescu, si Constantinescu au avut relatii complexe cu Securitatea, dar reflexele lor fundamentale sunt de activisti, de aparatcici, nu de securisti.

Un aspect putin cunoscut al istoriei comuniste este lupta surda dintre Partid si Securitate. Creata de Partid, Securitatea a ajuns sa „lucreze" informativ si sa preseze Partidul si chiar pe Ceausescu.

O culme a conflictului s-a atins in noiembrie ‘89, la „Ultimul Bal", Congresul al XIV-lea al PCR, cand, pe culoarele Salii Palatului, activistii si securistii care intesau sala se imbranceau si se injurau printre dinti.

Revolutia, desi facuta cu acceptul Securitatii, a dus la strivirea acestei structuri informativ-represive de catre activistii PCR intelesi cu Armata. Vreme de 15 ani, sub activistii Iliescu si Constantinescu, in politica a avut prim-planul tipul de fost activist PCR.

Traian Basescu, desi fost membru PCR, nu are structura de activist. Este primul presedinte in care predomina spiritul securist, intrupand o nostalalgica revansa a Institutiei asupra PCR. Basescu a si recunoscut intimitatile sale cu Securitatea, spunand doar ca n-a facut politie politica.

Dl presedinte are un atasament sincer pentru grade mari, structuri secrete, ofiteri acoperiti, metode de urmarire si forta, hotarari dictatoriale luate in regim militar. Demagogia „democratica" a activistului ii e straina.

Oricat de mult am fi patimit in anii din urma, incercarile Romaniei nu s-au incheiat. Dupa 15 ani sub comunismul rezidual, ne asteapta, ca sa ne inghitim pana la capat mostenirea, cel putin 5 ani de securism rezidual.