Cu o luna in urma, a inceput urmarirea penala impotriva lui Dinu Patriciu, Sorin Marin, Alexandru Nicolcioiu, Florin Eric Chis si Constantin Adrian Volintiru - care reprezinta conducerea SC Rompetrol Rafinare SA, precum si fata de cenzorii societatii, pentru evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune.

Audierea de ieri a lui Dinu Patriciu ca urmarit penal a provocat scaderea actiunilor Rompetrol Rafinare la Bursa de Valori Bucuresti cu peste sase procente.

Piata a manifestat sensibilitate fata de rechizitoriul procurorilor, iar titlurile Rompetrol, desi au deschis sedinta la BVB in usoara crestere fata de ziua precedenta, au cazut in numai 28 de minute cu 6,4%, la o valoare de tranzactionare de 819 lei pe actiune. Desi pretul unei actiuni si-a revenit in ultimele 15 minute de tranzactionare, el a urcat cu doar 0.32% pana la 834 de lei.

De altfel, intreaga Bursa pare sa fi resimtit scandalul: indicele BET, al celor mai atractive 10 actiuni de pe piata, a scazut cu 2.53% ieri fata de ziua precedenta, tras in jos de actiunile Rompetrol.

Indicele compozit BET-C, care este compus din toate companiile cotate la BVB, mai putin cele cinci societati de investitii financiare, a scazut la randul sau cu 2.62%.

Si actiunile Alro Slatina au cazut simtitor, cu 11.36%, volumul total al tranzactiilor, de 650.000.000 de lei fiind foarte mare pentru o sedinta normala de tranzactionare a acestui emitent, Sofert SA a cazut cu peste 8%, iar SIF-urile au coborat fiecare cu 2.8-3.7%.

Potrivit metodologiei de calcul folosita de Bursa de Valori Bucuresti, exista patru companii care au o pondere de 20% fiecare la calculul indicelui BET, si inca sase care au ponderi mai mici. Rompetrol se afla intre primele patru companii si, spun analistii, a fost responsabila ieri pentru scaderea cu 1.216% din totalul scaderii BET, de 2.53%. (48% din scaderea totala a indicelui).

In ce-l priveste pe Dinu Patriciu, procurorii au declarat ca in timpul investigatiilor au rezultat date si indicii conform carora actionarul majoritar la SC Rompetrol Rafinare SA nu si-a indeplinit obligatiile contractuale privind efectuarea unor investitii tehnologice de 15 milioane de dolari, care trebuiau realizate din surse proprii ale cumparatorului sau din surse atrase pe numele sau.

Totodata, anchetatorii sustin ca, in baza controlului efectuat in anul 2003 de catre Directia Controlului Fiscal Constanta, au constatat ca in contabilitatea SC Rompetrol Rafinare SA nu au fost inregistrate tranzactii financiare ce au avut drept urmare diminuarea taxelor si impozitelor catre stat in valoare de aproximativ 300 de miliarde de lei.

Bogdan Tudorache, Marius Pandele