O puternica explozie care a avut loc in aceasta dimineata la periferia capitalei pakistaneze Islamabad a dus la moartea a cel putin 20 de persoane.

Explozia a avut loc la intrarea intr-un mausoleu musulman, in mijlocul multimii care participa la ultima din cele patru zile ale unei sarbatori religioase. Sute de musulmani se inghesuiau in jurul mausoleului Bari Imam, sarbatorind sfarsitul a patru zile de ceremonii religioase.

La ora locala 11 si 20 a explodat bomba, iar martori oculari spuneau ca ar putea fi vorba de un atentator sinucigas.

"Am vazut un barbat care a intrat in multime si apoi a fost explozia", povesteste unul dintre martori. Aproape douazeci de persoane au murit pe loc si mai mult de 50 au fost ranite, iar ambulantele au sosit in graba pentru a-i transporta la spitale.

Locul unde s-a produs explozia, mausoleul Bari Imam este in apropiere de principalele cladiri guvernamentale pakistaneze si alaturi de zona unde se afla cele mai multe ambasade si resedinte diplomatice.

La sarbatoarea religioasa care tocmai se incheia au luat parte mii de credinciosi musulmani, atat suniti, majoritari in Pakistan, cat si siiti, aflati in minoritate.

"Astazi este sarbatoarea anuala a lui Bari Imam, patronul spiritual al Islamabadului", spune siitul Qamar Zaidi. "Credinciosii se aduna din toata tara, iar sunitii si siiti se roaga impreuna. Si nici nu incepuse bine rugaciunea, cand a explodat bomba.

Multi credinciosi au murit, iar multi altii sunt raniti".

Imediat dupa explozie, politia a inconjurat zona, iar martori oculari spun ca au vazut cadavre acoperite cu sulurile de panza pe care erau scrise rugaciunile.

Majoritatea celor care se aflau astazi la mausoleul Bari Imam erau siiti, dupa ce in zilele anterioare cei mai multi credinciosi care au luat parte la sarbatoare au fost sunitii.

Cele doua confesiuni musulmane revendica fiecare pentru sine controlul asupra mausoleului, care cade in responsabilitatea sunitilor de mai bine de douazeci de ani.

Intr-un incident anterior, in luna februarie, gardianul mausoleului a fost impuscat de persoane despre care politia a afirmat ca ar fi fost ucise mai tarziu, intr-o actiune in luna mai.