La finalul crizei jurnalistilor romani rapiti in Irak, trei sint motivele pentru care presedintele Traian Basescu are parte de o imagine foarte buna, chiar daca, la televizor, este serios contestat de catre un grup de jurnalisti si analisti politici.
Imaginati-va, pentru o clipa, ca reactia presei la debutul crizei jurnalistilor ar fi fost sa constate faptul ca dl Basescu are o experienta autentica in gestiunea crizelor si ca este de datoria lui ca presedinte sa formeze si sa preia conducerea celulei de criza. Imaginati-va ca presa nu ar fi comentat, apoi, activitatea celulei de criza altfel decit profesional, in limita informatiilor sigure.
Care ar fi fost tratamentul rezervat presedintelui la intoarcerea, in siguranta, a jurnalistilor? Fara nici o indoiala ca mult mai temperat decit cel de care a avut parte in realitate. Cistigul de imagine inregistrat de dl Basescu nu poate fi contestat nici macar de acei analisti carora le provoaca obida.
Dar adevarul este ca nici presedintele si nici exuberanta ostaticilor liberi nu au contribuit la acest capital de imagine mai mult decit au facut-o ei insisi.
Trei factori au dus la asta. Primul este faptul ca publicul romanesc nu mai are naivitatea din debutul anilor ‘90, nu mai ia de bun tot ce i se prezinta in presa. Din contra, a devenit din ce in ce mai critic, mai capabil de a judeca singur cum stau lucrurile. Unii au notat aceasta desteptare cu bucurie, altii cu regret. Analistilor sus-mentionati se pare ca le-a scapat.
Al doilea este ca e natural sa judeci un om prin comparatie cu cei care i se opun; asa cum e natural ca un lucru sa devina stralucitor cu cit fundalul e mai intunecat. Ce fundal au creat acestei crize analistii nostri? Caseta cu Sorin Miscoci in portocaliu i-a intrerupt tocmai cind disecau motivele pentru care autoritatile ascund faptul ca jurnalistii au fost eliberati.
Fata de o asemenea bufonerie incredibila orice rinjet prezidential apare ca lucrul cel mai serios. Apoi, de la o extrema la cealalta, au prezentat o celula de criza depasita de evenimente, o situatie ajunsa in pragul unei catastrofe iminente, un dezastru pe linie. In aceste conditii, rezolvarea situatiei n-a dovedit doar competenta, ci a parut chiar eroism.
Cind n-a fost fantezist, fundalul a fost incoerent. Intr-un editorial am citit ca incompetenta autoritatilor a adus jurnalistii in pragul mortii; din acelasi ziar am aflat ca jurnalistii nu au fost nici un moment in primejdie.
Confruntat cu astfel de orbiri furioase, dl Basescu apare, in mod inevitabil, imperial. Saltul sau de credibilitate este direct proportional si consecinta a prabusirii credibilitatii acestor critici. Nimic nu contribuie mai mult la senzatia de infailibilitate a presedintelui decit diferenta intre inversunarea cu care Cristoiu, CTP &co. il acuza si calitatea acuzatiilor pe care i le aduc.
Daca ar fi intrebat, de exemplu, de inconsecventa in ce priveste PNA sau de uitarea fraudei electorale, dl Basescu ar avea dificultati sa raspunda. Dar nu este. „Criticii oficiali" evolueaza intre rizibil, incercind tot felul de comparatii chinuite, si ridicol, acuzindu-l practic, in chestiunea reformei Justitiei, de faptul ca isi indeplineste mandatul oferit de electori.
Iar asta ne duce la al treilea factor, si anume greseala de a-i considera pe acesti analisti in opozitie fata de presedinte. Nici vorba, nu sint nici opozitia obiectiva si corecta, asa cum se considera ei, si nici una partizana si ticaloasa, cum ii considera altii. Opozitia te combate, nu te ajuta. Analistii acestia sint intre cei mai valorosi aliati ai presedintelui.
