Dezvaluirile lui Marie Jeanne Ion si Sorin Miscoci, in prima emisiune tv

de     HotNews.ro
Miercuri, 1 iunie 2005, 0:00



Cei doi jurnalisti de la Prima TV, care au fost rapiti in Irak, Marie Jeane Ion si Sorin Miscoci, au dezvaluit, marti seara, cateva dintre momentele prin care au trecut in timpul captivitatii.

"Nu am avut niciodata cadere psihica, amandoi odata" -a precizat Miscoci. "Ne tineam de mana, ne imbarbatam reciproc si ne gandeam la cat de bune sunt serviciile romanesti si la cat de priceput este presedintele Traian Basescu", a adaugat el.

"Este o lectie care ni s-a dat, am vrut eu sa obtin niste exclusivitati, am vrut eu sa ma ridic la un anumit nivel profesional si, uite cu ce pret...am tras concluzia ca nimic nu merita!" - a spus, la randul sau, Marie Jeanne Ion.

Marie Jeanne a precizat ca, imediat dupa ce a constientizat ca e vorba de rapire, a trimis, de pe telefonul lui Sorin Miscoci, mesajul in care solicita ajutorul.

La cererea lui Dan Dumitru ( unul dintre moderatorii emisiunii), Marie Jeanne a rescris, in studio, mesajul pe care l-a trasmis in momentul rapirii, in incercarea de a demostra ca acest lucru se poate face in timp de cateva secunde.

In opinia ei, rapitorii nu si-au dat seama ca aparatul pe care il tinea in mana ar putea fi un telefon, tinand cont ca acesta era unul mai putin obisnuit."Am fost dusi intr-o casa foarte intunecoasa. Rapitorii au incercat tot timpul sa nu faca zgomot. Am fost dusi toti 4 intr-o singura camera. Au fost speriati de telefon si mi-au cerut sa ii scot bateria", a precizat Miscoci.

"Si Munaf parea foarte speriat, pentru ca avea pasaport american. Primul moment de criza reala s-a produs in acea seara, dupa ce au aflat de la televizor ca am transmis mesajul. Au inceput sa urle si mi-au spus ca imi taie gatul. Munaf a lasat capul in jos si a inceput sa planga", a continuat Marie Jeanne.

'I-am explicam ca aveam o intelegere cu redactia sa comunicam din ora in ora. S-au calmat foarte greu", a explicat Sorin Miscoci.

"A doua zi am facut prima inregistrare video. Erau nervosi, pentru ca aflasera de la televizor ca au cerut o suma, drept recompensa. M-au obligat sa spun textul lor. Munaf a tradus din araba in romana, apoi eu l-am spus in engleza. La primele doua filmari, au fost folosite echipamentele Prima TV. Chiar ni s-a cerut permisiunea pentru acest lucru. S-a tras de mai multe ori, pentru ca eu plangeam...", a continuat Marie Jeanne.

"La urmatoarele casete, s-a folosit o alta camera si in mod intentionat s-a urmarit sa existe o calitate mai slaba a inregistrarii. Dupa 4 zile, am fost mutati in a doua locatie, cu conditii mult mai rele decat in prima" au mai spus cei doi.

Scriptul emisiunii Prima TV
N.R.: Unele din dialoguri au fost simplificate, pentru pastrarea sensului. Transcriptul a fost realizat in timp real.

Cristina Topescu (CT): Emisiunea nu se vrea o reactie, o replica la scenariile vehiculate aici.

Dan Dumitru (DD): 28 martie, 19.45, suna telefonul meu si aud scena rapirii. Cum a fost?

Marie-Jeanne Ion (MJ): Eu zic ca e bine sa incepem cu ultimul interviu (…) Munaf era cel care, impreuna cu fratele lui, acel Yussuf Munaf, veneau, ne luau cu masina de la hotel si ne duceau unde avem de mers.

(…) |n birou la Shamir, era un irakian absolvent in Rom~nia, stia de fabrici de ciment… ne-am suit in masina intrucit urma sa ajungem acasa la un alt personaj, care stia si mai multe despre aceste fabrici. Am plecat cu masina inginerului in fata, noi in spate, catre acest personaj. Masina noatra era condusa de Munaf (…) un Ford.

Sorin Miscoci (M): Masina fratelui, a lui Yussuf.

MJ: Ovidiu si inginerul s-au dat jos, au intrat inauntru, Ov a facut cunost cu persoana cu pricina, pentru ca era tirziu…

M:… in jur de ora 18.40-19.00…

MJ: …n-am mai stat.

M: |n fiecare seara ajungeam in jur de ora 20 la hotel.

MJ: Noi trei nici nu ne-am dat jos din masina, Sorin, eu si Munaf. Ov a iesit din casa, s-a suit in masina noatra si a intrebat cum iesim de pe strada aia.

DD: Era o zona centrala?

MJ: Am inteles ulterior ca nu era o zona marginasa. Am tras noi concluzia ca e o strada principala pentru ca era luminata, erau magazine. La un mom. Dat ne-am si oprit sa cumparam niste inghetata si niste tigari.

Munaf s-a intors la masina… tu ai fost atent la drum, mi-ai spus ca am facut dreapta la un mom. Dat.

M: El nu stia drumul bine, a vazut o moschee la un moment dat si mi-a spus ca trebuie sa ajungem la moschee. Am facut la un moment dat dreapta si stinga. (…) Era coloana de masini si drumul blocat, am intors masina si am plecat din nou. Am facut citeva zeci de metri cu masina.

Dupa care ne-a depasit, tin minte exact, o masina alba pe partea stinga, a claxonat. De claxon avea legata si o alarma, s-a auzit un fel de sirena, dupa care ne-a blocat drumul.

MJ: noi am crezut ca a fost de politie.

M: |n mintea mea, am crezut ca era vorba de politie. Dar cind s-a dat jos cel din masina, nu arata un politist si avea un Kalas indreptat spre mine. (…) Ulterior a intervenit acel efect de tunel.

MJ: Au inceput sa urle ceva in araba, la un moment dat am auzit "open, open". Tin minte ca unde ma uitam vedeam arme. |n mod clar, am vazut arme pe partea dreapta a masinii.

M: Au deschis usa…

MJ: Usa nu se descidea la un moment dat, urlau, pina la urma Sorin a deblocat portiera. Era intuneric, in socul ala nici nu ne-am dat seama daca erau mascati.

DD: Cit a durat momentul rapirii?

M: 20 de secunde, pina am fost bagat in portbagaj, eu am fost bagat primul, dupa care l-au luat pe Ovidiu.

MJ: Pe mine m-au pus pe bancheta din spate, era cu telefonul in mina. ~sta-i telefonul (Nokia Communicator). Telefonul lui Sorin. Primisem un mesaj (de la ambasada?), asta-i motivul pentru care era in mina la mine. Nu cred ca si-au dat seama ca e un telefon. M-au aruncat pe bancheta din spate si mi-au spus atita: "Sleep". Moment in care m-am culcat. {i m-am trezit cu telefonul in mina.

DD: A fost o controversa legata de acuratetea mesajelor aici. De faptul ca tu ai pus cratima…

MJ: Asta pot clarifica psihologii. |n capul meu a fost atita: trebuia sa cer ajutor. |n momentul in care Sorin si Ovidiu bubuiau in portbagaj, mi-a fost foarte clar ca suntem rapiti.

DD: Poti sa ne reproduci acum mesajul acela?

MJ: Sigur ca da (Arata ecranul, setat deja pe mesaje.) Eram culcata, erau doi, unul … si unul pe scaunul din dreapta. Erau foarte atenti la drum, vorbeau intre ei de araba, le era teama de politie.

DD: Cite mesaje?

MJ: Doua mesaje.

PUBLICITATE

DD: Ce s-a intimplat dupa aia cu telefonul?

MJ: Mi l-au luat. |n momentul in care eu am scris mesajele, deja nu mai erau doi in masina, deja era unul singur. Unul din ei s-a dat jos de doua ori din masina fiindca am deschis de doua ori portbagajul.

M: Ovidiu a deschis de doua ori portbagajul, au oprit. Nu am deschis larg capota portbagajului. A doua oara a venit, a trintit capacul portbagajului si a strigat: "No open".

MJ: S-a urcat in masina din spate.

CT: La un moment dat s-a auzit la telefon ca le strigai ceva…

MJ: Le tot ziceam: Romania, no money, my colleagues in the truck – no air. Ei mi-au zis: "No English". N-am vazut vreun checkpoint, eram culcata, simteam doar manevrele pe care le fac cu masina. Erau in mod cert si niste zone luminate.

CT: Vi s-a parut ca era central, marginas…

MJ: Masina a intrat in curtea unei case. Cred ca era un cartier de case. Pe mine m-au scos, mi-au impins capul in jos si ne-au dus intr-o casa in care era intuneric-bezna.

M: Ne-au dus intr-o camera normala, in care era intuneric cind am ajuns.

MJ: Am fost inchisi in camera aia. S-a aprins lumina… in Bagdad e o situatie ceva mai speciala, patru ore e lumina de la stat si inca patru ore e bezna. |n alea patru ore, fiecare porneste generatorul pe care il are in curte. Era intuneric bezna in toata zona aia, banuiesc acum ca era unul dintre intervalele alea.

S-a aprins lumina la un moment dat si noi am realizat ca erau absolut ingroziti.

M: Au venit sa ne controleze, sa ne intrebe daca avem cipuri sub piele, au venit cu telefonul si au zis sa-i scot bateria. Inclusiv cureaua mi-au luat-o, avea o chestie mai mare de metal.

D: Cum reactiona Munaf?

MJ: El parea foarte speriat. {i ne-am gindit ce sa facem cu pasaportul lui, care era american.

D: Primul moment de criza reala.

MJ: |n aceeasi seara in care au aflat ei, de la televizor am inteles, ca eu am transmis ca suntem rapiti. |n noaptea rapirii. Ei au venit si au spus ca-mi taie gitul, erau foarte nervosi… M-am uitat asa la ei, intr-o prima faza nu-ti vine sa crezi.

Are un Kalasnikov la el, un pistol in pantaloni, nu-ti vine sa crezi cind face semnul acela. M-am uitat spre Munaf si i-am zis: Bai, salveaza-ma. Spune-le ca n-am vorbit eu.

M: {i le-am explicat ca avem un deal cu redactia ca vorbim din ora in ora si ca telefonul era deschis in momentul in care am fost rapiti.

MJ: Munaf le-a spus asta. S-au mai calmat.

D: Informatia a devenit publica atunci cind Basescu a aterizat pe Otopeni. Ei ar fi putut sa afle de la televizor in sensul ca cineva din Rom~nia a luat act de ceea ce telev comunica atunci si i-a informat pe ei?

MJ: Habar n-am ce s-a intimplat. Au spus ca au vazut si la televizor, iar televizorul era pe Al-Jazeera.

M: Ei nu ne ofereau informatii.

DD: Cind a survenit momentul de criza, ca timp?

M: N-aveam ceasuri. Timpul are alta valoare, esti speriat…

DD: Cind ati facut prima inregistrare video?

MJ: A doua zi, marti, din cite-mi aduc aminte. Iarasi, am inteles ca au aflat de la televizor ca au aflat de suma aceea ca recompensa. Au venit val-virtej, au dat buzna si au inceput sa ne intrebe: "De unde si pina unde…"

DD: Textul ti l-au dat ei?

MJ: Da. I l-au spus in araba lui Munaf, care mi l-a tradus in rom~na, punindu-ma pe mine sa traduc chestia aia in engleza.

DD: Munaf ce reactie a avut cind i s-a citit?

MJ: Noua, Munaf ne-a spus ca a dat urmaritorilor numarul de telefon al partenerului de afaceri… momentul in care l-a dat… nu stiu exact care poate sa fie.

CT: Exista o pregatire pentru inregistrarile audio? Terorizare etc.

MJ: Nu. Asta faceam.

M: Totul era foarte calculat.

DD: S-a folosit echipamentul nostru?

M: Da. Primele doua inregistrari. Ne-au cerut voie chiar.

DD: S-a tras o data sau s-au facut mai multe incercari.

M: Mai multe.

MJ: Eu plingeam. {i nu le convenea lucrul asta.

CT: Cum puteau ei sa verifice ca tu spui in engleza exact ce vor ei?

MJ: Probabil ca in situatia aia le zicea Munaf daca e bine sau nu e bine. Eu trebuia sa le spun ca nu s-a cerut nimic in schimbul nostru. Deci nu trebuia sa pronunt cuvintul bani. Nu stiam ce ni se cere. La urmatoarele filmari am aflat ca cer retragerea trupelor. Atunci ne-am speriat.

D: Daca s-a folosit tot echipamentul nostru, cum de rezultatul e net diferit la urmatoarele inregistrari?

M: Eram intr-o alta locatie si s-a folosit un HI 8 digital. Calitatea putea fi mai buna. Calitatea a fost proasta intentionat. S-a inchis usa, s-a pus o perdea, cel care filma ii spunea celui cu perdeaua s-o tina intr-un anum fel.

DD: Dupa cit timp ati ajuns in a doua locatie?

MJ: Dupa patru zile.

DD: De ce rizi?

MJ: Ni s-a spus ca vom ajunge intr-o casa mai buna. {i am ajuns in beci.

DD: Conditii mult mai rele. |n a doua locatie ati stat pina in momentul cind ati fost eliberati. De aici ati fost scosi in mai multe rinduri ca sa filmati. Voi stiti cind a fost transmis primul ultimatum?

MJ: {tim cind a fost inregistrat. Dar nu stim cind a fost publicat.

DD: Pe 22 aprilie, Al-Jazeera a difuzat inregistrarea.

MJ: Ne-am facut niste calcule, a fost inregistrat pe 18 sau 19.

PUBLICITATE

DD: Dupa acest moment, al ultimatumului de patru zile, care era un ragaz, voua vi s-a mai comunicat ceva? Ati avut parte de un tratament mai bun?

MJ: A fost cam acelasi, cu mici imbunatatiri. La un moment dat au inceput sa ne dea o lingurita de miere dimineata.

CT: Ati putut face o conexiune cu ceva?

M: Pentru noi era mare lucru. Simteam ca afara se face ceva…

MJ: Speram ca e o recompensa pentru ce se intimpla afara.

CT: Tu ai beneficiat de un tratament mai blind, Marie-Jeanne. Cum sunt ei in relatia cu femeia-ostatic?

MJ: Ai noroc daca esti femeie. Pentru ca nu te bruscheaza foarte tare daca nu te prind ca incalci regulile. Pe mine nu m-au prins.

DD: Ai incalcat regulile?

MJ: N-as putea sa spun acuma. Mi-a fost teama ca ma vor agresa fizic. Dar am fost tratata mai bine. Daca pe un barbat il mai plesnesc – si fara motiv…

DD: Contactele cu rapitorii va permit sa faceti o judecata asupra modelului de instruire si de profesionalism. Erau amatori sau nu?

MJ: Ei aveau niste reguli de puscarie acolo, pe care ni le-au comunicat de la bun inceput. N-aveam voie sa vedem…

CT: Chiar si acolo, in beci, stateati legati la ochi.

MJ: Da. Daca te dezlegai, era pe riscul tau. {i n-aveai voie nici sa vorbesti. Ne-au spus ca suntem monitorizati.

CT: De ce te-au desemnat pe tine sa transmiti mesajul?

MJ: Probabil ca din cauza ca sunt femeie. Dar si fiindca ne-au intrebat cine vorbeste engleza mai bine.

CT: Dincolo de momentele de groaza pe care le stim, au fost si altele?

MJ: Era sa murim odata sufocati. Pur si simplu. Nu aveam aer.

M: Erau in jur de 40 de grade si era foarte umezeala.

MJ: {i a mai fost un moment, dupa ce l-au imbracat pe Sorin in portocaliu, cind ne-am speriat foarte tare, credeam ca ne vor lua pe rind. Dar la citeva zile ne-au dat de inteles si nu va putem spune mai multe detalii din motive… obiective, ne-au dat de inteles ca Sorin dispare din peisaj.

DD: Ultima inregistrare, difuzata pe 2??, cind a fost filmata?

MJ: Pe 25, am facut calculul.

DD: Tratamentul vostru dupa ziua de 26 s-a modificat in vreun fel?

MJ: Nu.

DD: Deci la voi ajungea cind si cind, ca ecou, ce se intimpla afara.

MJ: Noi percepeam ce se intimpla afara dupa felul cum ne tratau. Daca primeai o bucata de piine in plus, asta insemna ca e mai bine afara. Daca il scoteau pe Sorin la toaleta, iar era de bine. Asta insemna ca ceva era mai bun. Sau daca primeai o bucata de carne de pui, un sandvis… au fost vreo citeva dati cind am primit.

CT: Erau deja delicatese.

M: Nu e vorba de delicatese. Psihic (…) ajungi la concluzia ca esti atit de sensibile si lucruile astea mici te pot duce atit de sus… sau atit de jos…

MJ: Daca era piine cu castravete – sau a fost si piine goala... Nu putem spune ca eram infometati.

DD: Erati o marfa sau vroiau sa va domine psihic?

MJ: Ne-au dominat tot timpul.

M: De inteles nu poate intelege nimeni exact, dar s-a ajuns pina acolo incit noi ne rugam la Dumnezeu nu sa scapam, ci ca in momentul cind vom fi omoriti sa fim intrebati daca avem o ultima dorinta, iar aceasta ultima dorinta era sa nu ni se taie capul, sa fim impuscati.

MJ: Ca o sa vina cineva si o sa traga si, dupa ce o sa traga, o sa ne fie bine. {i ne-am gindit ca ne-am trait viata.

M: Ideea de moarte o accepti, dar nu accepti felul. Eu inainte de a pleca in Irak am vazut o executie. Nu va spun cum imi reveneau imaginile alea in minte.

CT: Nu v-a trecut prin minte ca e o tactica?

MJ: Mereu veneau cu ceva. Dupa primul ultimatum, ne-am revenit putin, dar apoi au venit cu Sorin imbracat in portocaliu.

DD: Retragerea trupelor.

MJ: Ne-am dat seama ca asa ceva nu se poate. {i eu mi-am spus: aici ramin.

M: Sperantele noastre cele mai multe s-au legat de faptul ca nu am avut niciodata amindoi aceeasi cadere psihica deodata. Cind unul a avut o cadere psihica ne tineam de mina, ne ziceam: rom~nii nu ne lasa. Rom~nii ne scapa. Serviciile secrete? Avem servicii secrete tari.

MJ: Presedintele, la cit este le de incapatinat, ne scoate. (…) Eu una am zis ca este o lectie. Pentru ca am vrut sa obtin niste exclusivitati si uite ce s-a intimplat. {i nu merita sa pui o tara intreaga pe jar.

DD: Cind ai calcat pe pamint rom~nesc, ai spus "Iarta-ma" mai multor oameni.

MJ: Parintilor mei si presedintelui. {i parintilor lui Sorin. Nu m-am gindit niciodata la consecintele pe care o astfel de deplasare le poate avea. A fost o… nu stiu.

DD: Nu puteti da detalii despre eliberare. Sorin, purtai pantofi noi.

M: Camasa noua, pantaloni noi, pantofi noi.

MJ: Ne-au imbracat din cap pina-n picioare. Nu ne-au dat articolele de imbracaminte inapoi. Ci doar bijuteriile, naframa…

CT: S-a schimbat in atitiudinea lor ceva?

MJ: Mie mi s-a parut ca se bucura ca plecam.

CT: Ati avut vreodata schimburi de idei?

MJ: Am avut niste interogatorii, fiindca ne-au suspectat foarte tare ca suntem spioni. Ne-au spus ca suntem prizonieri de razboi.

M: {i ca verifica ce facem noi acolo.

CT: S-au uitat pe casetele voastre?

M: Inclusiv pe aparatul meu foto personal, din toate deplasarile. Au developat filmul.

(…)

M: Ne-au spus ca suntem prizonieri de razboi.

MJ: Nu ne-au comunicat niciodata numele lor.

PUBLICITATE

DD: Momentul eliberarii s-a produs duminica. Pe 22. Duminica a fost la ambasada Rom~niei. Cum a fost?

M: Sunt sentimente despre care nu stii ca exista pe lumea asta.

MJ: Ne-am nascut a doua oara si ne-am cunoscut parintii. Oameni care plingeau, erau transpirati.

M: Noi eram sub stare de soc. Ne venea sa credem ca am fost vinduti altei grupari.

(…)

MJ: Hayssam era in delegatia oficiala a presedintelui de atunci. A mai facut parte din diverse delegatii, m-a sunat, mi-a spus despre lucrul asta, i-am spus ca ma intereseaza pe mine in primul rind lucrul asta, sa merg in Irak.

DD: De ce?

MJ: Tu ma-ntrebi pe mine, ca jurnalist? O zona care in momentul asta nu e o zona de conflict, dar a fost, e o sursa foarte bogata de stiri, de reportaje…

DD: Cum a decurs etapa de pregatire a deplasarii?

MJ: Am zis, bun, ma intereseaza pe mine sa ajung acolo. Ne-am intilnit ulterior, si cu Munaf, mi s-a parut un om serios. Ovidiu nu era. Am aflat ulterior ca va fi si cineva de la "Rom~nia libera", insa ne-am cunoscut ulterior.

Am zis – bun, ce-am putea sa facem in Irak, in afara de filmarile la care ne gindeam noi, intr-o casa normala de irakieni, monumentele din zona verde, ridicate de Saddam… Pe data de 29 martie urma sa fie prima reuniune a adunarii natinoale de acolo, era o efervescenta… Am aflat ca putem sa facem un interviu cu Yiad Allawi.

Ar fi fost ultimul inteviu. (…) A fost o discutie cu privire la locul unde vom sta, ori o vila a lui Munaf, ori la un hotel. Pina la urma, am stat la un hotel. Am stat intr-o zona securizata, ni s-a facut control antitero. Erau niste soldati scotieni. Hotelul era vizavi de Hotelul Al-Hamra, care si acela e plin de jurnalisti.

Am vazut cit de bine e pazit, am vazut ca am trecut prin controlul anti-tero.

CT: Esti o fire extrem de lucida. Oricit de entuziasta ai fi, te gindesti intotdeauna de doua ori. Voua nu vi s-a parut nimic suspect in momentul in care ati stat de vorba cu acesti oameni?

MJ: Generozitatea lor se oprea – si putea sa nici nu se opreasca la asta – la plata biletului de avion si a camerei de hotel, si eventual puteam plati si camera la hotel.

CT: Dar de ce?

MJ: Ei cautau sa dea o imagine buna a relatiilor rom~no-irakiene. La asta ma gindeam in momentul acela. Acolo sunt niste fonduri de reconstructie si sunt niste posibilitati de afaceri extraordinare.

Oamenii de afaceri din Rom~nia se tem sa mearga acolo si sa aiba o activitate economica, mai ales in afara Bagdadului.

DD: Voi ati fost la Ambasada Irakului sa obtineti viza sau a fost Munaf?

M: Luni dimineata ne-am dus la Ambasada Irakului, era inchisa poarta si el a vorbit cu un angajat al Ambasadei si acesta ne-a explicat ca e inchisa. Dupa care ne-am despartit, urma sa ia viza de la Ambasada Iordaniei si sa incerce a doua zi de dimineata sa obtina din nou viza de Irak.

MJ: Noi am facut foarte clar ca nu plecam fara toate actele in regula, fiindca luam camera de televiziune si ne gindeam ca ni se confisca in primul rind echipamentul.

DD: V-ati anuntat intentia de a vizita Irakul?

MJ: Am sunat la ambasada si in dimineata cind am fost acolo, pe 23, primul drum pe care l-am facut a fost la Ambasada, impreuna cu cei doi frati Munaf.

CT: Cit despre plecarea voastra de aici, Dan n-a fost de acord. Parintii?

MJ: N-au stiut. Tata a aflat de la un coleg de-al nostru si m-a sunat urlind: "Unde te duci iarasi?!" I-am spus ca n-am timp sa stau de vorba.

M: Parintii mei stiau ca sunt in Turcia. Dar cind au inceput sa apara materialele de la Bagdad, si-au dat seama. Am avut o discutie telefonica cu mama.

DD: Ai vazut realitatea Bagdadului.

M: Nu ma dadeam jos din masina sa filmez.

M: Cind pleci acolo, ai in minte clar: "Mie nu mi se poate intimpla". Dragi colegi, inainte sa plecati intr-o zona de conflict, ne intilnim. Nu am un numar de telefon public, dar cinci minute daca stam de vorba, o sa va conving.

DD: Care e raspunsul tau in momentul de fata la acuzatiile care ti s-au adus?

MJ: Nu am avut timp si nici dispozitie sa rasfoiesc presa.

DD: S-a spus ca stii de mult si ca ai primit cadou o masina, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca erai mult mai mult decit o prietena pentru Omar Hayssam.

MJ: Cu Omar Hayssam n-am avut nici macar o relatie de amicitie. I-am cerut ajutorul cind am vrut sa-mi cumpar o masina. Masina pe care intr-adevar am cumparat-o de la City Center este cumparata pe bani. Este de un alt tip. Este un contract de vinzare-cumparare si cred ca acesta este cel mai relevant.

{tiu ca s-a vorbit de o blonda de la Prima, nu stiu cine este aceasta blonda, stiu doar ca aceasta blonda sunt eu.

PUBLICITATE

MJ: Munaf avea niste intilniri planificate la ministerul de comert, la cel de finante de acolo, stiam de ele, dar nu era treaba mea.

CT: Ziaristi fiind, voi nu stiati ca avea niste afaceri necurate?

MJ: Despre chestiunea cu serviciile speciale, nu aveam idee. Ma gindeam ca daca ar avea niste afaceri necurate, ar fi inchis. Parerea noastra a fost – a mea, initial, si a noastra, ulterior – a fost ca Munaf are niste interese economice acolo, vroia sa faca o figura buna in fata unui om ca Allawi. Noi aveam un alt interes: sa obtinem o exclusivitate de la Allawi.

DD: Pe cine considerati responsabili de drama pe care ati trait-o.

MJ: E o ancheta acum. Eu stiu foarte exact, noi stim foarte exact de cite ori era sa murim acolo. {tim foarte bine ca acum suntem aici, dar puteam sa nu mai fim deloc. Eu sunt foarte curioasa daca cineva a planuit asta, fiindca atunci inseamna ca e vorba de o minte criminala. Nu poti sa trimiti doi oameni la moarte, crezind ca scapi.

DD: Ce regretati mai tare?

MJ: Faptul ca am chinuit pe toata lumea. Pe parintii mei, pe voi, pe colegii mei, niste oameni care am auzit ulterior ca au plins pentru noi si s-au rugat pentru noi.

M: Si mie imi pare rau pentru aceleasi persoane. Mai doresc sa le multumim tuturor, cu toate ca suntem constienti amindoi ca nu putem multumi asa.

Ev. Zilei - 1 iunie 2005






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


450 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by