Liberalii nu mai vor sa auda de anticipate pana la toamna, cand Comisia Europeana va publica raportul de tara. Decizia a fost luata luni seara de Comitetul Executiv al PNL. Deputatul PNL, Eugen Nicolaescu, a declarat pentru radio National FM ca alegerile anticipate nu sunt prioritare nici pentru populatie si nici pentru partidul sau.

Nicolaescu considera ca discutia anticipatelor in acest moment ar pune in pericol integrarea Romaniei la 1 ianuarie 2007, prin eventuala actionare a clauzei de salvgardare, neobtinand un raport favorabil.

Pe de alta parte, unele surse din partid sustin ca de acum inainte mai multi lideri ai PNL vor respinge public pozitia presedintelui Basescu fata de anticipate.

La randul sau analistul Stelian Tanase crede ca reactia liberalilor la presiunile din ultima vreme este justificata.