Asadar, ce se va intimpla asta-seara? O mina de cetateni venerabili, marturii mute ale vremurilor cind barbatii se salutau ridicindu-si palariile, vor renunta la partida de canasta sau la cina in familie. Acesti oameni se vor gasi intr-un loc unde cincisprezece vlajgani vor racni „Desteapta-te, romane!". Jucam rugby cu Scotia, la Bucuresti - iata o veste sosita parca de pe o alta planeta.
Si un semn ca, desi ne tirim prin noroaie, mai respiram printre marile natiuni rugbystice ale planetei. Ca inca mai sintem acceptati intr-un club nobil si exclusivist.
Sportul acesta, in care nu poti face antijoc, in care nu exista simulari si in care cel slab nu-l va invinge niciodata pe cel bun agatindu-se de ziua norocoasa, da o noblete aparte natiunilor care stiu sa-l practice.
La urma urmelor, cine joaca rugby adevarat pe aceasta lume? In Europa, insularii si francezii. Li s-au adaugat de curind si italienii - o natiune care in ultimele decenii si-a regasit forta. In emisfera sudica sint Australia, Noua Zeelanda si Africa de Sud.
Plus vreo citeva insule din Oceania, unde spiritul acestui joc s-a pliat extraordinar pe calitatile native ale bastinasilor - agilitate si spirit razboinic. In America de Sud vedeta e Argentina. La Soare-Rasare e Japonia. In aceasta companie selecta se afla Romania. Nici o alta natiune europeana nu mai este onorata sa se infrunte cu „cei sase".
Acum un secol, primele mingi de fotbal erau aduse in Romania in sacii muncitorilor englezi de la sondele de pe Valea Prahovei. Mingile de rugby veneau in valizele studentilor intorsi in vacanta de la Paris.
Fara a fi un sport al maselor, rugby-ul romanesc isi trage seva din franco-anglofilia de moda veche. In timp ce fotbalul a cucerit toate punctele cardinale, rugby-ul a prins doar acolo unde s-a pastrat in timp legatura spirituala, cu doua metropole: Parisul si Londra. Sintem singura natiune rugbystica din Balcani si din estul Europei. Asta spune ceva.
Exista o teorie potrivit careia am fost puternici in acest sport cita vreme a supravietuit generatia de antrenori si conducatori educati in Franta si Anglia. In anii '80, cind aceasta generatie a iesit din scena si cind legaturile cu exteriorul au fost retezate de regimul comunist, a inceput declinul.
Iar dezastrul a venit in anii '90, cind am ratat startul profesionalizarii, reusit de fortele rugbystice din Europa si din emisfera sudica. Pare cumva ciudat, dar aceasta teorie este, in linii mari, valabila pentru intreaga noastra societate.
Ceea ce se va petrece in aceasta seara pe stadionul „Dinamo" pluteste undeva in sfera miracolului. Lipsit aproape total de investitii si de suport mediatic, rugby-ul din Romania respira.
Intr-o tara in care meciurile de fotbal se cistiga adesea prin smecherie, adormirea jocului si mai mult de un dram de noroc, citiva nebuni se incapatineaza sa practice altceva: un sport pe care nimeni nu-l poate pacali si in care doar cei puternici si organizati pot rezista. Nu am pierdut totul daca mai avem astfel de oameni.
Gentlemanii din Scotia stiu acest lucru si ne arata respect. Ei au venit la Bucuresti cu o delegatie numeroasa dupa ce au sustinut, in pregatirea meciului-test, un amical cu celebrii Barbarians. Si, tocmai pentru ca ne respecta, ne vor invinge. Este timpul sa ne respectam si noi. Si sa privim cu mai multa atentie acest sport care face parte din mostenirea noastra culturala.
