Pas sur la bouche! - un muzical "à la parisienne"

de     HotNews.ro
Luni, 6 iunie 2005, 0:00



Filmul "Nu pe gura!" (Pas sur la bouche), productie 2003, premiat cu trei CESAR- uri, va avea premiera in Romania pe 10 iunie. Comedia, este o adaptare cinematografica dupa libretul operetei Pas sur la bouche, a carei premiera a avut loc in 1925, un muzical spumos, plin de viata.

Muzicalul parizian "Nu pe gura!" este o comedie usoara, in traditia celebrului "teatru de bulevard", care abunda in incurcaturi si farse de-ale personajelor, toate dornice sa insele, sa-si satsisfaca placerile cu orice pret, pastrand insa aparenta unei vieti burgheze pline de decenta.

Gilberte Valandray s-a casatorit cu primul ei sot, un american pe nume Eric Thomson, in timpul unei vizite in Statele Unite. Mariajul lor a fost un esec. Dar cum consulul francez nu le-a legalizat casatoria, uniunea n-are nici o valoare legala in Franta.

Odata intoarsa la Paris, Gilberte se casatoreste cu Georges Valandray, un industrias bogat. Georges, care crede ca o casnicie poate fi reusita doar daca el este primul barbat din viata sotiei sale, nu stie nimic despre aventura acesteia cu Eric Thomson.

Doar sora lui Gilberte, Arlette Poumaillac, inca celibatara, stie secretul.

Dar ce s-ar intampla daca, pe neasteptate, Geroges Valandray ar face afaceri cu Eric Thomson, iar cei doi s-ar imprieteni la catarama?

Distributia:
AUDREY TAUTOU
SABINE AZEMA
ISABELLE NANTY
PIERRE ARDITI
JALIL LESPERT
DANIEL PREVOST

Regie: ALAIN RESNAIS
Scenariu: ANDRE BARDE


CUM A APARUT "NU PE GURA!" ?

"André Bourdonneaux, alias André Barde, a venit sa ma vada intr-o zi la invitatia lui Quinson. Nu-l stiam decat din auzite. Unele dintre operetele sale, scrise in colaborare cu compozitorul Charles Cuiviller, s-au bucurat de succes, mai ales La reine joyeuse, Son petit frère si Afgar. (…)

Ca de obicei, intreprinzatorul nostru regizor s-a « amestecat » in povestea pe care i-a adus-o Barde. S-a dovedit ca schimbarile propuse de el au fost inspirate; piesa mi-a placut de la inceput. L-am dus pe noul meu coleg la Antibes si ne-am pus pe treaba.

Cum programul teatrelor lui Quinson era foarte plin, s-a hotarat ca piesa noastra va fi jucata la Théatre des Nouveautés. Directorul, Léon-Benoit Deutsch, fiul unui industrias din nordul Frantei, nu parea un om al teatrului la prima vedere, dar in cele din urma ne-am dat seama ca este extrem de priceput.

A fost de acord cu toate cererile noastre si ne-a pus la dispozitie o distributie de zile mari : Régine Flory, Jeanne Cheirel si Pierrette Madd. Régine Flory, cunoscuta din music-hallurile londoneze, este personificarea femeii pisicoase, atat pe scen cat si in viata de zi cu zi.

Cu doi ochi superbi si un corp care te face sa nu-ti iei gandul de la ea, Régine este cea care le-a bagat in sperieti pe toate femeile ale caror soti pelaca in turneu cu ea. Actrita complexa, ea poate juca, canta si dansa in egala masura Vedetele masculine au fost Koval and Robert Darthez.

La Olyimpia, am ascultat un tanar cantaret din Marsilia, Berval, care a recitat foarte frumos « La Belote ». Mi-a venit ideea de a-l lansa in opereta. In cele din urma am reusit sa dau de el in Challes-les-Eaux, unde isi facea tratamentul (ah, cantaretii astia) si l-am silit sa promita ca ni se va alatura.

Pe urma mai este Pauline Carton care, in rolul episodic al portaresei, se bucura de un enorm succes.

La un nivel mai personal, Léon-Benoit Deutsch mi-a pus la dispozitie o orchestra compusa din 17 muzicieni – un numar impresionant pentru aceasta perioada – dupa ce la inceput mi-a oferit doar 5, motivand ca nu este suficient spatiu in sala. Dar a sacrificat un rand de scaune si s-a gasit loc si pentru muzicieni. Un gest nobil din partea unui director intreprinzator !
Repetitiile pentru piesa au fost o reusita. Cu totii eram siguri de succes. Quinson, care n-a asistat la toate repetitiile, a vazut scena finala din fundul salii. Asta este de regula cea mai proasta repetitie ; actorii sunt obositi, isi doresc sa interactioneze cu publicul, nu dau tot ce au mai bun.

La sfarsitul serii, Quinson, care a fost foarte tacut, a avut o iesire foarte teatrala, a trantit usa si a exclamat : « Nu simt vantul succesului ! »
Dupa o luna in care am jucat cu casa inchisa, a revenit asupra acestei afirmatii, sunandu-l pe asociatul sau, Léon-Benoit Deutsch, ca sa ceara partea ce-i revenea din profituri.

Presa a fost entuziasmata de actori dar nu s-a intrecut cu laudele la adresa libretului, ceea ce mie mi se pare a fi o eroare, deoarece cred ca "Pas sur la bouche" este cel mai bun exemplu pentru o comedie muzicala. Criticii au fost incantati sa ma vada revenind la genul care m-a consacrat, si mai ales Emile Vuillermoz, care a scris urmatoarele :
« Aceasta comedie care, repet, nu poate fi rezumata fara a-i trada esenta, a fost abordata de D. Yvain intr-o maniera perfecta.

Lasand la o parte orice ambitie desarta, compozitorul ne-a oferit pagini vii, clare, ritmate si impecabile din punct de vedere al stilului, toate acestea fiind accentuate de o orchestra iscusita. Nu mai spun nimic despre melodiile de succes deoarece, din aceasta seara, le veti putea asculta interpretate de toate micile orchestre pariziene ».
Venind din partea printului criticilor muzicali, aceasta a fost cu adevarat o lauda de pret."

Fragment din "Ma belle opérette" de Maurice Yvain, cu permisiunea Les Editions de la Table Ronde.


Maurice Yvain (1891-1965)

Fiu al unui trompetist de la Opera Comica, Maurice Yvain s-a format inca din adolescenta ca pianist, acompaniator si exceptional adept al improvizatiei, atat in repertoriul clasic cat si in cabaret, unde si-a inceput cariera.

Maurice Chevalier, alaturi de care a luptat in timpul Primului Razboi Mondial, l-a invatat totul despre ritmurile la moda, i l-a prezentat lui Mistinguett si l-a introdus in lumea music-hallului.

In 1920, Maurice Yvain l-a cunoscut pe Albert Willemetz, cel mai talentat poet al acelor vremuri : colaborarea lor i-a adus lui Mistinguett cele mai populare melodii, Mon homme si En douce, amble scrise pentru spectaculosul teatru de revista de la Casino de Paris, cei doi lansand ulterior o opereta, « Ta bouche », al carei libret era semnat de Yves Mirande, pentru scenele

vorbite. Pana la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial, operetele si comediile muzicale s-au tinut lant, in ritm de minim doua pe an, in timp ce Maurice Yvain a continuat sa compuna numeroase cantece pentru teatrul de revista, ca si muzica pentru o serie de filme (La Belle Equipe, L’Assassin habite au 21…).


André Barde (1874-1945)

André Barde s-a afirmat ca autor de libreturi inainte de Primul Razboi Mondial, colaborand mai ales cu Charles Cuvillier, care scria operete in stilul viitoarelor comedii muzicale ale perioadei interbelice: Afgar ou les loisirs andalous (1909), Les Muscadins (1910), La Reine s’amuse (1912), Florabella (1921), Nonette (1922), Bob et moi (1924).

Maurice Yvain, care se referea la el ca fiind "unul dintre ultimii poeti decadenti din Montmartre" a fost sedus de libretul operetei Pas sur la bouche ! pe care i l-a adus Barde. Opereta a fost un succes rasunator si s-a jucat cu casa inchisa timp de aproape doi ani.
Pas sur la bouche ! a marcat inceputul unei colaborari de durata intre Maurice Yvain si André Barde care a continuat cu Bouche à bouche (1925), Un bon garçon (1926), Elle est à vous (1929), Kadubec (1929), Pépé (1930), Encore 50 centimes (1931), Oh ! Papa (1933) si Vacances (1934).
Dupa ce a devenit un libretist de frunte, pe picior de egalitate cu Mirande sau Willemetz, a mai colaborat cu Raoul Moretti si Henri Christiné.


Interviu cu regizorul Alain Resnais

Cum de ti-a venit idea unei adaptari cinematografice dupa Pas sur la bouche!, opereta scrisa de André Barde si Maurice Yvain care a avut premiera in 1925 ?
In Iulie 2002, producatorul meu (Bruno Pesery) si cu mine am realizat ca trebuie sa amanam cu cel putin un an filmarea unei pelicule al carei scenariu fusese scris de Michael Le Bris. Ne-am lovit de eterna problema a locatiei pentru filmari, aveam nevoie de un orar care sa se lege cumva de anotimpuri, iar actorii nu erau disponibili.

In timpul conversatiei noastre, am vorbit despre filmele si piesele pe care din nefericire n-am apucat sa le vad, operetele din anii `20 si `30 pe care mi-as fi dorit sa le pot cunoaste dar al caror text n-a fost niciodata publicat.

Trei zile mai tarziu, am gasit pe biroul meu peste 20 de librete din acea perioada, pe care Bruno Pesery le gasise la Biblioteca Arsenal din Paris. Am inceput sa le citesc. Cand am ajuns la « Pas sur la bouche ! » am fost uimit de fantezia sa, de dezvoltarea muzicala a absurdului.

Este un text bogat din punct de vedere lingvistic, si m-a atras felul in care se joaca cu sunetele, cuvintele sau repeta vocalele. L-am sunat pe Bruno Pesery, care citise si el textul, si care a reactionat in acelasi fel. L-am contactat apoi pe Bruno Fontaine, compozitorul cu care as fi vrut sa fac On connait la chanson.

De-a lungul unei seri intregi, el mi-a cantat din voce si la pian melodiile din opereta. Am descoperit o lucrare plina de viata, vibranta. Yvain nu este un simplu cantautor, este un compozitor care da dovada de geniu in scrierile sale. Stie cum sa foloseasca contrapunctul si trucurile armonice. Nu ne mai ramanea decat sa ne punem pe treaba.

Ati modificat textul in vreun fel?
Dupa cum am zis odata in gluma, ma opun taieturilor dar sunt in favoarea reducerilor ca dimensiune. Am scurtat putin cateva cantece. Am sacrificat patru, care mi s-a parut ca ar incetini actiunea, in cazul unui public de cinema care nu dispune de antract. Am mai rezumat dialogul ici si colo. Dar n-am schimbat un singur cuvant.

N-am vrut sa falsific ritmul si sunetele unui limbaj teatral. Dupa cum spunea Cocteau despre una dintre piesele sale, « cea mai neinsemnata dintre silabe conteaza. Daca un actor ar schimba fie si un singur cuvant, intreaga piesa s-ar prabusi ».

Erau vreo 15 expresii care nu se mai folosesc in zilele noastre, dar scriitura lui Barde este atat de precisa incat daca le-as fi inlocuit cu termeni mai actuali, rezultatul final ar fi fost mult mai rau decat varianta originala.

Toti actorii canta cu propriile voci
Cea mai mare placere a mea atunci cand ma aflu intr-un teatru de muzical, fie ca este pe Broadway, in Londra sau Paris, este sa vad actorii care canta, si nu cantaretii care joaca. Am vrut sa vad daca este posibil sa folosesc actori francezi, pe care sa nu-i dublez.

Lambert Wilson este cantaret profesionist, spre deosebire de ceilalti. Dar s-au implicat cu totii in acest joc. Mi-am spus inca de la inceput: nu conteaza daca nu este perfect din punct de vedere muzical, atata timp cat vocile sunt reale.

Prefer existenta catova imperfectiuni minore, atata timp cat actorii se misca cu naturalete de la cantec la discurs si vice-versa.

Fiecare tranzitie discurs-cantec are loc intr-un singur cadru
Am evitat sa folosesc intreruperile pentru a incepe un cantec sau a reveni la dialog. Am vrut sa pastram firul, ceea ce a fost o provocare deosebita pentru actorii din platou : scena trebuia jucata, si odata terminata totul trebuia continuat fara a se pierde ritmul.

Era un lucru cu atat mai riscant atunci cand lucram cu un trio, cvartet sau cvintet sau cu septetul si octetul de la finalul celui de-al doilea act.

Decorul, cu tonurile de rosu profund, mov si verde, este mult mai intunecat decat cele pe care ne-am obisnuit sa le vedem pe scena atunci cand sunt readuse la viata operete din acea perioada.
N-am vrut sa obtin decorul tipic pentru o comedie, minimalist si perfectionist care, dupa parerea mea, poate prejudicia textul deoarece nu-i evidentiaza profunzimea. Personajele care rationeaza pana la absurd, precum Valandray, cu toate teoriile sale nebune, par a avea o latura oarecum fantastica.

Suntem aproape de lumea lui Lewis Carroll. Atunci cand am filmat pelicula, am simtit ca suntem toti fantome care bantuie orasul Neuilly, repetand la nesfarsit aceleasi gesturi, noapte dupa noapte.
Interviu luat de François Thomas, publicat in Positif


Alain Resnais - filmografie

2003: Pas sur la Bouche
1997 On Connait la Chanson (Same Old Song)
1993 Smoking and No Smoking
1991 Gershwin (The Audio-visual Encyclopaedia)
1989 I Want to Go Home
1986 Mélo
1984 L’Amour à Mort (Love Unto Death)
1983 La Vie est un Roman (Life Is a Bed of Roses)
1980 Mon Oncle d’Amérique (My American Uncle)
1976 Providence
1974 Stavisky…
1968 Je T’Aime, Je T’Aime
1967 Loin du Viet-Nam (Far From Vietnam – film colectiv)
1966 La Guerre Est Finie (The War Is Over)
1963 Muriel ou le Temps d’un Retour (Muriel, or the Time of Return)
1961 L’Année Dernière à Marienbad (Last Year in Marienbad)
1959 Hiroshima, mon Amour
1958 Le Chant du Styrène
1956 Toute la Mémoire du Monde
1955 Nuit et Brouillard (Night and Fog)
1953 Les Statues Meurent Aussi (Statues Also Die)
Co-regizat impreuna cu Chris Marker
1950 Guernica
Co-regizat impreuna cu Robert Hessens
1948 Van Gogh






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


224 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by