In fine, bilciul s-a terminat. Spectacolul pus la cale si interpretat, luni seara, de Traian Basescu a pus capat legaturii publice dintre criza rapitilor si Presedintie. Tot ce vom afla de-aici incolo - daca vom mai afla ceva important - se va scurge din Parchet, de la „servicii" sau va fi rezultatul vreunei documentari jurnalistice profesioniste.
Dar presedintele a iesit din joc, de-acum inainte e treaba „institutiilor statului" in care trebuie - nu-i asa? - „sa avem incredere". Dar cu ce raminem noi dupa aceasta istorie care, fiind o premiera, a solicitat din greu toate segmentele societatii romanesti? Pentru ca succesul si zgura lui nu se vor imparti in mod egal intre comediantii implicati in aceasta criza.
Despre partea urita s-a tot spus si s-a tot scris: Romanie suta la suta. Niste infractori sadea pierd sprijinul politic, dosarele adunate pe numele lor sint scuturate de praf, iar ei recurg la o solutie disperata. Lupta lor cu legea este transferata, in mod halucinant, peste granita, in haosul unei tari aflate in razboi.
Ostaticii sint complici - daca nu prin actiune directa, macar prin comportamentul profesional -, rapirea si revendicarea sint simulate conform planului. Dar apare si aici eticheta, atit de draga fostului premier, cu „fabricat in Romania": situatia le scapa de sub control pina si conspiratorilor.
Ce urmeaza se petrece tot la Bucuresti: emotii amestecate cu suspiciuni, scenarii, intoxicari – prostie entuziasta amestecata cu iresponsabilitate dichisita, suvite sacrificate si viata oferita zalog la ceas de maxima audienta – nervi, scrisnete, isterie si tambalau. Nici nu-ti vine sa crezi ca figurantii sint trecuti de 40 de ani si sint vaccinati la zi.
In fine, pieile ostaticilor – aflate in real pericol – scapa negaurite, iar protagonistii se intorc, pe poarta de la Otopeni, in scena din care au pornit spectacolul. La capatul acestei povesti, puneti imaginatia la lucru, maritati-o pe Marie-Jeanne cu Basescu sau chiar cu Hayssam si veti avea finalul pe care il merita acest film de categoria C.
Apoi, comparati-l cu celelalte rapiri in Irak: niste teroristi adevarati pun ochii pe niste jurnalisti adevarati dintr-un stat adevarat, ii inhata si fac revendicari clare. In tara respectiva, emotia nu ia mintile nimanui, lumea urmareste cu sufletul la gura ultimele vesti, in lunile care se scurg chinuitoare.
Situatia se rezolva intr-un tirziu, statul isi recupereaza cetatenii, lumea si-a facut datoria, vinovatiile sint examinate cu decenta si luciditate.
Pina aici am vorbit de partea vulgara a acestei crize, din care n-a lipsit nimic din raul si prostia ultimilor cincisprezece ani. Istoria jurnalistilor rapiti are insa un ingredient nou, cu care Romania n-a fost obisnuita: SUCCESUL obtinut pe cont propriu – adica fara mila FMI, fara exasperarile UE, fara incidentele planetare care au schimbat brusc politica NATO.
Este prima oara cind Romania isi rezolva singura o criza. Iar acum, dupa ce tragem linia, putem contabiliza trei certitudini, indiferent cit de multe sint intrebarile la care meritam, dar nu avem raspuns: viata jurnalistilor a fost in pericol, criza a adus Romania in centrul atentiei tuturor, iar salvarea este reala. Si daca raul si prostia se intretin singure, succesul se cheltuieste repede.
Ei bine, succesul a fost adjudecat de presedinte si numai in puterea lui sta ca el sa ne foloseasca la ceva.
Implicat inca de la inceput in gestionarea situatiei, Basescu a mirosit ca din spectaculozitatea acestei crize isi poate adjudeca o credibilitate durabila.
Norocul i-a rasplatit curajul: acest om vulgar si tenace, instinctual si cinic - dar al carui inger pazitor munceste ca un sclav atunci cind nu e trimis dupa tigari - a intrat singur in posesia capitalului de imagine rezultat din rezolvarea acestei povesti murdare.
Dar ce va face acum cu acest capital? Caci, daca implicarea directa in aceasta criza a fost o proba de curaj pentru Basescu, gestionarea acestui succes este pentru presedinte o proba de cinste: va cheltui totul in beneficiul sau ca politician sau va face parte la succes si acestei tari, obisnuita sa fie luata peste picior pentru ca, mereu, altii i-au rezolvat problemele? Va folosi credibilitatea
ca pe o maciuca impotriva adversarilor politici - in reglarile de conturi care insotesc reasezarea pestritului esichier politic de la noi -, o va risipi ca pe maruntis in razboaiele locale sau va sti sa „vinda" eficient in plan extern acest succes? In definitiv, imaginea s-a contabilizat la presedinte, dar pretul operatiunii de salvare a jurnalistilor l-am platit noi.
In cele 54 de zile ale crizei rapitilor, era de asteptat ca o rezolvare favorabila ii va folosi lui Basescu. Nu indraznesc sa cred ca ar fi fost si insi care si-ar fi dorit ca totul sa se sfirseasca prost. E sigur insa ca au fost destui care au aruncat pisica - pisica noastra - peste gardul Cotrocenilor. Dar pisica nu era moarta. Basescu a luat-o, a dus-o la veterinar si a facut-o bine. Va rezista tentatiei - vizibile! - de a-i fringe gitul pina la iarna?
