Ponderea consistenta a voturilor negative, dar si participarea masiva la referendumurile din Franta si Olanda se datoreaza controverselor de natura economica si identitara. Verdictul francez este cel mai semnificativ, caci Franta a fost dintotdeauna locomotiva proiectului Europei supra-nationale.
Si totusi, electoratul de-acolo a frisonat la perspectiva afluxului de straini care ar putea patrunde pe protejata sa piata a muncii, precum si la alte schimbari ce par sa ameninte specificul national. Acum, un adevarat vid de conducere s-a instalat in Franta si Germania, garantii proiectului european. Chirac si Schroeder manipulau deja Uniunea Europeana pentru meschine interese nationale.
Ei sunt cei care au demolat Pactul European de Stabilitate, capitol esential al Agendei Lisabona 2001, menit sa transforme Uniunea pana in 2010 in „cea mai competitiva si dinamica economie informationala din lume".
Reactia presedintelui Comisiei Europene, José Barroso, fata de votul olandez este de rau augur. El considera ca acesta a fost doar un exercitiu consultativ care a dus la un rezultat neplacut: in opinia sa, votul n-ar trebui sa fie exploatat in vederea blocarii ideii de centralizare.
Unele puncte ale proiectului constitutional ar trebui mentinute si adoptate separat, precum crearea seviciului diplomatic european si a sistemului penal unificat. Cetatenii europeni au dat de inteles ca vor sa fie implicati, dar nu agresati, insa asta nu pare sa conteze.
Din iulie, presedintia europeana va fi detinuta de Marea Britanie, dar Tony Blair va fi precaut. Paralizia politica franco-germana va impiedica orice revenire in forta a integrationistilor.
Probabil ca vor fi accentuate activitatile centrale ale Uniunii si care au functionat bine in trecut: dezvoltarea posibilitatilor de schimburi economice intre statele membre, in vederea rezolvarii problemelor comune si a evitarii suprapunerilor.
Pentru a se proteja impotriva adversitatilor, Romania ar trebui sa faca urmatorii pasi: sa stranga legaturile cu fostele state comuniste care sunt deja in UE si care au interese comune de aparat; sa demonstreze ca aderarea Romaniei (in conditiile mediocre negociate de PSD) aduce Uniunii mai multe avantaje decat dezavantaje si ca majoritatea costurilor vor fi suportate de milioanele de romani din
toate paturile sociale; si sa coopereze cat mai indeaproape cu Bulgaria, in masura posibilului. Indiferent de rezultatul alegerilor bulgare de luna aceasta, e de asteptat ca stanga si dreapta sa stranga randurile pentru a asigura stabilitatea politica a tarii pana in 2007.
Indelung amanata reforma a justitiei trebuie sa fie accelerata, intrucat un sistem juridic care sprijina coruptia in Sud-Estul Europei poate submina intreaga Uniune, ca sa nu mai vorbim de Romania.
Actuala anemie a extremismului politic romanesc reprezinta un avantaj serios, dar nimeni nu poate garanta ca fortele care au incercat sa mentina Romania in „zona gri" in timpul ultimilor 15 ani nu vor inscena vreun incident serios. Unul care sa-i sperie pe crestin-democratii germani si pe altii, determinandu-i sa tranteasca usa Europei in nasul Romaniei.
Reformele care urmeaza in 2005 si 2006 nu trebuie sa urmeze modelul promisiunii facute de Adrian Nastase lui Gunther Verheugen in martie 2004 – „trei ani de reforma in 3 luni".
Principalii actori europeni, Olli Rehn, José Barroso si crestin-democratii germani ar fi necrutatori, iar tentatia de a face din Romania tapul ispasitor pentru degringolada UE (chiar daca tratatul de adeziune a fost semnat pe 25 aprilie) ar putea deveni irezistibila.
(Traducere de Dan Goanta)
