Sorin Antohi

Ce vor politicienii sa fie UE?

de     Revista 22
Vineri, 10 iunie 2005, 0:00



Lucrez impreuna cu Larry Wolff (cunoscut la noi prin traducerea marii sale carti despre Inventarea Europei de Est) la definitivarea unui volum colectiv despre geografiile simbolice ale Europei.

Glumind doar pe jumatate, ii spuneam recent ca UE pare sa se intoarca in imaginarul politic si social din care a iesit, iar lucrarea noastra ar putea deveni curand punctul zero al unui nou proces de constructie europeana. Era o forma eufemistica de a semnala ca UE a incasat zilele acestea cateva lovituri serioase.

Inainte de referendumurile din Franta si Olanda – cu rezultate de altfel previzibile –, au existat numeroase alte crize interne ale UE. O stim cu totii, proiectul este extrem de ambitios. Poate prea ambitios. Primele crize s-au vadit in momentul in care moneda unica a ajuns din fictiune in realitate, cand oamenii au inceput s-o aiba in buzunare si sa-si plateasca toate costurile cu ea.

Au constatat, fiecare in tara lui, ca pretul vietii a crescut. A urmat socul devalorizarii rapide a dolarului, care a agravat criza de crestere economica din UE: un euro prea puternic ii dezavantajeaza exporturile. S-a adaugat, accelerarea si adancirea globalizarii, inclusiv prin delocalizarea intreprinderilor din UE.

Ele au ajuns la un moment dat in Europa Centrala si de Est, inclusiv in Romania (la noi, mai ales cele din industria textila in lohn), dar tind sa se indrepte catre noul „atelier al lumii" – China si India –, unde mana de lucru este aproape gratuita: pentru o ora, o lucratoare din Franta in industria textila este platita cu 11 euro, in vreme ce omoloaga sa din

China primeste 0,53 euro; daca socotim si ca lucratoarea chineza lucreaza practic nonstop, cu o productivitate a muncii mai mare decat a frantuzoaicei... Asemenea calcule nu au scapat corporatiilor transnationale, manate de ceea ce Marx a observat deja la timpul sau, si anume obsesia cresterii ratei profitului.

Delocalizarea si celelalte efecte ale globalizarii au avut enorme efecte asupra atmosferei generale din UE.

Astfel incat, odata cu deschiderea catre Est a UE, pe fondul spaimei – partial confirmate – ca din Europa de Est vor veni valuri de gastarbeiteri, populatia Occidentului a inceput sa fie mult mai putin amatoare de „constructie europeana".

Occidentul a cunoscut lungi decenii de pace si prosperitate, dar rata de crestere nu a ramas ca in perioada asa-zisilor „treizeci de ani gloriosi" de dupa razboi, desi s-a pastrat pana acum cinci-sase ani la un nivel confortabil. Or, toleranta si entuziasmul integrarii europene se bazeaza foarte mult pe prosperitate.

Occidentalii sunt si ei oameni: si ei se cauta in buzunare atunci cand iau decizii sau cand se iau decizii in numele lor. Ajung la alta criza majora a UE: criza viziunii despre tinta finala a constructiei europene.

Ce vor politicienii sa fie UE? Un fel de megastat, un fel de imperiu postmodern care sa contracareze imperiul paleomodern al Statelor Unite (un simptom al esecului modernitatii in Lumea Noua, despre care am mai scris) si sa concureze cu succes Asia de Sud-Est? E foarte neclar.

Constitutia UE (oricat de prudent ar fi el denumit, documentul asta vrea sa fie) este stufoasa, prea lunga, prea detaliata, cu 448 de articole adesea contradictorii, care coboara aproape pana la nivelul unui regulament de ordine interioara.

Se poate spune ca nici nu este o Constitutie, ci o stangace si incoerenta compunere prin amalgamare, scrisa la mai multe maini, deopotriva de vizionari utopici si de birocrati pragmatici, dintre care unii au fost gata sa sacrifice tocmai idealurile si legitimarea retrospectiva a proiectului prin fabricarea mitologiei istorice a unui continent armonios, caracterizart prin „unitate in diversitate"

(v. greu negociatul preambul, nici prea-prea, nici foarte-foarte, din care s-au eliminat elementele de discordie, intr-o nota de corectitudine politica UE).

Textul Constitutiei UE, asadar, nu a ramas la nivelul care-i era propriu, cel al dreptului constitutional si al filozofiei constitutionale; s-a bazat pe propunerile unui „conciliu de intelepti", nefiind redactata de o constituanta la nivelul UE. Proiectul intelectual este, dincolo de rezervele mentionate mai sus, laudabil.

Ca si cel al unei Europe federaliste dupa sistemul Statelor Unite, care s-a pus pe hartie imediat dupa al doilea razboi mondial. Amandoua, in anumite limite, frumoase utopii! Dar cum sa aduci utopia in istorie? Iata problema, de la Platon pana azi (in engleza, formula rimeaza: From Plato to NATO).

Lipsa de legitimitate a Constitutiei UE despre care discutam acum ridica, am vazut, mari probleme de drept, care se adauga deficitelor actualei structuri a UE. Am observat si noi din Romania si Bulgaria – cu ocazia semnarii Tratatului de Aderare – frictiunile dintre Legislativul si Executivul UE. Numai Parlamentul European e ales prin vot universal.

Consiliul Europei rezulta cumva din votul popular, dar prim-ministrii din compunerea lui sunt numiti de presedinti si monarhi; presedintii de state sunt adesea alesi de parlamente – toate aceste detalii fac un oarecare rabat de la sufragiul universal, cea mai legitima forma de participare politica democratica.

In fine, Comisia Europeana este integral numita, avand un raport si mai vag cu vorul popular. Unii parlamentari europeni au incercat sa lupte impotriva Consiliului si comisarilor, amenintand cu un vot impotriva Tratatului de Aderare mentionat, ca sa castige ceva putere pentru viitoarele confruntari, mult mai importante pentru fiecare din tarile membre.

Pe fondul acestor crize si tensiuni, au aparut cele doua referendumuri. Din pacate, in Franta exista o nemultumire populara endemica, devenita chiar un un stil cultural si un mod de viata.

In Franta oamenii, incurajati de stanga mai radicala (sindicatele comuniste, uneori chiar cele socialiste, micile partide de extrema stanga, uneori insa si politicieni socialisti), spun repede ca asa nu se mai poate si ies in strada sa demonstreze. Francezii sunt obisnuiti cu o protectie sociala iesita din comun, astazi fara mare legatura cu productivitatea si cu sanatatea economiei franceze.

Alegatorii francezi au votat in general impotriva actualei guvernari, respectiv a presedintelui Chirac si a fostului guvern Raffarin, socotind ca puterea vrea sa continue sa introduca elemente de liberalism intr-o economie inca suficient de dirijist-etatista, in care marea intreprindere privata sustinuta serios cu bani publici, pana la incalcarea legislatiei internationale privind libera

concurenta. Guvernul francez a observat ca asa-zisul „model francez" nu se poate reproduce la nesfarsit si ca trebuie amendat drastic, prin introducerea unor elemente de rationalitate economica, de piata libera. Populatia a fost impotriva, iar referendumul a fost un bun prilej pentru ventilarea nemultumirilor si temerilor populare.

In Olanda, motivatia pentru un „nu" si mai rasunator se leaga de dificultatile generale ale tuturor cetatenilor europeni de a face fata crizei economice prelungite in Vestul continentului, precum si de faptul ca intr-o tara mica, asa cum este Olanda, altminteri tara fondatoare a UE, a inceput sa se manifeste o opinie publica protectionista, chiar conservatoare, care vrea sa-si pastreze

privilegiile. Revine tema legaturii dintre prosperitate si toleranta. Cand iti merge foarte bine, accepti sa mai vina si altcineva la tine in tara, sa-i mearga si lui bine; cand iti merge prost, descoperi ca ai interese personale, eventual intri in panica si suprareactionezi, nu-ti mai pasa de ce zice politicianul.

Sfera publica, mai ales de stanga – jurnalisti, oameni de cultura, universitari – si politicienii de stanga, care au dus din ce in ce mai accelerat aceasta fantasma a UE pana la limitele sale aproape absurde de megastat asistential multicultural postmodern (in care si munca este eufemizata: toata lumea lucreaza cu orare flexibile, e bine platita, are vacante lungi, consuma arta etc.), au primit

un semnal popular foarte serios, care nu poate fi usor expediat printr-o etichetare ideologica (populism, xenofobie, fascism etc.), candva aproape suficienta pentru a castiga confruntarile politice. De fapt, tensiunea intre intreaga patura social-politica si populatia de rand s-a accentuat. Germania a aprobat Constitutia UE fiindca votul a fost organizat doar in Parlament.

La fel, mai recent, Letonia. Unii politicieni germani, mai ales crestin-democrati (CDU-CSU), spun deschis ca, daca votul s-ar relua, ar fi negativ. De altfel, chiar azi dimineata (n.r., 2 iunie), deputatul CSU Peter Gauweiler cerea sa se organizeze un referendum si in Germania.

S-ar putea ca aceasta manevra sa pregateasca opinia publica germana si mediul politic european pentru plauzibila respingere de catre viitorul Bundestag, rezultat din alegerile anticipate programte in septembrie, a Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei. In fundalul acestor chestiuni, apare desigur si spectrul Turciei.

Intrarea Turciei in UE, desi nu este mentionata nicaieri in Constitutie (asta mai lipsea!), e prezenta continuu in imaginarul social: premierul turc Erdogan spunea recent ca nu poate exista nici o legatura intre voturile negative din Franta si Olanda si intrarea Turciei in UE. Legatura este insa directa.

Pentru a conchide: Romania si Bulgaria au in continuare sanse sa intre in UE, dar nu ar fi exclus ca procesul de aderare sa se incetineasca simtitor. Amanarea cu un an a admiterii Romaniei si Bulgariei se va discuta, cred, mult mai serios. Pe fond de euroscepticism, daca-i iei la bani marunti pe romani si pe bulgari, realizezi din nou ca nu intrunesc standardele in vederea aderarii.

Sa speram totusi ca politicienii europeni ambitiosi, vazand ca totul se scufunda, vor macar sa se scufunde impreuna cu 27 de tari, nu doar cu 25. S-ar putea ca orientarea proeuropeana sa invinga, dar va fi greu, fiindca ratificarile din parlamente si referendumurile viitoare pot ingreuna „fuga inainte" a enuziastilor EU. Romania a intrat o data cu repetentii in NATO.

Intrebarea este daca repetentii vor mai avea in ce sa intre peste cativa ani, daca UE va mai fi amatoare de extinderi si adanciri, dupa ce un numar tot mai mare de cetateni din statele membre se vor pronunta impotriva. Se pregateste, iata, Luxemburgul, pe care il imaginam candva, ironic, drept un fel de jolly joker.

Ma gandeam ca politicienii din tarile mari vor face in asa fel, poate printr-un acord tacit, ca Luxemburgul, prin votul sau negativ, sa respinga in final tot acest „aliotman", imensa mecanica a Leviathanului continental.

Polonezii pregatesc si ei probabil un vot negativ, desi sunt profitorii noului context al UE, beneficiind de fondurile structurale si de migratia mai usoara a fortei de munca spre Vest, masiva in ciuda restrictiilor birocratice; totusi, dificultatile economice foarte mari ale lumii poloneze rurale si postindustriale ar putea insa atarna mai greu.
Inceputa asadar ca o fantasma a catorva idealisti traumatizati de ultimul razboi mondial, favorizata de dinamismul economic al primelor decenii postbelice, constructia europeana ar putea capota din cauza crizelor globalizarii si dezafectarii crescande a cetatenilor sai afectati de ele.

Din utopie in istorie, cum spuneam mai inainte, calea e lunga, grea si – au demonstrat-o revolutiile din 1989, reversibila.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


79 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by