Pe masura ce un fenomen fara precedent ia amploare, respectiv respingerea in serie de catre instantele judecatoresti a mandatelor de retinere preventiva, se pune tot mai dureros intrebarea ce se intampla pana la urma in Justitia romana.

Sunt procurorii de la PNA si Parchetul General vinovati de superficialitate ori rea-vointa si dispret fata de drepturile procesuale elementare atunci cand decid incatusarea unor persoane? Sau Justitia, din motive aparent inexplicabile, le da acestora peste degete?

Cu fiecare decizie a judecatorilor de la Curtea de Apel, prin care persoane retinute printr-un show mediatic, cu catuse la maini, de catre procurori sunt apoi descatusate, se contureaza ideea ca ar exista o rafuiala interna intre magistrati si reprezentantii statului, care sunt procurorii.

Ca primii ar dori, cu orice pret, sa combata coruptia si crima organizata, in timp ce judecatorii ar face parte dintr-un fel de sistem ticalos de protectie a infractorilor. Pe de alta parte, in perceptia opiniei publice asupra acestui fenomen - de altfel, destul de confuza -, mai apare pregnant teza conform careia se lucreaza la dubla comanda.

Pe de o parte, procurorii care reprezinta statul si sunt, pana la urma, dependenti de puterea acestuia - si vor fi si mai dependenti dupa ce pachetul de legi, lansat prin asumarea raspunderii, va trece prin Parlament - incearca sa incarcereze, cu orice pret, unele personaje, pentru ca apoi, in conditii de detentie, sub presiune fizica si psihica, sa poata obtine mai usor probe pentru o eventuala

condamnare a acestora, iar pe de alta parte, judecatorii, care incearca sa aplice corect Codul de Procedura Penala si nu pot da sentinte favorabile solicitarilor de retinere, decat in conditii legale. Puterea judecatoreasca ar veni, in acest scenariu, in contradictie, si uneori ar intra chiar in coliziune, cu puterea politica. Tot ce se poate ca lucrurile sa fie asa.

Sa incercam sa gandim logic, fara a lansa rationamente, in baza unor premise preconcepute.

Seria Iacubov - retinut timp de 100 de zile si apoi pus in libertate de Justitie - Dinu Patriciu, Zaher Iskandarani si Dumitru Sechelariu, care nu au putut fi tinuti in catuse mai mult de 24 de ore, este un subiect spectaculos, pentru ca numele respectivelor persoane sunt extrem de vizibile. Ei reprezinta fata vazuta a icebergului. Pentru ca s-au aflat sub reflectoare.

Sunt, insa, alte sute de cazuri similare, dar cvasinecunoscute in Romania, cand, in ultima vreme, jocul a fost similar: Parchetul l-a retinut pe om, dar, dupa 24 de ore, prin hotararea instantei judecatoresti, a fost silit sa-l elibereze.

Daca frecventa acestor cazuri indica faptul ca procurorii incearca sau chiar fac, in mod insistent, abuzuri, radiografia celor cateva exemple cu grad ridicat de notorietate poate sa ne duca la o concluzie de o mare gravitate. Si anume ca asemenea dosare mai importante sunt instrumentate la comanda politica.

O Justitie libera nu poate lucra nici intr-un sens, nici in altul, la comanda. Combaterea coruptiei si crimei organizate poate fi, si uneori chiar trebuie sa fie, expresia vointei politice. A deciziei conducatorilor statului de a diminua acest flagel. Numai ca mecansimul prin care acest obiectiv poate fi atins nu trebuie sa fie unul de natura politica.

Solutia, intr-un stat de drept, este exclusiv juridica. Si trebuie sa se incadreze suta la suta in normele Constitutiei si ale Codului de Procedura Penala.

Care este, insa - sub aspect pur tehnic - o caracteristica a celor patru dosare pe care le-am enumerat? In fiecare dintre cazuri, procurorii au atacat o prezumtiva infractiune, dupa care, neizbutind sa obtina probe concludente, au incercat sa obtina elemente pentru o a doua, o a treia, o a patra infractiune si asa mai departe. Este aproape o logica rasturnata a actului de justitie.

Daca ai indicii temeinice ca un om de afaceri a incalcat o anumita norma juridica, savarsind acte si fapte de natura penala, procurorii au obligatia legala sa declanseze cercetarile. Dar la noi mecanismul functioneaza pe modelul "vreau sa-l fac". Sau am primit ordin "sa-l fac". Si in aceasta situatie, ce fac procurorii? Cauta ca disperatii in carul cu fan. Pentru a gasi acul.

Si, cand nu il gasesc, aresteaza, in speranta ca vor gasi infractiunea mai tarziu. Asa se explica de ce sunt antrenate in investigatii aproape isterice toate celelalte institutii de control ale statului. Si daca nici asa nu iese, atunci aresteaza.

Daca procurorii, din proprie initiativa sau la comanda politica, lucreaza pe tema data, atunci, in loc sa ne apropiem, ne indepartam de statul de drept. Iar daca judecatorii procedeaza corect cand refuza mentinerea abuziva in arest a unor persoane si cand demonstreaza netemeinicia unor argumente ale parchetelor, atunci mai exista o speranta.

Pentru ca, pana la urma, Justitia poate demonstra ca reprezinta o adevarata putere in stat. Care, atunci cand e cazul, franeaza si blocheaza excesul celorlalte puteri.