Romanii mananca fara sa vrea carne de porc, carne de pasare, tomate, zahar, cartofi, ceapa, morcovi, pere si mere din strainatate. Importurile se impun pentru ca productia interna nu poate acoperi necesarul.

In primele patru luni ale acestui an, importurile de carne de porc au ajuns la 46.700 tone, in valoare de 70 milioane euro, iar cele de carne de pasare, la 45.400 tone, in valoare de 25 milioane euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Romanii au ajuns astfel sa manance carne frantuzeasca, olandeza sau germana.

Importurile de cartofi s-au marit de 2,5 ori fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 34.600 tone, iar cantitatile de mere aduse din strainatate s-au dublat, pana la 30.000 tone. Romania a importat in patru luni 183.000 tone zahar brazilian (in valoare de 35 milioane euro).

Importam carne de porc si exportam carne de oaie

Daca noi consumam cartofi adusi din Serbia si mere din Polonia sau Turcia, oile romanesti ajung in Italia, Iordania si Bulgaria, iar vacile, in Croatia, Egipt si Grecia. Exporturile de porumb au ajuns la 182.000 tone (in valoare de 20 milioane euro), iar cele de soia, la 17.000 tone (3,7 milioane euro).

Porumbul romanesc ajunge in Egipt, Spania, Algeria, iar vinul, in Republica Moldova, Germania, Anglia si SUA.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, balanta comerciala cu produse agroalimentare a inregistrat, in primele patru luni, un deficit de 437,5 milioane euro, cu circa 22 milioane euro mai mult fata de aceeasi perioada din 2004, pe fondul majorarii importurilor pana la 589 milioane euro.

Importurile s-au marit cu 21,6 milioane de euro, atingand 589 milioane euro, comparativ cu 567,4 milioane euro in intervalul similar din 2004. in acelasi timp, exporturile s-au mentinut la aproximativ aceeasi valoare, respectiv 151,5 milioane euro fata de 151,8 milioane euro in 2004.

Uniunea Europeana a ramas principalul partener in comertul agricol al Romaniei, acoperind valoric 56% din exporturi (84,5 milioane de euro) si 55% din importuri (325,8 milioane de euro).