In ciuda supararii fostilor proprietari, care se asteptau probabil sa primeasca bani de la bugetul statului, modalitatea de despagubire aleasa de actuala guvernare in pachetul de legi asupra proprietatii era singura care permitea operationalizarea mobilizarii resurselor si acordarii despagubirilor catre cei considerati indrituiti, respectiv cei carora, din motive pe care nu le discutam aici, nu
li se pot retroceda proprietatile in natura. De platit, plateste statul roman, dar, pentru a nu se greva bugetul, contributia va fi din participatiile pe care statul le detine inca in societati comerciale, precum si din creante externe.
Practic, se constituie un fond, numit Proprietatea, care va fi alimentat din respectivele participatii si care va emite, in baza acestora, titluri pe care le va distribui celor indreptatiti sa primeasca despagubiri.
Distribuirea se va face proportional cu cuantumul despagubirilor pe care le va stabili o comisie special infiintata in acest scop, pe baza actelor doveditoare ale proprietatilor nationalizate sau confiscate.
Abia in posesia acestor titluri de participatie la fondul in discutie, despagubitii isi vor putea, daca vor dori, transforma in bani reparatiile primite, prin vinderea pe piata a respectivelor titluri dupa ce Fondul Proprietatea va fi listat in bursa.
O alta modalitate practic nu prea exista: caci nu se putea gasi o procedura nesupusa contestarilor de distribuire catre despagubiti a actiunilor pe care statul le pune la bataie pentru reparatii. Ar fi aparut probleme de genul: "de ce acolo si nu acolo?" si "de ce lui si nu mie?". E drept, formula aleasa, desi singura operationala, nu este favorabila fostilor proprietari.
Ei se pot alege cu ceva (oricum nu cu mare lucru), dar tot atat de bine se pot alege cu mai nimic.
Despagubiri din partea bugetului de stat erau in afara oricarei discutii. Bugetul este in restriste si, in orice caz, nu dispunea de bani pentru asa ceva, avand prioritati cu mult mai constrangatoare. Dincolo insa de aceste prioritati, formula platilor de la buget era exclusa politic, economic si moral.
Generatia actuala, care contribuie la constituirea bugetului de stat, nu are nici o vina pentru nationalizarile si confiscarile facute de comunisti in urma cu jumatate de secol si n-are de ce sa plateasca in locul acestora. Despagubirile nu pot avea mai mult decat un caracter simbolic si atat trebuie sa fie.
Nu numai ca Romania actuala nu poate mai mult, dar nici n-ar trebui sa dea mai mult, pentru ca in respectivele despagubiri poate fi vorba doar de un gest de intelegere din partea generatiei actuale, care in nici un caz nu ar putea fi transformat intr-o povara pentru aceasta.
Sa fie clar, la transformarea intr-o povara, tinerii zilelor noastre ar avea tot dreptul la rascoala impotriva celor care ar pretinde sau ar instrumenta o asemenea povara. Atat politic, cat si economic, Fondul Proprietatea este un compromis intre generatii, singurul posibil.
Modalitatea aleasa are tocmai virtutea de a nu afecta direct bugetul statului, desi, in mod evident, fondurile mobilizate pentru despagubiri vor merge catre acestea in loc de a lua alte destinatii.
Nimeni nu poate spune exact deocamdata ce amploare financiara are problema despagubirilor, respectiv de cati bani va fi nevoie si la ce efort va fi supus statul pana la urma (mai ales ca nu exista o limita in despagubiri). Se vorbeste de 4, dar si de 7 miliarde de euro. Nu este sigur ca participatiile statului la societatile comerciale nefalimentare mai valoreaza atat.
In plus, apare problema la ce pret vor fi evaluate aceste participatii: la cel din scripte sau la pretul pietei? Iar la celalalt capat al operatiunii va fi o alta mare, controversata si iresponsabila problema: valoarea atribuita titlurilor ce vor fi detinute la Fond de catre despagubiti. Si, ce sa mai vorbim, de valoarea de piata a acestor titluri.
Daca Fondul Proprietatii nu se va dovedi o afacere, acesta va fi exact cazul in care despagubitii, la o incercare de a-si converti titlurile in bani, vor constata ca au a se alege cu mai nimic.
