In timpul captivitatii intr-o hruba de patru metri pe sase, jurnalista franceza, Florence Aubenas, putea sa faca in medie 23 de pasi si sa pronunte 80 de cuvinte pe zi, sustine directorul „Liberation", Serge July. „S-a luptat, a rezistat, fara indoiala i-a infruntat pe rapitori. A dus o lupta neincetata.

Este surescitata", a declarat seful lui Florence. Serge July s-a aflat in avionul care a adus-o acasa pe fosta ostatica si a ascultat-o vorbind „fara pauza timp de patru ore si un sfert". „Nici macar nu a pus intrebari. A fost efervescenta", a subliniat July.

In asteptarea marturiei lui Florence Aubenas, care va participa la o conferinta de presa astazi, in cursul diminetii, singurele detalii despre detentie si locul in care au fost tinuti jurnalista si ghidul sau au fost dezvaluite de directorul cotidianului „Liberation".

Nici el nu a oferit prea multe date, dar a confirmat ca Florence Aubenas si Hussein Hanoun au fost supusi unor conditii de detentie „foarte dure". In pofida acestei experiente dureroase, jurnalista franceza nu si-a pierdut simtul umorului si nici autoironia.

„In aceasta dupa-amiaza (sambata) am trecut de la exercitiul joggingului de incepatori la parametri profesionisti. Mi-au desfacut legaturile de la maini. Am putut sa ma asez. Mi-au oferit ceai si pui. Mi-au spus: s-a terminat".

Intr-o convorbire telefonica cu regizorul Jerome Deschamps, jurnalista a spus: „revin dintr-un sejur dietetic, in care n-am facut nimic, din apropierea citadelei bizantine....", dupa care a inceput sa rada.

„Francezii vor descoperi astazi o femeie asa cum este ea in realitate, adica o luptatoare incredibila", a declarat Serge July, multumind populatiei pentru modul in care s-a mobilizat. Aceasta mobilizare „da rezultate de fiecare data", a insistat el.

N-am apucat sa ne luam ramas bun de la Florence, povesteste Marie Jeanne Ion

In editia de luni, cotidianul „Liberation" publica o marturie a ziaristei roman e Marie-Jeanne Ion, care povesteste in detaliu detentia sa in Irak, alaturi de Florence Aubenas."Nu va puteti imagina cat sunt de usurata.

Pot, in sfarsit, sa vorbesc si sa spun cat ne-a ajutat Florence Aubenas sa depasim momentele dure ale detentiei noastre", a declarat jurnalista de la Prima TV corespondentului publicatiei franceze la Bucuresti. „Florence Aubenas si ghidul sau se aflau deja in subsolul de 10 metri patrati cand ne-au dus pe noi acolo.

Eram legata la ochi, dar am simtit ca mai era cineva in incapere. Am intrebat daca vorbeste engleza sau franceza, dar nu mi-a raspuns nimeni. M-am asezat pe jos. Dupa un timp, am simtit o prezenta alaturi de mine. Era Florence.

Vorbea in soapta in franceza, apoi in engleza si mi-a spus despre regulile rapitorilor: prima era sa nu discutam intre noi", povesteste Marie-Jeanne. „La inceput, mi-era foarte frica si am intrebat-o daca i-au facut ceva rau. M-a linistit, spunandu-mi ca a fost tratata destul de bine. Dar era foarte greu.

Era extrem de cald. Eu am slabit cel putin 5 kilograme, dar Florence a slabit si mai mult. Ne dadeau putina mancare: orez, paine, rosii, castraveti, ceai dimineata.

Florence ne spunea mereu ca ii e pofta de o friptura buna, in timp ce eu ii vorbeam de cafeaua pe care o vom bea o data iesiti de aici", marturiseste jurnalista romana, care recunoste ca a rezistat gratie „surorii sale de suferinta de la „Liberation": "Daca exista un erou in acesta poveste este Florence: ea

ne incuraja pe toti, in momentele de deprimare. Il incuraja mai ales pe ghidul sau, Hussein, care era mai deprimat ca noi: credea ca nu va mai iesi niciodata si ne povestea tot timpul despre familia sa care locuieste la Bagdad".

"La inceput, vorbeam putin intre noi, de teama ca vom fi pedepsiti.

Puteau sa ne puna catuse sau sa ne priveze de hrana, dar incet, incet, am inteles ca in celula nu puteau exista camere video, asa cum afirmasera gardienii, pentru ca era prea intuneric si, in plus, nici un aparat electronic nu rezista la atata umiditate", explica Marie-Jeanne. „Atunci am inceput sa vorbim mai mult.

Florence ne povestea experientele sale jurnalistice, in Ruanda, Kosovo, Irak, noi ii vorbeam despre Romania de astazi. Cunostea putin tara noastra, venise la Timisoara dupa caderea comunismului...eu chiar am invatat-o doua sau trei cuvinte in romana".

Cele doua femei stateau una langa cealalta aproape 24 de ore din 24. „Chiar cand mergeam la toaleta, ne scoteau impreuna si eram privilegiate in comparatie cu barbatii care nu aveau dreptul decat la o iesire la toaleta pe zi.

Singurele momente cand eram despartite erau atunci cand ne duceau la interogatorii sau la inregistrat casete, dar apoi povesteam ce s-a intamplat. Pentru a rezista, ostaticii isi permiteau momente de „visare". „Florence isi imagina ca este la Paris, se plimba pe strazi si bea o cafea cu prietenii.

Eu am invitat-o in Romania, la Buzau, la parintii mei pentru a-i pregati o mancare tipic romaneasca".

Eliberarea jurnalistilor romani si a ghidului lor s-a petrecut "atat de repede incat acestia nu au avut timp sa-si ia ramas bun de la Florence si Hussein". „Cred ca si-au dat seama ca am fost eliberati, deoarece era prima data cand ieseam toti patru din celula, in miezul zilei.

Potrivit „Liberation", Marie-Jeanne spera sa o vada pe Florence cat mai repede posibil. „Imediat ce ma va putea primi, ma sui in avion si plec la Paris". Jurnalista de la Prima TV regreta un singur lucru: ca nu a putut transmite pana acum familiei Aubenas ca a vazut-o pe Florence.

Desi a vorbit cu sora jurnalistei, Sylvie, nu a putut spune adevarul, deoarece „acestea au fost instructiunile primite. Mi-era teama ca daca as vorbi, ar putea fi intarziata eliberarea lui Florence si Hussein".