Cel mai premiat film al momentului, „Moartea Domnului Lazarescu", in regia lui Cristi Puiu, nu va avea succes la public in Romania. Cel putin aceasta este predictia a doi dintre membrii comisiei Centrului National al Cinematografiei (CNC) care i-au respins scenariul in 2004, cu note de la 4 la 9.66.

Regizorul Florin Mihailescu, membru al Uniunii Cineastilor din Romania, a notat cu sase scenariul lui Cristi Puiu la concursul CNC din 2004. Motivul, scenariul nu este prost, dar subiectul nu justifica investitia banilor publici, potrivit regizorului.

Filmul povesteste calatoria zadarnica, de o noapte intreaga, a unui batrin de 63 de ani prin spitalele bucurestene, dupa ce i s-a facut rau in apartamentul sau. Nici un spital nu vrea sa-l interneze, fiecare doctor ii da alt diagnostic, iar starea lui se agraveaza continuu.

„Marturisesc ca nu ma gindeam ca publicul romanesc nu mai poate de pofta sa-l vada pe Fiscuteanu (interpretul principal - n.r.) tirit de colo-colo prin Bucuresti", a spus Mihailescu. „M-as bucura sa aiba succes, dar as avea un zimbet mefistofelic daca pe romani nu-i prea intereseaza un proces al halatelor albe", a adaugat acesta.

Reprezentant al Uniunii Producatorilor de Film si Audiovizual din Romania in comisie, Dinu Tanase a spus insa ca fiecare vot al comisiei CNC a fost unul subiectiv. „Investigatia sociala era chiar pe gustul meu. Impresia generala era de un lucru foarte bine scris", si-a amintit acesta motivele pentru care a notat scenariul filmului cu 9.66.

In ciuda calitatii scenariului, Tanase a preconizat ca filmul nu va face sali pline. „Masa mare a publicului romanesc merge la Garcea, evident", a explicat acesta.

Fostul senator liberal Radu F. Alexandru a reprezentat Uniunea Realizatorilor si Creatorilor de Film si Audiovizual in comisia CNC si i-a dat lui Puiu nota 8. „Scenariul, in forma lui literara, nu mi-a dat senzatia unui lucru cu totul iesit din comun", a explicat Alexandru. „Artistic, am avut senzatia unei nefinalizari, neimpliniri", a adaugat acesta.

Fostul senator nu a vrut sa faca predictii legate de succesul de casa al productiei, deoarece criteriul publicului i se pare irelevant pentru valoarea artistica a filmului.

Producatorul controversatului film, Alex Munteanu, contrazice insa predictiile membrilor comisiei. „Eu anticipez ca va avea succes la public. Am avut sali pline la Cluj, Bucuresti si Iasi. Mie imi convine reactia, pina acum", a spus Munteanu.

Opt premii pentru Puiu

„Moartea domnului Lazarescu" a cistigat opt premii internationale in doar doua luni de la finalizare. Cea mai recenta distinctie a venit din Ungaria, de la Festivalul international „Alba Regia", pentru „cel mai bun film". Primul si cel mai prestigios premiu a venit de la Cannes, la sectiunea „Un certain regard".

Au urmat sase deistinctii la Festivalul International de Film Transilvania, pentru regie, cei mai buni actori in roluri principale, cel mai bun film romanesc, premiul criticii si cel al publicului. Productia va avea premiera nationala in jurul datei de 1 octombrie.