In topul vinzarilor la vehicule comerciale de import conduc Peugeot Boxer, Ford Tranzit si Fiat Doblo Cargo. In luna mai s-au vindut 1.043 de autoutilitare, informeaza Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile.

Numarul total al vehiculelor comerciale vindute pina in prezent se ridica la 4.909 unitati, cu 69% mai mult decit in perioada similara a anului trecut. Pe primul loc in vinzari se gaseste Peugeot Boxer la care au apelat 808 clienti, in luna mai compania importatoare trust Motors livrind 96 de masini.

Boxer este disponibil cu o gama larga de configurari cu lungimi de la 2,85 de metri pina la 3,70 metri. Poate fi folosit atit pentru transport marfuri, cit si pentru transport persoane, fiind disponibil in varianta furgon sau platou. Constructorul francez a dotat modelele Boxer cu motoare puternice atit diesel, cit si cu motoare pe benzina.

152 de Ford Tranzit

Pe locul doi la vehicule comerciale se situeaza Ford Tranzit din care importatorul marcii in Romania, Romcar, a vindut pina la sfirsitul lunii mai 692 de unitati, din care 152 luna trecuta. Pretul la autoutilitarele Tranzit incepe de la 10.290 de euro, CIP cu versiunea Tranzit Conect si poate ajunge in functie de versiune si dotari pina la 20.085 de euro, CIP.

Locul trei - Fiat Doblo Cargo

Pe locul trei in preferintele romanilor in materie de vehicule comerciale se afla Fiat, la serviciile caruia au apelat 798 de cumparatori. Cel mai bine vindut Fiat vehicul comercial este modelul Doblo Cargo, care a fost ales de 419 intreprinzatori.

Pentru Doblo Cargo sint disponibile patru motorizari diesel si doua pe benzina, iar volumul de incarcare variaza intre 3,2 si 3,8 metri cubi Doblo Cargo. Cargo poate fi dotat si cu motorizarea 1.3 litri Multijet, de 70 de cai-putere, cel mai revolutionar si economic motor diesel care echipeaza un vehicul comercial, il descrie importatorul.

Preturile la Doblo Cargo variaza intre 8.635 de euro si 14.848 de euro, preturi CIP.