Altadata simbol si mandrie ale Iasiului industrial, Combinatul de Utilaj Greu patimeste azi pentru pacatele tranzitiei care aici pare sa intre in prelungiri. Noii proprietari privesc spre Vest cu gandul la Est si spera ca aderarea sa le netezeasca macar caile legale.

Trenul musca din liziera padurii, intra pe camp si se ineaca in marea ruginita a "domeniilor CUG-ului" (Combinatul de Utilaj Greu – n.r.)... Mai mult de 150 de hectare de teren sufocate de hale imense din tabla, pictate intr-un albastru spalacit, innegrit de vreme. Sunt halele de utilaj greu ale Iasiului.

Locul unde te ratacesti printre blocuri titanice de otel si unde, povestesc batranii, macarale uriase perpeleau la foc mic roti dintate imense, pe langa care oamenii erau ca niste soricei. Cel putin asa se intampla pana in 1989. Acum colosul de otel traieste ca intr-un vis greu.

Din trupul urias al Fortus SA (noua denumire a Combinatului) curge ulei, ca un sange otravit pe marama si asa decolorata a orasului.

DE LA RUSI VENEAU COMENZILE. Cand a inceput activitatea la combinat, in 1977, piata estica (in special cea ruseasca) a pieselor si utilajelor produse aici era extrem de atragatoare. De altfel, CUG a fost dezvoltat tocmai cu scopul de a profita de uriasa piata reprezentata de combinatele rusesti care aveau nevoie de retehnologizare.

Circa 11.000 de muncitori ieseni lucrau cu zor la intreprindere. Comenzile curgeau garla, mai repede ca Bahluiul, si CUG Iasi era un mastodont de otel. Insa fata de Saharele rusesti de zeci de hectare – recte CUG-urile – Iasiul era un fel de slujnica care se ingrijea de productia de freze (la propriu) si agregate locale, care urmau sa fie asamblate la Moscova.

Muncitorii de la CUG aveau salarii mari, basca li se dadeau apartamente in buricul targului. In timp ce profesori cu doua facultati faceau naveta la Pocreaca, ei se distrau pe litoral cu bilete oferite prin sindicat.

Asa au produs (inclusiv pe stoc) "cugurenii" pana in 1990. Apoi si-a facut loc incompetenta conducerilor care s-au tot perindat. Dar s-au razbunat putin si rusii care ne-au refuzat ca parteneri. Cea mai mare lovitura pentru CUG Iasi a fost insa necesitatea de a se adapta la realitatea economica care ii cerea eficienta. Sau macar productie care sa isi acopere cheltuielile.

"Inainte de ’90 ponderea cea mai mare a activitatii combinatului o reprezenta productia de semifabricate forjate si lingourile destinate altor capacitati ale industriei constructoare de masini, cu valoare mica adaugata", ne-a precizat Sergiu Amarandei, seful de marketing al combinatului.

Cu alte cuvinte, regimul care controla de la centru toata activitatea economica, din ratiunea de a crea locuri de munca, dadea comenzi pentru topirea si prelucrarea primara a unor cantitati enorme de metal brut care apoi erau trimise in alte combinate pentru a fi incluse in productie. Mai simplu, CUG prelucra materia prima in...

materie prima! Asta in ciuda faptului ca, CUG Iasi avea si are in continuare un mare avantaj spre deosebire de alte capacitati asemanatoare din tara: combinatul are dezvoltat un flux integrat de productie, de la materie prima pana la produsul finit, ba chiar si montaje, pentru unele echipamente.

Asa ca reducerea personalului combinatului pana la 2.200 de persoane de-a lungul a 15 ani poate ca nici nu ar trebui sa surprinda.

INTEPENIT IN INTUNERIC. "A trebuit sa asteptati ca am avut sedinta. Zilnic facem sedinte. Chiar si atunci cand combinatul nu lucreaza", asa ne primeste inginer Dan Bugiac, blondul director de la Fortus sau Forty, cum mai este alintat cu un cuvant imprumutat din limbajul smecherilor. De cartier, sau, mai bine zis, de hala. Ca o hala de la CUG face cat un cartier.

In 2003, Combinatul a fost privatizat, Metalexportimport devenind proprietar a aproape 65% dintre actiuni. Noii patroni au dublat aproape in numai un an productia combinatului, la 460 miliarde de lei, fata de 260 de miliarde. Dan Bugiac, managerul general al CUG stie ca statul pe loc inseamna pierderi: "Daca nu producem in valoare de peste 50 de miliarde pe luna, lucram in pierderi".

Dar, mai intai, Dan Bugiac trebuie sa treaca uriasul mastodont peste podul suspinelor de zeci de miliarde de lei datorii la utilitati, debite adunate de-a lungul anilor de orbecaieli intre realitatile pietei, responsabilitatea sociala, incapacitatea manageriala... Iar uriasul combinat sufera acum de pe urma a toate acestea.

Pompierii aduc apa cu camioanele, pentru a avea oamenii ce turna in toalete. Curentul electric este furnizat la limita de avarie. In ziua in care am vizitat noi CUG-ul, alimentarea cu electricitate a fost oprita.

Prins intre datorii si incapacitatea de a-si respecta termenele de predare (incalcarea acestora fiind principalul motiv pentru care clientii din vestul Europei se retrag din colaborarea cu firma ieseana), uriasul CUG pare condamnat la neputinta.

SUSTINERE, NU MILA. Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana ar fi benefica pentru Combinat, spune directorul Dan Bugiac, "activitatea Fortus" fiind "complementara" ofertei din spatiul UE.

In plus, conducerea Fortus se bazeaza pe cateva coordonate atunci cand isi exprima optimismul: disparitia unor concurenti importanti (unii, din Polonia si Cehia, ca urmare a procesului de aderare), a altora chiar din Romania, sufocati de experienta ultimilor ani, dar si pe cresterea cererii din Asia si America de Sud pentru produse de genul celor oferite de intreprinderea ieseana. Ba, mai mult!

Pragmatic, directorul Bugiac se bucura ca in Uniune exista obiceiul de a se plati un avans la comanda. Asa s-ar rezolva partial una dintre problemele combinatului: lipsa banilor necesari pentru a-si onora comenzile. O parte din capitalul de lucru, in conditiile in care ciclul de fabricatie dureaza aici cate 4 – 5 luni de zile.

Directorii, dar si muncitorii pe care i-am gasit prin halele combinatului se plang de lipsa sustinerii statului. Nu cere nimeni de pomana, dar in toata lumea industria grea este ajutata de catre guvern.

INDUSTRIE SI PACE. Pentru o jumatate de ora, cu mainile sprijinite in masa de sedinte, in biroul luminat slab, natural, Dan Bugiac tine o conferinta. Pentru un public pe care abia il banuieste dincolo de o pereche de priviri compatimitoare. E suparat pe banci. A platit banii pe care ii datora furnizorului de electricitate, dar acesta va avea dovada abia a doua zi.

"La noi, exista o ruptura groaznica intre sistemul bancar si sistemul industrial..." Dupa ce da exemplul statelor bogate ale lumii, unde grupurile financiare devin chiar actionare in industrie, directorul raspunde la telefon. In combinat a fost oprit curentul.

Dan Bugiac injura intr-un limbaj diplomatic: "Comparati si voi diferenta dintre pretul pe care il platim noi la curentul electric si cel cu care se exporta...

In toata lumea preturile pentru marii agenti economici scad proportional cu consumul. Numai noi facem politica de protectie sociala cu pretul utilitatilor". Isi aduce aminte de transportul care, din cauza unei intarzieri, nu se va mai face azi. Macaralele nu se mai pot misca... "Nimeni nu consulta industriasii atunci cand se fac investitii in infrastructura.

Ca sa fac un transport pana la Constanta, trebuie sa ocolesc nu stiu cat... Noi avem comenzi uriase pe care le refuzam pentru ca nu putem apoi transporta produsele..." Si iar nervi. Transporturile astea speciale sunt un chin, un calvar: autorizatii, rovinieta, studiu de traseu, autorizarea mijlocului de transport, polite si alte autorizatii...

"Cateodata, transportul ajunge sa ma coste 30-40% din valoarea produsului". Si mai este si legislatia, care se schimba dupa cum bate vantul. Apoi centrele de cercetare de pe langa intreprinderi care au fost distruse dupa Revolutie, crescand inevitabil costurile de productie. Daca te mai si gandesti la dobanzile uriase practicate de banci... Iarasi, banii.

MORI DE VANT. Calcam cu cauciucul masinii curtea intreprinderii. Statie. Hala de prelucrari mecanice. Inalta cat un stadion de fotbal. Ca niste pitici calcam pe universalul unui strung. Are intinderea unei case. Piesele strunjite, de zeci de tone, pare ca au facut groapa in pamant. Macaralele iti amintesc de "Razboiul stelelor". Lui Harrison Ford i-ar fi stat foarte bine la pupitru.

Acum, cu criza de energie electrica, in tabloul de comanda si-au facut cuib niste vrabii.

Eh, ce vremuri erau altadata, aici se faceau turele de tanc, kalasnikoave si alte alea. Acum, "citadela" (chiar asa i-a zis vorbaretul director de la marketing, marketing cu accentul pe i) noastra face piese pentru centrale, turbinele eoliene sunt tot mai cerute in Occident. Mori de vant.

"Dar cum sa le faci daca iti intrerup astia curentul? Ce daca avem datorii, nu poate sa ne pasuie?! Astazi tre’ sa incarcam si sa livram cateva piese. Suntem increzatori. Daca intram in Uniunea Europeana vom avea comenzi mai ceva ca inainte, pentru ca suntem unici. De nivel mondial", clantane din dinti Sergiu Amarandei. Isi mangaie docil diplomatul urias si ne zvarle in alta "piatai.

Acelasi scenariu, acelasi final. Pentru ca nu sunt bani pentru a sustine activitatea, Fortus onoreaza unul din trei potentiale contracte, ne talmaceste Amarandei.

Urcam timizi pe o scara uriasa si privim in jos. Niste pitici pe burta unui urias aflat in agonie. Inca mai sufla...

COSTURI

Surprinzator, costurile de mediu nu-l sperie pe Dan Bugiac. Explica: "Aceste investitii se amortizeaza pentru ca produc scaderi ale costurilor in alta parte. Cu cat le facem mai repede, cu atat mai bine".

Intentioneaza sa mai vanda cateva dintre activele CUG, inclusiv cladirea administrativa, iar birourile sa le mute in interiorul combinatului, pentru a face aceste investitii si a plati o datorie in banca, veche de cativa ani, altfel... Investitiile cerute prin capitolul 22, de Mediu, se ridica la CUG la cifra de 2 milioane de euro. Pana in 2008.

(de Doru Cobuz, Cristinel C. Popa)