Targurile Advertising Show si Print Show vor fi organizate anul acesta tot impreuna, intre 21-24 septembrie, la Romexpo. La cele doua evenimente si-au anuntat deja participarea peste 300 de companii din domeniul productiei publicitare (print digital de mari dimensiuni, sign making si obiecte promotionale) si al tiparului (echipamente tipografice, consumabile, tipografii).

Chiar daca termenul limita de inscriere pentru aceste doua targuri este 30 iunie 2005, se poate anunta deja ocuparea in proportie de 95% a suprafetei de expunere alocata acestora, acum cautandu-se noi solutii de amplasare, pentru a putea face fata numarului mare de cereri.

La cele doua evenimente sunt asteptati specialistii din productia publicitara (agentiile de publicitate, directorii de marketing si persoane de decizie) cat si din domeniul tiparului (directorii de tipografii).

Cu ocazia Advertising Show 2005 se va desfasura si a II-a editie a Concursului National pentru Calitatea Imprimarii, eveniment care s-a bucurat de un real succes inca de la prima editie, specialistii din acest domeniu asteptandu-l cu mare interes.

Sectiunile de concurs sunt :

- print outdoor (iluminat frontal / iluminat din spate);

- print indoor (iluminat frontal / iluminat din spate);

- imprimare serigrafica;

- imprimare tampografica;

- obiecte promotionale.

Pentru a putea participa la acest concurs, expozantii vor primi din partea organizatorilor un CD de prezentare, care va contine Regulamentul de participare, precum si machetele ce urmeaza a fi imprimate pentru fiecare sectiune de concurs. Acest CD poate fi ridicat in perioada 15-30 august 2005 de la organizatori.

Festivitatea de premiere a castigatorilor va avea loc in prima seara a targului (21 septembrie 2005), in cadrul Centrului de Conferinte si Congrese Romexpo si va fi urmata de un cocktail oferit de organizatori.