Partidul lui Marko Bela conditioneaza schimbarea lui Vacaroiu si Nastase din functiile de presedinte al Senatului, respectiv al Camerei Deputatilor, de aprobarea Legii minoritatilor.

Demiterea presedintilor celor doua Camere parlamentare a ramas in coada de peste. Coalitia guvernamentala nu a reusit, marti seara, la intalnirea de la Guvern, sa adopte un calendar precis al actiunilor care sa duca la inlaturarea din functii a lui Adrian Nastase si a lui Nicolae Vacaroiu.

Conform unor surse din alianta de guvernamant, presedintele PD Emil Boc le-a cerut partenerilor din PNL, UDMR si din Partidul Conservator aprobarea, pana la 1 iulie, a modificarilor la regulamentele celor doua Camere, astfel incat cei doi lideri pesedisti sa-si piarda functiile pana la sfarsitul acestei sesiuni.

Daca liberalii au fost de acord, iar conservatorii s-au aratat mai rezervati, udemeristii s-au impotrivit fatis. Initial, Marko Bela a spus ca nu e nici o graba si ca schimbarea presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor se poate face si dupa 1 septembrie.

Apoi, Marko a pus degetul pe rana UDMR: formatiunea udemerista nu va sprijini PNL si PD in acest demers pana nu va fi aprobata, de catre Parlament, Legea minoritatilor.

Desi ministrul Agriculturii Gheorghe Flutur a promis marea cu sarea, insistand ca legea va trece repede de Senat, in forma pe care o vrea Uniunea, udemeristii nu s-au lasat pacaliti.

Ei au atras atentia ca nu este timp pentru ca, in doua saptamani, legea sa treaca de ambele Camere, important fiind votul Camerei Deputatilor, care este for decizional.

O alta problema a aparut si dupa ce conservatorii au cerut sa primeasca locul ramas vacant in CNSAS, care ar reveni liberalilor. „Voi mai aveti un reprezentant, pe Gheorghe Onisoru", au spus liderii PC, moment in care toata lumea a izbucnit in ras, pentru ca sunt binecunoscute relatiile presedintelui CNSAS cu PSD.

A ramas ca cele doua chestiuni sa fie discutate, din nou, saptamana viitoare, la reuniunea Consiliului de Coordonare al Coalitiei.

Lipsa unui consens in cadrul coalitiei referitor la schimbarea presedintilor celor doua camere ale Parlamentului blocheaza si activitatea comisiilor de modificare a regulamentului.

De exemplu, ieri, democratii si liberalii au esuat, inca o data, lamentabil, in incercarea de a impune discutarea modificarii articolului 25 din regulamentul Camerei Deputatilor, care se refera la revocarea membrilor Biroului Permanent, inclusiv a presedintelui.

Acest lucru nu s-a intamplat pentru ca reprezentantul PSD ar fi facut eforturi disperate spre a stopa discutiile, ci pentru ca partenerii de guvernare ai PD si PNL s-au eschivat. De aceasta data, problema nu a mai fost abordata pentru ca „a expirat" timpul alocat dezbaterilor.

Bogdan Ciuca (PC), Attila Varga (UDMR) si Liana Dumitrescu au refuzat sa participe la discutarea articolului cu pricina, deoarece s-au depasit cele trei ore rezervate lucrarilor comisiei si aveau programate alte activitati parlamentare.

Presedintele PD, Emil Boc, este de parere ca aceasta situatie demonstreaza ca UDMR si PC nu doresc sa detina cu adevarat puterea in stat." Nu este o problema de timp. Daca s-ar dori cu adevarat, aceasta problema s-ar putea transa intr-o singura zi.

Gestul de azi al partenerilor nostri demonstreaza, inca o data, ca nu exista vointa necesara pentru preluarea cu adevarat a puterii" a declarat Emil Boc.