O sa tina?

de Robert Turcescu     Cotidianul
Vineri, 17 iunie 2005, 0:00



Istoria e cunoscuta. Orice roman de bun-simt trebuie sa admita ca, in acesti cincisprezece ani, n-am facut altceva decit sa construim o noua sandrama.

"Nu mi-am inchipuit ca s-ar putea darima sandramaua asa de usor!", declara, acum niste ani, fostul general de Securitate Nicolae Plesita, referindu-se la evenimentele din decembrie 1989. Este, probabil, singura fraza memorabila scoasa de acest individ.

„Sandramaua" de care vorbea Plesita era cindva statul roman, un stat ridicat pe bucati strimbe de minciuna, teroare, planuri cincinale si discursuri ale lui Ceausescu. Un intreg sistem care parea de neclintit s-a prabusit cit ai bate din palme, ca un soldat lovit de insolatie, si a disparut in negura istoriei recente.

Am luat-o de la capat, cu speranta. „Sandramaua" lui Ceausescu a murit, traiasca noua constructie democratica a statului de drept, ridicata sub atenta supraveghere a sefului de santier national, Ion Iliescu! Dar, vai!, avintul n-a tinut mult.

Mineriada din 13-15 iunie 1990, despre care se discuta atit de mult in aceste zile, le-a aratat tuturor celor care au vrut sa vada ca, de fapt, incepea sa se ridice, in locul unei constructii durabile, o alta sandrama.

Cu acoperis de societate capitalista si pereti spoiti frumos in culorile economiei de piata, statul roman si-a mintit, ani multi, propriii cetateni, asigurindu-i ca n-au a se teme de vreo prabusire. Dar fisurile si, mai apoi, gaurile mari prin peretii „sandramalei" n-au intirziat sa apara.

Ele au fost facute cu tunurile trase din bani publici sau cu manipularea ordinara a cifrelor din statistici, totul sub zimbetul imens al sefului de santier Ion Iliescu.

Istoria e cunoscuta. Orice roman de bun-simt trebuie sa admita ca, in acesti cincisprezece ani, n-am facut altceva decit sa construim o noua sandrama. Statul democratic si puternic pe care l-am visat dupa 1989 nu exista. Romania e o alcatuire ciudata, o tara cu institutii subrede sau putrede care se clatina la prima adiere a schimbarilor politice.

Justitia, stilpul de baza al oricarei constructii democratice, a stat atit de mult cocosata sub povara ordinelor politice sau a mitei grele venind din partea tragatorilor de tunuri financiare, incit e greu de presupus ca va avea sansa unei indreptari rapide si, daca s-ar putea, pina in octombrie, cind vin sa-i dea nota raportorii europeni.

„Sandramaua" romaneasca nu se poate da de trei ori peste cap si sa se transforme intr-o constructie fara fisura. Avem de asteptat, de strins din dinti si, continuind parabola, vor mai curge ploi multe si mult vint va mai intra prin crapaturi pina sa putem spune impacati ca am pus macar de-o temelie solida.

Pina atunci, e amuzant, desi s-ar potrivi mai bine risu-plinsu, sa privesti mirarea de tip Plesita de pe fetele unora dintre cei care au crezut ca sandramaua sub care s-au adapostit ani intregi n-o sa cada niciodata. Primul e, desigur, Ion Iliescu.

Am curajul sa pariez ca fostul sef al statului nu s-a gindit nicicind ca va ajunge la erata cartii de istorie, in loc sa ocupe pagina de deschidere a ei. Si, mai mult decit atit, sint convins ca nu si-a imaginat niciodata cit de cumplita poate fi razbunarea istoriei. A istoriei recente.

Pentru ca Iliescu n-are norocul lui Stalin de a iesi victorios din viata, fara a avea habar cit de hida poate sa fie dragostea poporului preschimbata-n ura.

Acum, dupa ce apar, rind pe rind, si implicarea lui in crimele Revolutiei, si in cele ale mineriadelor, si cind se arata lumii intregi cit de strimba este lucrarea pseudo-democratica pe care a inaltat-o dupa ’89, botezind-o, fara temei, stat de drept, Iliescu simte cum il parasesc toti cei care, intr-un fel sau altul, i-au fost aproape: alegatorii, camarila sau utecistii orfani pe care i-a

adoptat si i-a alaptat politic inca din primele zile ale Revolutiei lui dragi. Toti fug mincind pamintul, pentru ca sandramaua lui Iliescu piriie din toate incheieturile. Unii, precum Iacobov, Sechelariu sau Tender, s-ar putea sa se impiedice in ani multi de puscarie. Altii, precum Talpes, bat deja la usi straine, cautind adapost si protectie.

Vorbele lui Plesita sint, prin urmare, mai actuale ca oricind. In ochii tuturor celor care dau in aceste zile cu subsemnatul prin birourile Parchetului se poate citi mirarea, uluirea. Nici unul dintre ei nu si-a inchipuit ca s-ar putea darima sandramaua atit de usor.

Cind se dezmeticesc si inteleg, in sfirsit, ca telefonul scurt cu Adi sau cu Miky nu mai functioneaza, incep sa plinga ca bocitoarele la rascruce. Si-apoi, intra, incet-incet, pe usile de la Rahova: care pentru zece, care pentru douazeci de zile…

Sandramaua lui Iliescu se darima, dar nu e o bucurie pentru nimeni. Prabusirea ei e o prabusire care ne raneste pe toti. Avem partea noastra de vina, si nu e foarte mica, pentru toata incropeala de stat democratic in care ne-am complacut sa traim atita amar de vreme. Acum, viata ne mai da o sansa, nu Basescu sau Tariceanu ori sandramaua lor politica numita Alianta D.A.

Puterea de a ridica o Romanie solida e a noastra, a celor care inchidem si deschidem, zi de zi, usile acestei tari. Ne salveaza un singur lucru: taria de a ne intreba in fiecare zi, cu ingrijorare, daca ceea ce ridicam azi va tine si miine.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


48 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by