Cinci puscasi marini americani au murit miercuri in urma exploziei unei bombe langa Ramadi, localitate aflata la 115 km vest de Bagdad, iar un al saselea a incetat din viata din cauza ranilor capatate in aceeasi regiune. Odata cu aceste decese, numarul soldatilor americani morti in Irak, fie in lupte, fie in urma unor accidente dupa invadarea acestei tari, martie 2003, a depasit 1.700.

Astfel, bilantul agentiei France Presse vorbeste de 1.705 morti, iar cel al agentiei Associated Press, de 1.713. De altfel, in intervalul 7-14 iunie a.c. au fost ucisi 17 militari americani. Cei cinci puscasi morti miercuri apartineau celei de-a II-a forte extraordinare a marinei SUA si se aflau in misiune de lupta la Ramadi.

Este un oras din vasta provincie rebela sunnita Al Anbar, care se intinde de la periferia vestica a Bagdadului si pana la frontierele cu Iordania si respectiv Siria. Celalalt puscas marin facea parte tot din forta expeditionara amintita si a fost ranit de tirurile de arma inamice.

Ziua de miercuri a fost deosebit de sangeroasa in Irak, 46 de localnici pierind in urma unor atentate sinucigase ori a unor atacuri ale insurgentilor.

Comentand situatia de la fata locului, "New York Times" arata ieri ca, "in pofida optimismului afisat de Administratia Bush, americanii aflati la Bagdad apreciaza ca va fi nevoie de mai multi ani pana cand noile forte irakiene vor fi gata sa faca fata insurgentilor".

Ziarul citeaza ofiteri americani care deplang lipsa de profesionalism a soldatilor irakieni si spun ca trebuie sa-i supravegheze mereu. Mai mult, generalii americani vorbesc de un interval de cel putin doi ani pana cand armata lor isi va retrage 140.000 de oameni din Irak, asa cum se preconizeaza acum pentru finele lui 2005.

"Este o veste proasta pentru americani, care dau semne de nerabdare in legatura cu prezenta trupelor lor in Irak, iar optimismul afisat dupa alegerile irakiene din ianuarie s-a evaporat, in vreme ce violentele anti-americane nu au scazut", arata, la randul sau, "USA Today".