Calatoria democratiei prin lumea asta si-a mai incheiat o etapa. Uniunea Europeana a fost construita pe principiul unanimitatii pentru ca in cazul unui blocaj se apela la amendamentul compromisului care oferea pina la urma o solutie. Acest motor democratic in doi timpi s-a gripat.
Ma declaram optimist in urma cu citeva saptamini, imediat dupa respingerea proiectului de Constitutie europeana la referendumul din Franta. Credeam ca aplecarea celor de pe Batrinul Continent spre negocieri cu orice pret, urmate de compromis cu orice pret, va ramine o abilitate care va fi pusa in practica imediat dupa acel moment de deruta.
Inca mai sper ca acest lucru se poate realiza, dar nu cred ca aceasta mai poate fi o solutie. Dupa cum zice si o remarca desteapta, dar ajunsa deja, prin utilizare frecventa, un semi-cliseu, asistam la o schimbare de paradigma. Pentru actuala gripa a europenilor, aspirina „compromis", urmata de tamaduitorul sirop de tuse „unanimitate", nu mai merge. Pur si simplu, nu mai merge.
Visul unei democratii a unanimitatii, bineinteles doar la nivel interstatal, devine din ce in ce mai indepartat. Timp de 50 de ani, constructia europeana s-a cladit si a functionat pe principiul unanimitatii. Toti membrii trebuie sa fie de acord cu o propunere pentru ca aceasta sa fie pusa in practica.
De aceea, de exemplu, daca parlamentul unui singur stat respinge Tratatul de Aderare a Romaniei, integrarea tarii noastre este blocata. Cam acelasi lucru a fost si in cazul Tratatului Constitutiei Europene. La fiecare criza, liderii europeni se intilneau si negociau pina cadeau de la masa, si pina la urma compromisul aparea inevitabil. Inevitabilul s-a produs.
Compromisul nu s-a mai nascut in urma summitului de la sfirsitul saptaminii trecute de la Bruxelles. Dimpotriva. Rana usoara rezultata in urma taieturii cu muchia Constitutiei nu a fost cicatrizata in regim de urgenta, ci s-a cascat si mai tare. Marea Britanie, pe de o parte, si tandemul franco-german, pe de alta parte, se afla in acest moment pe pozitii ireconciliabile.
Englezii nu vor sa dea mai multi bani pentru bugetul Uniunii, adica pentru nou-veniti, pe cind ceilalti vor sa stea de vorba despre aceasta problema. Cam asta e si schimbarea esentiala. Este pentru prima data cind un membru al UE nici nu vrea sa auda de vreun compromis.
Vocatia unor societati democratice de a trai laolalta pe baza unui proiect ambitios, efi-cient si echitabil parea ca este de-ajuns pentru un paneuropenism care sa mearga la cheie. Poate ca lucrurile vor sta si de acum inainte asa, dar este nevoie de un psihiatru bun pentru a trata inceputul de schizofrenie politica a liderilor europeni.
Cea mai mare problema a Uniunii este ca politica interna a fost tratata complet diferit de cea a extinderii si a ajutorarii celor mai mici si mai slabi si, de multe ori, si mai hoti. Membrii cel mai putin dezvoltati ai UE n-au nici o problema de principiu cu Uniunea. Cei mari au una. De Marea Britanie am spus.
Franta si Germania nu stiu ce sa faca acum, aflate intre ciocanul propriilor cetateni si nicovala continuarii integrarii noilor membri si a extinderii UE cu altii, printre care si Romania.
Cetatenii celor mai bogate state cred ca saracesc si vor continua sa devina pauperi din cauza ca guvernele lor accepta prea usor noi state in Uniune si le ofera si miliarde de euro pe tava, bani pe care ei ii platesc ca impozite.
Si, atit timp cit contribuabilul descopera ca euroscepticismul e rezultatul unei frustrari care poate fi combatuta prin vot, guvernele nu vor mai sta la fel de linistite ca in urma cu cinci sau zece ani. Si compromisul, si unanimitatea vor incepe sa fie tot mai greu de gasit. Dupa cum s-a si vazut.
Nu Europa, ci Uniunea Europeana se afla intr-o criza profunda. Din acest motiv, cred ca este, inca, loc de gasit o solutie. O comunicare mai buna intre oamenii politici ai Uniunii sau ai statelor care o compun si cetateni ar fi un bun inceput de remediu. Un plan de introducere a democratiei majoritatii (normala) si nu a unanimitatii ar fi o continuare. Nici asta nu va fi usor.
Poate chiar va duce la fringerea Uniunii asa cum o stim noi azi. E greu si complicat, dar e de luptat. Chiar si din Romania.
