Cei doi reprezentanti ai TVR in Consiliul de Administratie sunt Liviu Fetter (director al Departamentului Servicii Interne) si Sorin Burtea (realizator emisiuni tv in cadrul Redactiei Social-Economice).

Ei au fost desemnati prin vot secret de catre angajatii TVR, in cadrul scrutinului organizat luni, 20 iunie 2005. Liviu Fetter a obtinut 348 de voturi, iar Sorin Burtea, 264 de voturi.

Urmatorii clasati, Radu Toader si Dan Mircea, cu 261, respectiv 256 de voturi, sunt cei doi supleanti in Consiliul de Administratie.

Liviu Fetter lucreaza in TVR din 1990. In primii patru ani de activitate in televiziunea publica, Liviu Fetter a fost Sef al Serviciului Mecanic (Baza de autoutilare), iar din 1994 pana in 2003, seful Serviciului Mecanic, avand ca principala sarcina proiectarea si executia mobilierului tehnologic pentru diverse structuri ale TVR.

Din martie 2003, este director al Departamentului Servicii Interne.

Sorin Burtea si-a inceput activitatea profesionala in 1976, cand a devenit colaborator al Radio-Televiziunii. Din 1980 a fost transferat si angajat in Televiziunea Romana. De atunci si pana in prezent lucreaza in aceeasi redactie - economica.

A fost redactor, redactor principal, realizator de emisiuni, redactor-sef cu delegatie, redactor-sef adjunct, secretar general de redactie, coordonator emisiuni economice.