Nicolae Selaru, din ceata lui Priboi, a dat tunul si n-au picat amindoi

de     Academia Catavencu
Miercuri, 22 iunie 2005, 0:00



Intr-o tara in care se matrasesc lejer 300 de mistreti la o vinatoare, va dati seama ca directorul AGVPS (Asociatia Generala a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi), Nicolae Selaru, este neaparat un exemplar unicat, cum nu poti vedea pe fondurile de vinatoare normale din Europa.

Pe vremea Impuscatului a fost inspector-sef de vinatoare pe fondurile de protocol Ghimpati si Brasov, organizind vinatori pantagruelice pentru copitatele cu basca din CC. La experienta lui, in 1990, Selaru a preluat conducerea AGVPS, cu tot cu cele 90.000.000 de lei din conturi, in jur de 4.000.000 de dolari.

Pina in 2005, Selaru a ramas in functie, nu si banii, carora li s-a pierdut urma pe coclauri si prin conturi nestiute.

Dupa bani, au inceput sa faca picioare si proprietatile AGVPS-ului: cabana de vinatoare de la Latimi (Macin), magazinul de vinatoare de pe Calea Mosilor, fazanaria de la Malu Rosu, un apartament din centrul Bucurestiului au fost vindute pe rind, iar cu banii luati s-a amenajat cabana de vinatoare de la Cernica, locul unde lui Selaru ii place sa se hirjoneasca (dar nu in afara perioadei de rut) cu

secretara asociatiei, Zoea Tronaru. In rest, de 15 ani, Selaru le intinde o plasa tuturor asociatiilor judetene de vinatoare, obligindu-le sa exporte iepuri si fazani vii numai firmei italiene Grupioni, la pretul stabilit printr-o licitatie trucata. Pretul e mult mai mic decit daca respectivele exemplare s-ar vinde la asociatii din Romania.

Desi nu agraieste in limbajul altor natii, Selaru n-a ratat nici o manifestare internationala de vinatoare. Cum s-a inteles cu omologii straini, numai Ristea Priboi ar putea sa depuna inregistrarile, caci l-a insotit mai mereu in tarile bune de vinat si de spionat.

Si ca veni vorba, pentru Priboi, Selaru a chinuit la singe tombola de la Adunarea Generala CIC (Consiliul International al Vinatorii), eveniment organizat anul trecut in Bucuresti. Pina nu l-a scos cistigator la tombola pe amicul Ristea, spre surprinderea invitatilor straini, Selaru nu s-a lasat. Trucarea unei tombole e o chestie minora. Acum urmeaza o proba de foc.

In iulie sint alegeri pentru sefia AGVPS-ului. Va tinem la curent. Daca tot el iese, inseamna ca e bun rau, nenorocitul. Sau, daca vreti, sint prosti bine electorii.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


1204 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by