Clubul Roman de Presa a sanctionat extrem de prompt "Evenimentul Zilei" pentru articolul de miercuri, in care Monica Macovei era acuzata ca s-a imbatat la o intilnire cu membrii Baroului.

Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa (CRP) considera ca in data de 22 iunie cotidianul "Evenimentul zilei" a comis o grava abatere de la deontologia jurnalismului, pe care CRP o condamna cu fermitate.

"Nesocotind cerinte elementare de documentare si verificare in cazul presupusului consum excesiv de alcool al ministrului Justitiei, jurnalistii de la "Evenimentul zilei" au realizat, prin texte si fotografii, incepand cu pagina intai a ziarului, o adevarata operatiune de discreditare a ministrului Monica Macovei.

La sfarsitul anului trecut, Consiliul de Onoare al CRP solicita trustului Ringier, proprietarul "Evenimentului zilei", sa nu transforme publicatia intr-una de scandal, pentru ca nu ar fi in interesul presei romanesti", se arata in comunicatul Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa.

Reactia CRP vine ca urmare a scandalului creat de un articol pentru care "Evenimentul Zilei" si-a cerut scuze, in mod public, in numarul de joi.

Ringier sustine ca pozitia CRP e tendentioasa

Reactia Ringier fata de situatia la care s-a ajuns in urma publicarii in "Evenimentul zilei" din data de 22 iunie 2005 a articolului "Noroc, doamna ministru!" despre doamna Monica Macovei, ministrul Justitiei, este aceeasi cu cea a "Evenimentului zilei" din data de 23 iunie 2005, pagina 2. Este vorba despre materialul "REACTII.

Cititorii critica "Evenimentul zilei"", caseta "Scuzele EVZ" si despre cronica din redactie "Povestile trebuie spuse pana la capat".

Consideram acuzatiile Clubului Roman de Presa referitoare la montarea unei operatiuni de discreditare ca fiind tendentioase, ne delimitam de toate incercarile de a specula articolul sus-mentionat si repetam faptul ca demersul jurnalistic a fost efectuat cu buna-credinta.