Producatorii de produse alimentare vor suporta cresterile de costuri pentru a-si proteja piata. Asta doar pana in toamna, cand supraproductia de lapte, carne de pasare sau conserve se va micsora. Valeriu Steriu, presedintele Patronatului pentru Lapte: "Avem supraoferta de lapte. Nu putem scumpi, nu ne permite piata. Si asa, nu se consuma mult lapte in Romania.

Spre toamna, cand productia de lapte va scadea, vom scumpi". Aurel Tanase, directorul Fabricii de legume-fructe Buzau: "Ce sa scumpim? Si asa, piata e saraca. Daca am introduce acum scumpirile energetice, am ramane cu produsele in raft. Scrieti in ziar ca piata este prea saraca". Viorel Zichil, presedintele Patronatelor pentru Ulei: "Romanii invata sa manance fara ulei.

Produsele stau in raft. Daca mai scumpim, nu mai vindem deloc. Oamenii sunt atat de preocupati de plata gazelor si a curentului, ca renunta la unele bunuri alimentare. Vor ajunge oamenii sa puna cu pipeta uleiul in mancare". Ioan Popa, directorul general al Complexului de pasari Alba-Iulia: "Nu putem scumpi produsele din pui. Scumpirile energetice lovesc direct in consumatorii nostri.

Acestora le scade puterea de cumparare, iar noi, producatorii de produse alimentare, suportam direct influentele: acestea cresc costurile si ne saracesc piata. Spre toamna, cand ne vor creste preturile la materia prima de baza, vom creste si pretul produselor. Noi avem si un parc mare de masini, unde suntem loviti si de pretul motorinei, nu numai de cel al gazelor".

Gheorghe Antohi, presedintele Agricola International Bacau: "Scumpim, cum sa nu. Cu 5 la suta. Altfel, intram in pierderi". Nicolae Samis, directorul Deltapan: "Ar trebui sa scumpim, dar asteptam un pret mic al graului. Nu vrem sa presam piata, doar pentru ca painea este mancarea de baza a multor romani.

Cresterea pretului carburantilor, al curentului si al gazelor va fi compensata de scaderea pretului la grau".