La sfarsitul anului 2004, guvernul introducea cota unica de impozitare de 16 la suta asupra veniturilor persoanelor fizice si asupra profitului firmelor. Dupa opinia autoritatilor ce au propus-o, aceasta masura reprezenta nucleul unei relaxari fiscale.

Ulterior, numeroasele cresteri de taxe si impozite au pus la indoiala teza laxitatii in ceea ce priveste impozitarea.

Studiul de fata nu are ca principal scop clarificarea conceptului de relaxare fiscala. Totusi, trebuie facuta o remarca. Putem afirma ca introducerea cotei unice este o reducere perversa a fiscalitatii.

O pondere semnificativa asupra cererii si ofertei agregate o are cota de contributie la asigurarile sociale, care a ramas, din pacate, la un nivel ridicat.

Potentiala expansiune a afacerilor, cresterea investitiilor directe, reducerea ponderii economiei subterane, o crestere economica sustenabila, mai multe locuri de munca, cresterea economisirii si a investitiilor erau enumerate ca ingredientele unui program de succes.

Totusi, multi specialisti isi aratau ingrijorarea cu privire la oportunitatea momentului de introducere a cotei unice.

Care sunt conditiile pentru ca introducerea cotei unice sa fie un succes? Prin introducerea cotei unice apar presiuni inflationiste puternice in Romania? Dispare stabilitatea macroeconomica? Se vor manifesta si in Romania beneficiile cotei unice, observate in Slovacia?

In cautarea raspunsurilor la intrebarile privind introducerea cotei unice, ne-am manifestat rezerva fata de abordarile in exces cu privire la un instrument de politica macroeconomica incongruent cu pattern-ul economiei europene si supralicitant pentru o economie in plina restructurare, caracterizate de crize atipice de innoire.

Modelul sau ce spune teoria

In proiectarea unei reforme fiscale, trebuie cunoscuta magnitudinea efectului de multiplicare a reducerii ratei de impozitare, datorita faptului ca acesta poate conduce la o cerere agregata in exces, determinand astfel efecte inflationiste greu de oprit.

Astfel, efectele politicii fiscale pe termen scurt difera de efectele pe termen lung. Teoria economica ne invata ca o crestere temporara a venitului curent (prin scaderea ratei de impozitare, pe termen scurt) determina o modificare mica a cheltuielilor de consum ale menajelor.

In schimb, o crestere a venitului permanent (prin scaderea ratei de impozitare, pe termen lung) determina o modificare puternica a cheltuielilor de consum si, astfel, a cererii agregate.

Multi economisti considera - in mod eronat - ca reducerea fiscalitatii va duce la o crestere puternica a ofertei agregate. Ei spun ca masurile de relaxare fiscala reprezinta esenta abordarii economice prin prisma ofertei agregate.

Reducerea fiscalitatii va conduce la o crestere a nivelului veniturilor colectate la buget si se va ajunge la o economie de tip voodoo, asa cum o numea George Bush in 2004 (economie in care menajele vor consuma mai mult, productia va creste, are loc o reducere a somajului si nu o crestere a inflatiei)… Care este realitatea economica?

Care sunt adevaratele efecte ale relaxarii fiscale? In ce conditii reducerea fiscalitatii are efecte pozitive pentru economie? Care este situatia Romaniei, prin introducerea cotei unice de impozitare?

Reducerea fiscalitatii are efecte atat asupra cererii agregate, cat si asupra ofertei agregate. Totusi, efectele sunt diferentiate ca marime. Incidenta reducerii fiscalitatii este mult mai puternica asupra cererii agregate si mai redusa asupra ofertei agregate.

Teoreticienii motiveaza cresterea ofertei agregate prin imbunatatirea stimulentelor de a munci, desi studii recente demonstreaza ca introducerea cotei unice de impozitare are drept principala calitate reducerea costurilor administrative (simplitatea ei).

Trebuie sa facem distinctia intre efectele reducerii impozitarii pe termen scurt si cele pe termen lung. Pe termen scurt, ca urmare a reducerii impozitarii, cererea agregata creste cu o amplitudine mare.

Produsul intern brut (PIB) creste cu o marime mare conducand la scaderea veniturilor fiscale incasate la buget cu un procent mai mic decat procentul de scadere a ratei marginale de impozitare. Pe termen lung, ca urmare a reducerii impozitarii cresc stimulentele de a munci si astfel PIB potential se deplaseaza, dar cu o amplitudine redusa.

Cresterea PIB potential este mult mai mica decat cea a PIB pe termen scurt, obtinuta prin stimularea cererii agregate.

Rezulta ca, pe termen lung, veniturile fiscale colectate la bugetul de stat cresc cu o rata mult mai mica fata de rata de scadere a incasarilor la buget ca urmare a aplicarii cotei unice, creste deficitul bugetar, apar presiuni inflationiste puternice. Pe termen lung, rata inflatiei creste.

In cazul tarilor cu economii functionalizate – aflate in apropierea PIB potential - modelul teoretic prezentat mai sus este unul cu relevanta ridicata.

Chiar daca se considera ca economia romaneasca se afla in apropierea potentialului, aplicarea acestor adevaruri teoretice pentru analiza economiei noastre trebuie sa se faca nuantat din cel putin doua motive.

In primul rand, reforma fiscalitatii in Romania trebuie conexata cu nevoia de capitalizare, investitiile de restructurare, flexibilizarea pietelor (inclusiv piata muncii), convergenta reala etc.

In al doilea rand, gradul de flexibilitate in conditionarile teoretice prezentate este mai redus intr-o economie care a internalizat cele mai neobisnuite formule de crize, generand rigiditati structurale multiple si care se autoalimenteaza.

Scenariul sau cum se complica realitatea

Scenariul imaginat de autoritati aparea ca fiind, totusi, logic din perspectiva mizelor.

Relaxarea fiscala asteptata de la cota unica de impozitare va conduce la un boom al afacerilor, ne va stimula sa muncim mai mult, va scoate la „suprafata" mare parte din afacerile „subterane", va atrage fluxuri puternice de investitii straine directe, va conduce la o crestere economica sustenabila, mai multe locuri de munca,

cresterea economisirii si a investitiilor etc. Totusi, specialistii Fondului Monetar International (si nu numai ei) exprimau opinia ca momentul nu este unul bine ales.

Politicile economice expansioniste ale autoritatilor actuale, in conditiile unei economii si asa „supraincalzite", vor conduce la o crestere a preturilor mai mare de 7 la suta, tinta de inflatie prognozata de Banca Nationala a Romaniei pentru anul 2005.

Ritmul alarmant de crestere a deficitului de cont curent, „gaurile" bugetare create de introducerea cotei unice de impozitare, cresterea cheltuielilor publice, politica salariala inca imprudenta, liberalizarea contului curent de capital, restructurarea ineficienta, cresterea cheltuielilor pentru aderarea la Uniunea Europeana si NATO,

cresterea exponentiala a creditelor de consum sunt tot atatia factori care preseaza asupra cresterii inflatiei peste nivelul prognozat.

30.000 miliarde lei, "golul" bugetar creat de cota unica, cheltuieli in avans de 10.000 miliarde lei ale guvernului anterior, 7.000 miliarde lei pentru recalcularea pensiilor, venituri din accize mai mici cu 7.000 miliarde lei, din constructia bugetului la un curs de 39.400 lei fata de 37.000 lei, curs la care expertii Fondului Monetar International cer refacerea calculelor, cresterea amanata a tarifelor la utilitati, sunt greu de acoperit.

Cota unica de impozitare a impus, datorita tabloului dezechilibrat al bugetului – se pare ca pentru mai multi ani - nu o simplificare a fiscalitatii, nicidecum o relaxare, ci o complicare prin introducerea altor impozite si taxe, ca si devansarea programului de ajustare a preturilor energiei.

Cine pierde si cine castiga sau conflictul

dintre ce se vrea si ce iese

Castiga menajele cu venituri ridicate, pierd menajele cu venituri reduse. Datorita dezechilibrului in structura sociala a veniturilor, povara taxei cade mai mult asupra indivizilor cu venituri reduse decat asupra celor cu venituri ridicate.

Calculele Ministerului Finantelor arata ca veniturile medii ale populatiei au crescut cu 21 la suta in primele patru luni ale anului 2005, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2004. Totusi, ca in multe alte situatii, realitatea este alta.

Un studiu realizat de Mercury Research arata ca cei mai multi dintre romani (65 la suta) sustin ca nu le-a fost afectat nivelul de trai dupa 1 ianuarie 2005, iar 12 la suta considera ca introducerea cotei unice le-a provocat o scadere a nivelului de trai.

De introducerea cotei unice de impozitare beneficiaza segmentul de lucratori cu venituri mai mari decat media (care reprezinta un procent scazut din total in Romania). Cu toate acestea, creditele de consum acordate populatiei - indiferent de nivelul veniturilor – cresc intr-un ritm alarmant, conducand la explozia cererii agregate.

In ceea ce priveste gradul de ocupare a fortei de munca, credem ca acesta se va reduce prin introducerea cotei unice si a masurilor insotitoare a acestei masuri de reforma fiscala.

Reducerea veniturilor colectate la bugetul de stat va forta Ministerul Finantelor Publice sa introduca constrangeri bugetare tari pentru rau-platnici, executari silite etc l inchiderea multor intreprinderi l concedieri. Gasim aici manifestarea relatiei fiscalitate-disciplina financiara, extrasa relationarilor politice.

In plus, cota unica nu poate avea efectele prognozate de autoritati privind cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, din cauza contributiilor ridicate la asigurarile sociale.

Investitiile straine directe nu ajuta deloc scenariul optimist. Noul presedinte al Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS) declara ca „introducerea cotei unice de impozitare va reprezenta un magnet pentru investitorii straini".

De fapt, in primele patru luni ale anului, investitiile straine directe au scazut cu 20 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Legat de introducerea cotei unice si speranta cresterii rapide a investitiilor straine directe, trebuie amintite si costurile uriase, inclusiv politice, decontate pe seama procesului de integrare (tarile din Est care au adoptat impozitarea redusa sunt acuzate de concurenta neloiala din partea membrilor Uniunii Europene).

Si totusi, cineva ajuta cota unica de impozitare sa iasa „invingatoare". Acel cineva este contribuabilul. Este cel care suporta povara unor preturi mai mari. Preturi care ascund cresterea accizelor, eliminarea scutirilor de TVA, cresterea dobanzilor.

Acel cineva este firma mica, care suporta cresterea impozitului pe cifra de afaceri de la 1,5 la suta la 3 la suta, abrogarea prevederii privind deducerea cheltuielilor de amortizare reprezentand 20 la suta din valoarea de intrare a mijloacelor fixe sau brevetelor.

Mai contribuie la acoperirea „gaurii" bugetare create de cota unica vanzatorii de proprietati imobiliare, deponentii la banci etc.

In definitiv, cota unica ascunde o filosofie pe dos a incurajarii capitalului, care ar trebui sa castige din… munca.

Daca luam in calcul cresterea impozitarii veniturilor din dividende, cu permisiunea ca si acestea sa urmeze cat de curand procedura de globalizare, capitalul isi diminueaza anvergura, acumularea facandu-se, paradoxal, la buget.

Ce urmeaza sau de ce trebuie evitat potopul de dupa

O crestere a deficitului bugetar. O adancire a deficitului balantei comerciale. Probabil, o crestere a deficitului de cont curent pana la nivelul de 10 la suta in urmatorii ani. Presiuni inflationiste. O rata a inflatiei de minimum 9 la suta. Scaderea credibilitatii Bancii Nationale a Romaniei, dar nu din vina ei.

Va reusi astfel strategia de tintire a inflatiei, conceputa de BNR? Se va ajunge la necesitatea deprecierii leului? Se va relua ciclul scurt (stop and go) al puseului de criza, reperat sensibil de deteriorarea macroechilibrelor ?

Banca Centrala va continua sa scada rata dobanzii de referinta, accentuand astfel optiunea guvernamentala pentru politici macroeconomice expansioniste, in contrast cu nevoia de atingere a sustenabilitatii pe termen mediu si lung a procesului dezinflatiei. Exista un compromis care pune BNR pe ganduri.

Pe de o parte, este necesara reducerea diferentialului dintre rata interna si cea internationala a dobanzii pentru a frana intrarea de capitaluri speculative, iar pe de alta parte, cresterea creditelor de consum ca urmare a reducerii ratei dobanzii creeaza presiuni inflationiste puternice.

Scaderea ratei dobanzilor la depozite si cresterea impozitului pe dobanzi vor provoca reducerea economisirii si cresterea consumului. Datorita scaderii nivelului depozitelor populatiei la bancile comerciale, acestea vor face presiuni pentru cresterea ratei dobanzii de referinta.

Sau bancile comerciale vor trebui sa intre pe piata fondurilor, unde randamentele s-au dovedit mai generoase. Daca BNR va ceda si va creste rata dobanzii de interventie se va lovi de problema intrarii de fonduri speculative, ca urmare a liberalizarii contului curent de capital.

Ce va face BNR? Cum va reactiona la acest compromis? Efectul de relaxare provocat de scaderea ratelor dobanzilor va fi contrabalansat de aprecierea nominala a euro fata de leu?

Pe de alta parte, costurile tranzitiei (costurile bugetare curente, costurile legate de reforma asigurarilor sociale, costurile suplimentare alocate pentru sanatate, educatie, armata etc.) suprapuse costurilor legate de aderarea la UE (aproximativ 1,3 la suta din PIB – contributia la bugetul comunitar, 1 la suta din PIB – cofinantarea fondurilor structurale) vor conduce la deficite bugetare

ridicate in urmatorii ani (exemplele Ungariei si Poloniei ne arata deficite bugetare de 4-6 la suta din PIB dupa intrarea in UE).

Este evidenta necesitatea luarii unor masuri urgente.

Ce trebuie facut sau intoarcerea la uneltele rodate ale strategiei

Cresterea cererii agregate va depasi cu mult cresterea PIB potential (chiar daca exista o crestere mica a productivitatii muncii).

Daca BNR doreste obtinerea unei cresteri economice sustinute si stabilitatea preturilor, pe termen lung, va trebui sa promoveze o politica monetara proactiva – sa ia masura cresterii ratei de referinta a dobanzii.

BNR nu trebuie sa actioneze asupra situatiei curente a cererii agregate, ci trebuie sa raspunda la presiunile inflationiste ce vor aparea daca economia creste prea repede.

Pentru ca introducerea cotei unice de impozitare sa nu conduca la deficite bugetare puternice si la presiuni inflationiste ridicate, credem ca sunt necesare urmatoarele masuri acompaniatoare:

a) Perfectionarea sistemului financiar:

- reducerea cheltuielilor publice, prin reducerea dimensiunii sectorului guvernamental, o politica salariala prudenta etc. (masura greu de realizat, deoarece Romania are nevoie de un stimulent de crestere, iar investitiile in infrastructura reprezinta cel mai la indemana instrument, concordant si cu obiectivele de modernizare);

- intensificarea executarii silite si a impunerii de constrangeri tari tuturor rau-platnicilor;

- reducerea ponderii contributiei la asigurarile sociale – un echilibru pe termen lung intre impozitarea muncii si impozitarea capitalului.

b) Implementarea politicilor de stimulare a ofertei agregate:

- o stabilitate legislativa mai ridicata, institutii capabile sa exercite guvernanta;

- micsorarea lag-urilor interne ale politicii fiscale (care si asa sunt mari);

- predictibilitate in reforma fiscala;

- un mediu concurential stabil, predictibil (functionalizarea Consiliului Concurentei);

- acordarea ajutoarelor de stat numai in concordanta cu legislatia europeana in domeniu;

- stimularea economiilor si investitiilor interne;

- strategii coerente de atragere a investitiilor straine directe;

- reducerea contributiilor sociale pentru a creste gradul de ocupare a fortei de munca;

- cresterea mobilitatii fortei de munca prin conceperea unui Cod al Muncii nemarcat de prevalente ideologice si care sa admita flexibilitatea pietei muncii si sa genereze responsabilizarea actorilor economici.

c) Reducerea distorsiunilor pietei prin

restrangerea/stimularea efectelor externalitatilor negative / pozitive, prin:

- stabilirea riguroasa a drepturilor de proprietate;

- reducerea costurilor de tranzactie;

- utilizarea taxelor si subventiilor pentru a elimina efectele externalitatilor negative;

- un proces eficient de restructurare si privatizare, insotit de stimularea aplicarii politicilor industriale active;

- intrarea si iesirea libera pe/de pe piata a agentilor economici (mai ales liberalizarea iesirilor din sistem).

Modelul „reincarcat" sau ce se mai intampla in teorie

Matricea de politici acompaniatoare ale cotei unice de impozitare (propuse mai sus) este in stare sa conduca la o crestere mai mare a PIB potential. Oferta agregata pe termen lung va creste cu o marime mai mare fata de modelul initial.

Astfel, deficitele bugetare vor fi mai mici, iar presiunile inflationiste mai putin apasatoare. Banca Nationala a Romaniei isi va putea atinge tinta de inflatie pentru urmatorii ani, deficitul de cont curent nu se va mai afla la "cote ingrijoratoare". Se creeaza astfel un cerc virtuos.

Vom putea remotiva speranta ca introducerea cotei unice poate sa fie un succes.

In concluzie sau ce se poate cand se mai poate

Cota unica de impozitare avantajeaza lucratorii cu salarii ridicate si firmele mari, solide din punct de vedere financiar (care, in mare parte, „exporta" profitul).

Daca nu se aplica masuri acompaniatoare, introducerea cotei unice de impozitare de 16 la suta in Romania va conduce la deficite bugetare greu sustenabile si la presiuni inflationiste. Va ataca fragila stabilitate macroeconomica.

Este incert daca va conduce la cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, in conditiile existentei unor contributii la asigurarile sociale foarte ridicate.

Daca vor aparea efecte negative greu de controlat, se poate adopta scenariul alternativ: renuntarea la cota unica. In fond, inducerea unui puseu inflationist, in etapa in care se astepta intrarea in normalitate, ar insemna o schimbare mult prea radicala a arhitecturii functionale a economiei.

In plus, ne intrebam daca nu cumva cota unica deschide cutia Pandorei, de tipul reforma a reformei, si daca aceasta masura nu reprezinta o pretiozitate de laborator electoral incarcata cu ambitii autoritariste sau de evadare din pluton, daca ne gandim la incompatibilizarea-soc produsa cu modelul european.

Se va adeveri (ceea ce nu pare sa fie un obiectiv de atins prin cota unica) concluzia ca guvernele de dreapta se concentreaza mai mult asupra reducerii inflatiei decat asupra scaderii somajului (atipic in debutul guvernarii actuale), pe cand guvernele de stanga isi stabilesc ca prioritati un grad mai mare de ocupare a fortei de

munca si o protectie sociala adecvata, mai degraba decat reducerea inflatiei si avantajarea afacerilor? Totusi, daca intelegem teoria economica (pare ca, totusi, in exces fata de posibilitati), se poate ca introducerea cotei unice sa fie un experiment ale carui costuri de testare ar putea fi mult prea mari.

In fapt, Romania ar fi trebuit, daca se simtea cu adevarat nevoia unei corectii de strategie, sa-si puna alegerea intre doua directii: fie de a continua ceea ce se confirmase ca element validat al evolutiei economiei spre un standard european (in felul acesta, renuntandu-se la mitul eternei reluari a proiectelor nationale),

inclusiv in materie de fiscalitate, fie de a accepta abateri non-standard in zona antrenarii factorilor latenti pentru accelerarea procesului de maturizare a functionalizarii modelului economic, de genul liderantei liberale, capitalizare bursiera, reponderarea autohtona in structura proprietatii, a actionariatului si a afacerilor, miza pe aliante economice regionale, acceptarea practicii

fuzionale ca metoda de privatizare, relansarea strategiilor bancare in favoarea creditului comercial etc.

Cota unica este, astfel, o floare prea firava ca sa ne incredinteze de dezhibernizarea economiei Romaniei.