14 septembrie 2004. O zi obisnuita in gara principala din Haga: agitatie, trenuri, oameni grabiti. Dintr-o data apar trupele speciale. Solicita evacuarea imediata a garii. In mijlocul ei este un om inarmat cu o sticla cu benzina. Mai tarziu s-a aflat ca "teroristul" este un roman.

Inca de la intrarea in gara te izbea mirosul de benzina. Barbatul din mijlocul garii era descheiat la camasa. Avea o privire de vietate incoltita, privirea unui om care nu mai are nimic de pierdut. Un om periculos. Era plin de benzina din cap pana in picioare si avea o bricheta in mana. Striga ceva in spaniola si intr-o engleza stalcita: sa nu se apropie nimeni de el sau va aprinde bricheta.

Tinea rezemata de gat si o lama cu care ameninta ca isi va taia carotida. Gara s-a umplut de politisti. Au venit si pompieri si de la trupele antitero. Erau peste 40 de persoane care au creat un cordon in jurul barbatului.

BOMBA: TERORISTUL E ROMAN. Fortele de ordine au cerut evacuarea imediata a garii: "In mod organizat. Situatia este sub control". Bineinteles ca nimeni nu i-a crezut. Forfota obisnuita s-a transformat in isterie. Oamenii s-au imbrancit, s-au calcat in picioare, dar pana la urma gara a fost golita. Au fost oprite si trenurile. Au ramas doar fortele de ordine si barbatul din mijlocul garii.

Pentru ca omul vorbea mai bine spaniola, a fost adus si un politist care cunostea limba spaniola pentru a negocia cu el. Barbatul cerea sa vina presa. Spunea ca este roman si se numeste Vasilica Iulian Grosu. Stirea a facut inconjurul lumii: inca un roman care se face si face Romania de ras in strainatate.

In timpul asta, Vasilica Grosu incerca sa le explice politistilor despre ce este vorba. Spunea ca nu este terorist, ca are un copil in Spania, care i-a fost furat de autoritatile spaniole si vrea sa ii fie dat inapoi. Politistul olandez n-a inteles mai nimic din acea poveste incalcita. Oricum nu era problema lui.

Intentia lui era sa mai castige timp si eventual sa ii distraga atentia pentru o secunda pentru ca sa poata sari ceilalti pe el si sa il prinda. Asa ca recurge la o poveste cusuta cu ata alba: ii spune ca trebuie sa vina si presa, dar ca vor veni dintr-o localitate invecinata si, fiindca trenurile nu merg, trebuie sa ajunga cu transportul in comun.

Dupa minute intregi de negocieri, strategia a dat roade. Au prins un moment de neatentie din partea lui, s-au aruncat 5-6 peste el si l-au doborat la pamant. Vasilica nu are o statura impresionanta, este chiar destul de slabanog. Disperarea i-a inzecit insa fortele. Au reusit sa ii puna catusele si i-au acoperit ochii cu o banda neagra.

"Stiam ca nu ma vor omori, dar in acele clipe m-am simtit ca un condamnat la moarte", descrie el acele momente. Pentru politisti, misiunea s-a terminat. De-acum nu mai era treaba lor.

MOMENT NEPOTRIVIT. In timp ce negocierile erau in toi, a ajuns si presa in gara. Primul ziarist, Leo Roggeveen, redactor la ziarul Den Haag, a nimerit acolo din intamplare. Era o zi obisnuita de lucru si trebuia sa ajunga la gara, unde avea treaba, dar a fost oprit la intrare de politisti. I s-a spus ca in gara este un terorist. Nici vorba sa treaca mai departe: se anunta un subiect gras.

Dupa cateva minute a aparut si un politist pe care il cunostea. L-a ajutat sa intre in gara si i-a spus in mare despre ce este vorba. Prima intalnire a lui Leo cu Vasilica nu a fost sub cele mai fericite auspicii. "Trenurile fusesera oprite. Calatorii fusesera evacuati. Toata gara era paralizata. Pe la ora 6:00, Politia a reusit sa puna mana pe el. L-au arestat si l-au dus la inchisoare. A doua zi am scris un material despre tot tambalaul pe care il provocase."

Odata articolul aparut, interesul lui Leo pentru Vasilica putea sa se stinga. Ziaristului olandez i s-au parut insa interesante franturile de informatii pe care le auzise si a vrut sa stie mai multe despre acel om, despre motivele care il determinasera sa ameninte ca se omoara in gara din Haga, la sute de kilometri de tara lui natala.

Foarte multi dintre colegii lui Leo nu inteleg nici acum interesul acestuia pentru Vasilica Grosu. Pentru ei, romanul este doar un imigrant nebun de care au reusit sa scape. Cu atat mai mult cu cat gestul romanului a survenit intr-un moment extrem de nepotrivit. Doar cateva zile de la comemorarea tragediei de la 11 septembrie.

Iar pentru olandezi, cazurile de imigranti veniti din tari sarace si care nu mai voiau sa paraseasca Olanda si recurgeau la gesturi disperate pentru a obtine mila autoritatilor ajunsesera comune. "In ultimii 25 de ani, in Olanda s-au stabilit foarte multi marocani si turci. Au venit initial la munca, dar o data cu trecerea timpului si-au adus cu ei si familiile si au decis sa ramana acolo.

Unii nu au reusit sa se integreze in societatea olandeza si au provocat o serie de probleme. Cu cateva luni in urma, un rus facuse un gest similar, pentru ca nu voia sa paraseasca Olanda si nu mai avea nici dreptul sa ramana", spune Leo. Iar din momen- tul in care Parlamentul olandez isi manifestase spriji- nul pentru Statele Unite in razboiul din Irak, situatia se inflamase si mai tare.

In 2002 fusese omorat un politician foarte popular care ii criticase pe musulmani, iar in 2004, un producator olandez. Leo intelege foarte bine reactia autoritatilor olandeze, dar in acelasi timp intelege si disperarea lui Vasilica. In opinia lui, romanul a fost "omul nepotrivit la locul nepotrivit si intr-un moment total nepotrivit".

POVESTEA. Dupa acea prima intalnire, Leo s-a interesat de soarta lui Vasilica Grosu. A aflat la ce penitenciar a fost dus, a luat legatura cu avocata lui. Si a aflat o parte din povestea omului care l-a determinat sa doreasca sa il ajute.

Vasilica Grosu a venit din Spania pentru a se plange in fata Tribunalului de Prima Instanta din Haga si pentru a solicita sa ii fie dat inapoi fiul, Andrei Eduard, in varsta de 7 ani, ramas in Spania. Plecase la inceputul anului 2004, ca turist, insotit de fiul sau, incredintat lui in urma divortului de sotie. Fusese arestat acolo pe nedrept, dupa cum spune el.

A fost tinut doua saptamani in inchisoare. L-au eliberat apoi, dar i l-au luat pe Andrei si l-au incredintat mamei sale, care se afla si ea acolo. Dupa cateva luni bune in care facuse naveta intre Huelba (localitatea unde fusese judecat), Valencia si Madrid, Vasilica fusese indrumat de avocatul care il aparase sa-si caute dreptatea la Haga.

La Curtea de Justitie de la Haga, cunoscut drept Tribunalul Penal International de la Haga. Unde sunt judecati cei invinuiti de crime de razboi, crime contra umanitatii etc. Slobodan Milosevici este doar un exemplu. Vasilica nu stia asta. Asa ca s-a dus la Haga. Cei de acolo l-au indrumat la Bruxelles, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).

Nu a mai ajuns la CEDO, unde oricum nu ar fi facut nimic, pentru ca la CEDO se ajunge doar in momentul in care sunt epuizate toate caile de atac interne. Pe 14 septembrie s-a dus in gara din Haga, unde cu un panou in mana a inceput un protest. Vasilica spune acum ca nu intentionase sa isi dea foc si ca dorise doar sa atraga atentia mass-media asupra abuzurilor autoritatilor spaniole.

Alesese ziua de 14 septembrie, pentru ca avea o semnificatie speciala pentru el: Andrei Eduard implinea 7 ani.

IN INCHISORILE OLANDEZE. Dupa ce a fost arestat, Vasilica a fost dus la o sectie de Politie. I-au fost date jos hainele imbibate cu benzina, dar abia dupa doua ore si-au amintit sa ii dea alte haine: un combinezon subtire. Nu i-au permis insa sa faca dus: "Toata noaptea a trebuit sa stau cu benzina pe mine. Imi ardea pielea ingrozitor", isi aminteste el oripilat.

A doua zi a facut dus si a fost mutat din sectia de Politie intr-un penitenciar. A fost adus in fata unei comisii de psihologi pentru a se stabili daca are discernamant, daca este in toate mintile. Vasilica le-a povestit detaliat ce i se intamplase.

"Si-au dat seama ca problema mea nu este aici (arata spre cap), ci este aici (arata spre inima). Au scris pe fisa ca sunt normal. Evident, eram apt si pentru puscarie."

Dupa cateva zile a fost mutat intr-un alt penitenciar. Pentru ca era considerat un detinut periculos, nu a fost "depus" alaturi de ceilalti puscariasi. A fost pus intr-o celula izolata de ceilalti si dotata cu camere video. Era supravegheat 24 de ore din 24. Pentru ca nu avea voie sa iasa decat 10 minute pe zi, si aceasta nu in fiecare zi, se gandea toata ziua la Andrei, unde este si ce face.

Ultimele vesti din Spania nu erau foarte incurajatoare. Auzise ca mama copilului statea undeva cu chirie, iar fiul sau era din nou intr-un centru social, asa cum fusese si in perioada cand el fusese inchis.

PROCESUL. A fost chemat pentru prima data in fata instantei la 17 septembrie pentru a i se prelungi mandatul de arestare cu zece zile. Procuratura voia sa il acuze de terorism, acuzatie extrem de grava, pentru care ar fi riscat ani grei de puscarie. A fost adusa o translatoare, si i-au numit un avocat din oficiu. Despre translatoare, Vasilica povesteste cu umor ca nu stia foarte bine romaneste.

Ii luase foarte mult timp sa ii explice ca mama copilului sau plecase in Spania la cules de capsuni pentru simplul motiv ca translatoarea nu intelegea ce inseamna capsuna. Cu avocatul n-a vorbit decat cateva minute inainte de a intra in sala de judecata. A apucat sa spuna ca in nici un caz nu poate fi acuzat de terorism.

Cu acea sticla de benzina pe care o turnase pe el nu putea sa isi faca rau decat lui insusi.

Cu toate acestea, in sala de judecata avocatul a pledat vinovat. Poate nu intelesese foarte bine speta si a crezut ca, daca pledeaza vinovat, clientul sau va primi o pedeapsa mai mica. Cert este ca, din acel moment, Vasilica Grosu a solicitat un singur lucru: un alt avocat. A facut pentru aceasta singurul lucru care credea el ca il va ajuta: a intrat in greva foamei.

Cateva zile nu a vrut sa bea nici macar apa. In doar doua saptamani a slabit foarte mult: peste 30 de kilograme. Conducerea penitenciarului era de-a dreptul disperata din cauza lui: se temea ca va muri si va fi trasa la raspundere pentru moartea lui. Au incercat in fel si chip sa il convinga sa se razgandeasca, au adus psihologi pentru a discuta cu el.

Vasilica spune ca au apelat chiar si la metode coercitive. Cand l-au vazut prima data ca arunca mancarea in WC, in incapere au intrat vreo doi gardieni solizi, l-au doborat la pamant si l-au bagat cu capul in WC. Dupa un timp s-au obisnuit cu asta. Il intrebau daca mananca, spunea ca nu, si nici nu ii mai lasau mancarea.

De ce sa o iroseasca? A stat in greva foamei pana la 23 septembrie, cand a fost adus din nou in fata instantei pentru a-i fi prelungit mandatul cu inca 30 de zile. Cand a vazut ca are acelasi avocat, le-a spus judecatorilor ca din punctul lui de vedere acel avocat nu il mai reprezinta, pentru ca i-a tradat interesele, si a iesit din sala. De data aceasta, solicitarea i-a fost ascultata.

A primit un nou avocat: Danielle van den Hoogen, care parea hotarata sa il ajute. A renuntat in acel moment la greva foamei, asa cum promisese. A avut un moment de cumpana cand a aflat ca Danielle lucreaza la cabinetul de avocatura al primului sau avocat.

ELIBERAREA. In decembrie 2004 se implineau deja trei luni de cand era in inchisorile olandeze. La 3 decembrie a fost judecat pentru acuzatia de terorism si gasit nevinovat. L-au condamnat insa la trei luni de inchisoare pentru tulburarea linistii publice. Pe care le ispasise.

Calculase chiar ca la 12 decembrie ar trebui sa fie pus in libertate, dar nu luase in considerare faptul ca pedeapsa se cumula. Singurul lucru pozitiv care s-a intamplat la 12 decembrie a fost faptul ca a fost mutat intr-o alta inchisoare. In penitenciarul din Tilburg, unde i s-au imbunatatit conside- rabil si conditiile de detentie.

Dintr-o celula izolata a fost lasat sa stea impreuna cu ceilalti detinuti. Avea dreptul la aceleasi facilitati ca si ei: televizor, sala de lectura, biliard chiar. A fost scos si la munca, ceea ce era un lucru pozitiv. Avea o preocupare, nu se mai gandea toata ziua unde este si ce face Andrei. In sfarsit, 21 decembrie a fost ziua cea mare.

A fost suit in avion si trimis in Romania cu interdictia de a mai intra in Olanda si, prin urmare, in spatiul Schengen pana in 2007.

PEREGRINARI. Din momentul in care a ajuns in Romania au inceput peregrinarile pe la diverse institutii: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Justitie, Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului. Prezentand neregulile si abuzurile a caror victima a fost in Spania si din cauza carora a ajuns sa aiba dosar penal acolo si sa isi piarda copilul. Peste tot, raspunsul este identic.

Cazul lui este cunoscut, s-au facut si se fac in continuare demersuri, dar statul spaniol nu este de acord cu repatrierea copilului. I se spune, de asemenea, ca singura modalitate este o actiune in justitie in Spania. Sa faca recurs impotriva hotararii spaniole prin care copilul era incredintat mamei.

Fiindca el are interdictie in spatiul Schengen, singura modalitate este de a-si angaja de aici un avocat care sa il reprezinte, de la un cabinet de avocatura care are filiale in Spania. Ambasada si consulul Nicu Stan pot sa faca demersurile pentru a gasi un avocat, dar nu au fonduri pentru a-l plati.

O solutie ar fi sa ii fie desemnat un avocat din oficiu prin intermediul Conventiei privind facilitarea accesului international la justitie, incheiata la Haga la 25 octombrie 1980, la care au aderat atat Romania, cat si Spania. Vasilica nu are insa incredere in avocatii spanioli numiti din oficiu.

Impedimentul unei astfel de actiuni este ca dureaza foarte mult, iar rezultatul ar putea fi negativ, considerandu-se ca Andrei Eduard s-a adaptat la noul mediu.

SUBIECT IN PARLAMENTUL OLANDEZ

In timpul detentiei in penitenciarele olandeze, Vasilica a avut parte si de cateva vizite speciale. A fost vizitat, pe rand, de o serie de fundatii si de politicieni olandezi. I-a spus cineva chiar ca problema lui este discutata in Parlamentul olandez, dar nu a crezut.

Printre politicienii care s-au interesat de cazul lui s-a numarat si parlamentarul olandez Harry von Bommel, membru al Partidului Socialist, a treia forta politica din Olanda. Van Bommel (foto) il vazuse si el pe Vasilica la televizor, ca toata lumea, atunci cand stirea cu romanul terorist a facut inconjurul lumii.

In luna decembrie a fost contactat de organizatia "Fathers 4 Justice" pentru a-l ajuta pe Vasilica sa nu fie expulzat.

"M-au solicitat pe mine, pentru ca am publicat numeroase articole vizand implicarea activa a tatilor in cresterea copiilor si sunt un membru cunoscut al miscarii care apara drepturile tatilor in Olanda", explica pentru Jurnalul National parlamentarul olandez motivele care au facut ca el sa ia contact cu Vasilica. Harry van Bommel a fost impresionat de situatia lui Vasilica Grosu.

Cu atat mai mult cu cat stia din proprie experienta cum este sa ramai fara un copil. "Ca tata a doi copii, inteleg foarte bine cum este sa pierzi un copil. Fiul meu, Marnix, a murit la 7 luni de meningita." Asa ca s-a implicat foarte activ in cazul lui Vasilica. A scris, in numele acestuia, ministrului olandez de Justitie J. P. H.

Donner in decembrie cerandu-i sa contacteze Ministerul de Justitie din Spania pentru a-l localiza pe Andrei. I-a cerut, de asemenea, sa nu il expulzeze pe Vasilica in Romania. Interventia sa nu a avut succes. Van Bommel nu s-a dat batut. Pe 6 ianuarie a fost intr-o vizita in Romania, la un bun prieten din Bucuresti.

A cerut in numele lui Vasilica sa-i fie ridicat statutul de persona non grata pentru a i se permite sa ajunga in Spania. Tot fara succes. Promite insa ca va continua. "Voi incerca prin intermediul organizatiei «Fathers 4 Justice» sa il gasesc pe Andrei." Intentioneaza sa revina in Romania pentru a vorbi cu Vasilica si sa vada ce alte actiuni pot fi intreprinse.

DESPAGUBIRI DE MILIOANE PENTRU CAILE FERATE OLANDEZE

Acea perioada de cateva ore in care circulatia trenurilor a fost oprita in gara din Haga a costat scump caile ferate olandeze. Nemaivorbind de desfasurarea impresionanta de forte pentru a-l captura: politisti obisnuiti, cei de la trupele antitero si pompierii. Si, bineinteles, cei de la Salvare... Procuratura a cerut ca pierderile sa fie suportate de Vasilica.

El spune ca intentionau sa ii ia in jur de 2 milioane de euro. S-a aparat spunand ca nu el a oprit circulatia trenurilor. Ca avea la el doar o sticla cu benzina pe care o varsase pe el. Chiar daca si-ar fi dat foc, era putin probabil sa poata distruge ceva. Pana la urma, s-a renuntat la acele solicitari.