Intre examenele de capacitate si de bacalaureat, ministrul finantelor scoate pe furis o copiuta si reproduce din lectia amara pe care au predat-o romanilor majoritatea guvernelor din ultimii 15 ani: "Fondul Monetar International este groparul sperantelor populatiei de a trai mai bine". Pilula nu este nici macar indulcita.
Este doar imbracata in poleiala frumos aurita a Uniunii Europene – ea este cea care ne pretinde sa avem in continuare un acord cu FMI si de aceea trebuie sa na pliem in fata exigentelor acestuia.
Masurile preconizate sunt, asa cum le prezinta amanuntit presa ultimelor zile, adevarate amenintari la adresa nivelului de trai din Romania. Avalansa de reactii adverse din toate directiile, inclusiv de la colegi din guvern, il face pe ministrul Ionut Popescu sa devina tot mai ezitant si sa spuna ca, de fapt, nimic nu este batut in cuie dupa rundele de negocieri cu reprezentantii FMI.
Reactia cea mai normala, in asemenea conditii, ar fi aceea de a pune tunurile pe ministrul finantelor, negociator-sef in relatia cu Fondul si staroste al politicii ficale din Romania.
Nimic mai gresit! Ionut Popescu este doar cel care trebuie sa scoata castanele din incendiul declansat in economia romaneasca, din primele zile ale acestui an, de "bomba" aruncata in mare graba a asa-zisei "cote unice de impozitare".
Pe marginea ei nici nu mai sunt multe de comentat: o analiza pertinenta, adevarata "Lectie de strategie economica", este gazduita la rubrica "Opinii" pe HotNews.ro (http://www.hotnews.ro/articol_25291-O-lectie-de-strategie-economica.htm).
Constatam, inainte de alegerile de anul trecut, prezenta exclusiva pe scena politica a unor actori mai ciudati ca niciodata: doua aliante anti-natura (PSD + PUR, respectiv PNL + PD, constituite din partide cu doctrine opuse, aliate exclusiv pe relatii conjuncturale de moment) si doua partide la fel de anti-natura prin vid doctrinar si aflate in antiteza (PRM, inapt pentru orice guvernare,
respectiv UDMR, bun pentru orice guvernare). Singura previziune care se putea face era ca, indiferent de rezultatul alegerilor, vor urma convulsii politice majore, generate de imposibilitatea coabitarii unor parteneri atat de diferiti.
Rezultatul este cunoscut: ajuns presedinte, Traian Basescu a reusit sa complice si mai tare ecuatia politica, apeland chiar si la "solutii imorale" in ambitia uriasa de a avea un guvern care sa emita pana la revelion ordonantele pentru cota unica si RAFO Onesti, piloni esentiali ai campaniei sale electorale.
Daca toata povestea cu RAFO a trecut de mult in ultimul plan al atentiei oricui, cota unica de impozitare se dovedeste tot mai mult a fi gazul turnat peste jarul politicii.
Dupa nici doua luni de fericire si laude reciproce in coalitia de guvernare, a inceput sarabanda surprizelor si ezitarilor in jurul Codului Fiscal: il modificam din aprilie, ba nu – din mai! Impozitam cu atata dobanzile, cu atata tranzactiile bursiere; ba parca e mult, ba parca e putin! Si iata ca l-am scos la 1 iunie, dar fara norme de aplicare.
In jurul guvernantilor, Banca Nationala tesea logic politica proprie de curs valutar si de dobanzi, presata de liberalizarea totala din aprilie.
Intre timp: bursa de valori a pierdut 25% din capitalizare, dupa ce la sfarsitul lui februarie se afla la maximul istoric; mediul de afaceri a intrat vrie din cauza atator incertitudini structurale in conditiile in care moneda nationala s-a apreciat puternic; banii investitorilor straini mai degraba pleaca decat vin; un sector vital de activitate economica este paralizat de una din cele mai
costisitoare si lungi greve. Iar cand masurile de austeritate tot mai pronuntata se vor contura mai bine (si n-avem cum sa evitam asta!), tot mai multe sindicate vor dezgropa securea razboiului si vor ataca guvernul, accentuand instabilitatea.
Nu mai trebuie sa creada nimeni in povestea veche cu FMI-ul cel rau care vrea ca romanii sa traiasca prost si cu ministrul de finante care nu se opune, plecand capul. Toate radacinile raului trebuie cautate in politica damboviteana. Asa cum era de asteptat, valvataia s-a aprins si creste.
In PSD au avut loc cutremure, iar replicile nu s-au incheiat; PRM este in plin proces de atomizare, iar urmarile i-ar putea fi fatale; tot mai multi analisti vorbesc de sfarsitul lunii de miere si inceputul unei epoci de fiere in Alianta D.A., in timp ce PD vireaza ideologic, dezinvolt si radical.
Dincolo de analizele seci si impanate cu cifre ale clauzelor de aderare la UE, aici sunt germenii care risca sa dinamiteze cu adevarat procesul.
In asemenea conditii politice mizere, n-ar fi deloc exclus ca la toamna sa avem o remaniere guvernamentala, sub pretextul unui raport nesatisfacator de la UE si al amanarii cu un an a aderarii. Ar fi, din pacate, tot o scena dintr-un film mai vechi, turnat dupa un scenariu in care nu mai crede nimeni.
Cu totul alta ar fi fost situatia daca scenariul guvernarii, in loc sa fie scris in jurul cotei unice, ar fi fost centrat cu adevarat pe lupta impotriva coruptiei. Chiar daca incendiul ar fi devastat falnice paduri politice, succesul filmului ar fi fost asigurat, inclusiv pe plan international!
Alin Th. Ciocarlie, Ager Press
