Coalitia de guvernamant nu a ajuns la un consens in ceea ce priveste numirea Consiliilor de Administratie la Radio si Televiziune nici in ziua votului in plen. Solicitarea PD, de numire a unor interimari la SRR si SRTv pana la modificarea legii de functionare a celor doua institutii, a ramas fara succes si, prin urmare, parlamentarii acestei formatiuni s-au pronuntat impotriva la votul in plen.

Cele doua intalniri la nivelul liderilor atat la cel al Aliantei DA, cat si cel al Coalitiei guvernamentale, premergatoare votului in plenul celor doua Camere au fost un sir de discutii sterile care nu s-au soldat cu nici un rezultat.

Reuniti dis-de-dimineata, liberalii si democratii s-au straduit timp de cateva ore in cadrul Aliantei sa se convinga reciproc sa cedeze.

Pe de o parte, liberalii sustineau ca legea trebuie respectata si continuata procedura de numire a membrilor in CA-uri iar pe de alta parte democratii sustineau ca trebuie depolitizate cele doua institutii, iar singura solutie ar fi numirea unor interimari, pana la modificarea legii de functionare a SRR si SRTv.

Interimatul reprezinta o politizare si mai puternica, comenta unul dintre opozantii acesti idei. Dat fiind mandatul pe care reprezentantii PNL si PD il aveau, pozitiile lor au ramas ireconciliabile.

„PD face voia Palatului Cotroceni, nu voia sa" Eugen Nicolaescu

Liberalii si democratii au cazut totusi de accord asupra faptului ca legea de functionare a SRR si SRTv trebuie modificata. Potrivit unor surse din cadrul Aliantiei, dupa insuccesul pe care l-au avut cu liberalii, democratii au plecat cu ceva mai multe sperante spre CNC-ul Coalitiei unde participa si reprezentantii PC si UDMR.

Situatia a ramas insa aceeasi si de acesta data, iar reprezentantii PD au anuntat ca se vor pronunta impotriva la votul in plenul celor doua Camere reunite.

„Noi stim ca ceea ce a facut PD nu reprezinta actul de vointa al acestui partid, ci vointa Cotroceniului. Ii intelegem si nu ne suparam", a declarat un reprezentant al PNL sub protectia anonimatului.

„PD voteaza cum doreste", a reactionat si purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Eugen Nicolaescu. El a spus ca s-a cazut de acord asupra modificarii legii de functionare a SRR si SRTv, iar in baza noii legi sa fie votata inca o data componenta celor doua CA-uri. Deocamdata insa se merge pe legea actuala, a mai spus Nicolaescu.

„Conform Constitutiei cele doua institutii se afla sub control parlamentar iar Parlamentul trebuie sa-ti faca datoria", a spus deputatul liberal.

In ciuda neitelegerilor din sanul Aliantei si al Coalitiei, unde PD s-a plasat singur impotriva tuturor, deputatii si senatorii au votat ieri cu 332 de voturi pentru si 62 impotriva numirea Consiliului de Administratie al Televiziunii. A urmat apoi si votul asupra conducerii Radioului public.

Pentru votarea CA-urilor a fost nevoie de majoritate calificata, adica jumatate plus unu din numarul total al parlamentarilor. Votul a fost secret, cu bile. Pasul urmator este alegerea presedintilor celor doua Consilii.

Liberalii sunt inversunati

Reprezentantii societatii civile au protestat ieri in plen arborand un banner si aruncand fluturasi pe care scria „SRR si SRTv Servicii Publice NU Servicii politice". Directorul Agentiei de Monitorizare a presei, Mircea Toma, a declarat ieri ca este ultimul mesaj adresat parlamentului in legatura cu rolul institutiilor publice. „E un gest de protest al societatii civile si mass-media", a spus Toma.

De altfel el a mai adaugat faptul ca singurii care au inteles mesajul societatii civile au fost Presedintia si PD. „Cei care nu au inteles mesajul au fost UDMR si PNL care este inversunat", a mai spus reprezentantul societatii civile.