Consiliul Concurentei a autorizat ajutorul de stat pentru restructurare pe care statul roman intentioneaza sa il acorde SC UZTEL SA Ploiesti. Valoarea acestuia este de 567.180 milioane lei. Ajutorul de stat consta in scutirea la plata unor debite datorate bugetului de stat.

Consiliul sustine ca, in urma analizei efectuatem, a constatat ca ajutorul de stat indeplineste criteriile de acordare prevazute de Regulamentul privind ajutorul de stat pentru salvarea si restructurarea firmelor in dificultate.

Planul de restructurare al societatii cuprinde masuri de retehnologizare, de protectie a mediului, de natura organizatorica si de restructurare financiara. Prin implementarea planului de restructurare societatea va atinge viabilitatea pe termen lung.

Costurile restructurarii sunt suportate intr-o proportie semnificativa de catre noul investitor – firma americana ARRAY PRODUCT CO LLC.

Acest ajutor va putea fi acordat numai dupa ce societatea va rambursa ajutorul de export primit in perioada 2000-2003 in cuantum de 4.618,007 milioane lei si dobanzile aferente in cuantum de 2.170,570 milioane lei.

Pentru evitarea distorsionarii semnificative a concurentei, societatea si-a asumat reducerea capacitatilor de productie pentru utilaj petrolier cu 50% fata de nivelul aferent anului 2004.

Consiliul Concurentei a retinut ca, in cazul in care conditiile din decizie sunt respectate, ajutorul de stat ce se intentioneaza a se acorda S.C UZTEL SA Ploiesti nu este in masura sa afecteze semnificativ mediul concurential normal si nici nu incalca aplicarea corespunzatoare a tratatelor internationale la care Romania este parte.