Presedintele Romaniei, Traian Basescu, solicita institutiilor statului, printr-un comunicat de presa, sa aplice legea si in cazul firmei A.M.C.CROS SRL Constanta, administrata de fratele sau, Mircea Basescu.

Mugur Ciuvica a dezvaluit ca firma fratelui presedintelui este rau-platnica. Presedintele Romaniei, Traian Basescu, isi cere public scuze pentru cele intamplate.

Traian Basescu considera ca firma A.M.C.CROS SRL trebuie sa isi onoreze obligatiile fata de stat achitand datoria in valoare de 371.623.989 lei (10.300 Euro) si penalitatile aferente, respectiv 165.931.579 lei (4.600 Euro).

Presedintele Traian Basescu asigura opinia publica ca firma A.M.C. CROS SRL isi va achita integral datoriile pana joi, 30 iunie 2005.