"Ati spus aberatii!", "Vedeti ca ati luat-o razna!", "Sunteti iresponsabil!" - acestea sunt doar cateva dintre replicile dure, rostite pe un ton rastit, de unii membri ai Comisiei juridice din Senat. Motivul disputei? Legea Statutului minoritatilor nationale, care ar fi trebuit dezbatuta in comisii pana pe 15 iunie.

Din cauza amendamentelor numeroase (220 de amendamente la 78 de articole, cat numara proiectul de lege), pentru intocmirea raportului va fi organizata sesiune extraordinara la Comisia juridica. Si cum ar fi putut fi altfel daca ieri, de exemplu, intr-o ora si jumatate au fost discutate doar doua amendamente, fara insa a se vota, pronuntarea membrilor fiind amanata pentru o sedinta ulterioara?!

Dezbaterea a alunecat spre cearta in adevaratul sens al cuvantului dupa ce pesedistul Nicolae Serban a catalogat argumentele senatorului Nicolae Vlad Popa drept "aberatii".

Schimbul de replici a atins apogeul dupa ce peremistul Liviu Doru Bindea l-a acuzat tot pe Popa de "pozitie antiromaneasca", moment in care acesta a replicat: "Sunteti iresponsabil!" si a anuntat ca va cere Biroului Permanent sanctionarea colegului senator.