Ateneului Roman din Bucuresti a gazduit, miercuri seara, recitalul naistului Gheorghe Zamfir, dedicat memoriei Papei Ioan Paul al II-lea, la trei luni de la disparitia acestuia. Sala de concerte s-a dovedit neincapatoare pentru publicul invitat. Muzica lui Gheorghe Zamfir a incantat audienta si aplauzele au rasplatit maiestria artistica.

Gheorghe Zamfir a avut alaturi pe scena pe maestrul la orga Nicolae Licaret, violoncelistul Alexandru Morosanu si grupul vocal "Bucharest Singers".

Programul spectacolului a inclus psalmi, in care Zamfir isi exerseaza virtuozitatea componistica de mai bine de zece ani, muzica binecunoscuta de liturghie romano-catolica, reinterpretata si adaptata pentru nai si orga sau prelucrari folclorice romanesti precum "Mocirita".

Inalti prelati din randul Bisericii Ortodoxe Romane si al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti au participat la spectacol.

Recitalul sustinut de maestrul Gheorghe Zamfir face parte dintr-un proiect al Fundatiei Gheorghe Zamfir care a inclus si lansarea albumului "Totus Tuus, in memoriam Ioan Paul II".